Prima pagină » Actualitate » CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis privind legea care pedepsește incitarea la ură sau discriminare

CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis privind legea care pedepsește incitarea la ură sau discriminare

CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis privind legea care pedepsește incitarea la ură sau discriminare
CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis privind legea care pedepsește incitarea la ură sau discriminare

Curtea Constituțională (CCR) a admis, miercuri, sesizareea președintelui Klaus Iohannis referitoare la legea care pedepsește incitarea la ură sau discriminare.

Astfel, instanța constituțională a decis, în unanimitate, că dispozițiile legii potrivit căreia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă sunt neconstituționale, în lipsa unor criterii în conținutul normei de incriminare a infracțiunii.

„Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia formulată de preşedintele României şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I din Legea pentru modificarea art.369 din Legea 286/2009 privind Codul penal”, informează CCR printr-un comunicat.

De ce a sesizat președintele Iohannis CCR

Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională modificările la Codul Penal, deoarece din actul normativ lipsesc criteriile în urma cărora va fi incriminată o asemenea infracțiune informează Agerpres.

Preşedintele Iohannis preciza că soluţia legislativă criticată aduce atingere atât principiului previzibilităţii, cât şi clarităţii normelor.

„Considerăm că, în vederea respectării principiului legalităţii ce guvernează dreptul penal, consacrat chiar în primul articol din Codul penal, dar şi în scopul protejării efective a grupurilor minoritare din România în faţa discursului instigator la ură, violenţă şi discriminare era necesară includerea în mod expres în conţinutul normativ al reglementării a unor criterii în textul ce va incrimina infracţiunea de incitare la violenţă, ură sau discriminare. Numai astfel se va putea realiza o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, pentru a se asigura înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite şi crearea unei practici judiciare neunitare în materie de tragere la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 369 din Codul penal.

În aparenţă, inexistenţa oricăror criterii în conţinutul normei de incriminare poate conduce la concluzia că această infracţiune vizează orice fel de criteriu; în realitate, această imprecizie în reglementare lasă loc subiectivismului şi arbitrariului în aplicare. În plus, lipsa de previzibilitate a normei nu permite destinatarului normei o corectă raportare la sfera de aplicare a infracţiunii, ceea ce conduce la insecuritate juridică”, se explică în sesizarea către CCR.

Deputații au adoptat la finalul lunii iunie proiectul de lege care prevede pedepse între 6 luni și 3 ani de închisoare sau amendă pentru incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane.

Proiectul de lege care modifică Codul penal arată că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Agricultura globală ar putea deveni în curând mai rezistentă la anumite ciuperci
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”