Prima pagină » Actualitate » Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de porc în România. Este cea mai scumpă din UE

Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de porc în România. Este cea mai scumpă din UE

Elena Popescu
Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de porc în România. Este cea mai scumpă din UE

Prețul cărnii de porc a fost ridicat în ultimele luni, mai ales că românii au cumpărat în exces datorită sărbătorilor de iarnă.

”Începând de anul trecut, toate costurile au crescut și noi am resimțit acest lucru, cât și la materia primă. În apropierea Crăciunului este normal să se scumpească carnea de porc. Şi atunci preţurile au suferit o ușoară diferența față de anul trecut, dar încercăm să menținem niște prețuri accesibile pentru clienți”, spunea Cristina Smandu, producător, înainte de sărbători.

La finele anului trecut, pulpa de porc se vindea cu 28 de lei kilogramul, iar ceafă de porc avea prețuri care începeau de 43 de lei, ajungâng chiar și la 55 de lei.

Însă, în primele zile din anul 2024, chiar dacă sărbătorile au trecut, prețurile au rămas la fel de mari. Cel puțin în România.

De exemplu, o caracasă de porc s-a vândut în fermele statelor europene cu 210,3 euro/100 de kilograme, prețul fiind cu 0,9% sub media din ultima lună în statele din blocul comunitar și cu 0,5% mai iefitină comparativ cu prețurile din ultima săptămână din 2023, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană.

În România, însă, prețul mediu la poarta fermei, în prima săptămână a anului, era de 260,9 euro carcasa tip S de 100 de kilograme, cu 14,8% mai scumpă decât în perioada similară a anului trecut, cu 4,3% peste prețul lunii anterioare și cu 2,5% mai ieftină decât cu o săptămână în urmă.

Este cea mai semnificativă scumpire raportată de un stat membru în perioada analizată, România fiind urmată de Lituania (plus 12,7%), și Letonia (7,1%).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DETALII EXPLOZIVE! Rețeaua din spatele „Regelui TikTok-ului”! Cum ar fi fost influențați alegătorii de Bogdan Peșchir
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!