Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Ce le-a transmis Klaus Iohannis românilor de 1 Decembrie. „Sunt libertăţi şi drepturi care trebuie promovate şi apărate, pentru că se câştigă foarte greu, dar se pierd infinit mai uşor. Suntem contemporani cu momente care vor defini istoria omenirii”

VIDEO | Ce le-a transmis Klaus Iohannis românilor de 1 Decembrie. „Sunt libertăţi şi drepturi care trebuie promovate şi apărate, pentru că se câştigă foarte greu, dar se pierd infinit mai uşor. Suntem contemporani cu momente care vor defini istoria omenirii”

Mara Răducanu

Klaus Iohannis a declarat că sărbătoarea Zilei Naţionale din acest an îi prinde pe români într-un context tensionat, cauza fiind războiul pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei. Președintele a punctat că avem nevoie „să ne consolidăm încrederea în valorile euroatlantice şi să nu ne îndepărtăm de ele.” Acesta a mai adăugat și faptul că valorile și idealurile au dat mereu poporului român forța de a merge înainte, chiar şi în cele mai dificile vremuri. Cu toate aceste, șeful statului recunoaște că drepturile și libertățile trebuie apărate constant, deoarece se câștigă greu, dar se pierd infinit mai ușor. 

„Dificultăţile ne întăresc şi dau semnificaţie mesajului Zilei noastre Naţionale peste generaţii, şi anume că, în momentele majore ale istoriei, noi, românii, suntem solidari, punem în valoare ceea ce ne uneşte şi devenim, împreună, mai puternici şi mai respectaţi”, a afirmat Klaus Iohannis.

„Sărbătoarea Zilei Naţionale din acest an ne găseşte într-un nou context tensionat”

Preşedintele României a vorbit şi despre contextul tensionat provocat de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei.

„Sărbătoarea Zilei Naţionale din acest an ne găseşte într-un nou context tensionat, provocat de războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, un stat independent şi suveran, care dă lumii întregi, de peste nouă luni, un vibrant exemplu de luptă pentru apărarea libertăţii şi a democraţiei. Războiul de la graniţele noastre a declanşat o criză de securitate, o criză energetică şi o criză umanitară şi a generat, totodată, o ascensiune a extremismelor şi a discursului urii.

Trăim timpuri foarte complicate, care ne pun la încercare şi ne testează inclusiv sistemul de valori. Libertatea de mişcare, de gândire, de exprimare, egalitatea în faţa legii sunt atuuri uriaşe ale societăţilor democratice, care în vremuri tulburi capătă o semnificaţie şi mai puternică. Ştim cât de preţioase sunt toate acestea, dar mai ştim, şi prezentul ne demonstrează, că nu sunt nici universale, nici eterne.

Sunt libertăţi şi drepturi care trebuie mereu promovate şi apărate, pentru că se câştigă foarte greu, dar se pierd infinit mai uşor. Avem, aşadar, mare nevoie să ne consolidăm încrederea în valorile euroatlantice şi să nu ne îndepărtăm de ele.

Izolaţionismul şi teoriile populiste care clamează un fals naţionalism arhaic sunt perfide şi deopotrivă periculoase, pentru că găsesc teren fertil mai ales în timpuri dominate de crize profunde, aşa cum se întâmplă acum. Când oamenii se simt debusolaţi, apăsaţi de grijile prezentului, ei cad mai uşor pradă manipulării şi dezinformării”, a completat președintele.

„Cetăţenii au, în mod firesc, mari aşteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă”

Președintele a mai spus că România este un pilon de securitate „într-o zonă geopolitică marcată de incertitudine şi o ţară stabilă, care a făcut progrese semnificative în ultimii ani, inclusiv reforme consistente în domeniul justiţiei.”

„Această realitate este recunoscută şi de Comisia Europeană, care a dat undă verde ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru ţara noastră. Este o nouă dovadă incontestabilă că România se dezvoltă accelerat şi este un membru puternic al marii familii europene. În anii care vor urma, mai avem multe de făcut pentru a clădi o ţară realmente prosperă, rezilientă şi o voce fermă într-o lume aflată într-o perpetuă transformare. Cetăţenii au, în mod firesc, mari aşteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă.

Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituţiilor, a serviciilor publice şi a infrastructurii. Este un proces de durată, pe care eu îl văd ireversibil, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai. Ţara noastră are la dispoziţie fonduri suficiente, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alte programe europene, pentru a produce schimbările necesare şi îndemn autorităţile să uzeze toate instrumentele disponibile”, a mai precizat şeful statului.

Mesajul înfăptuirii Marii Uniri rămâne neschimbat şi astăzi”

Șeful statului a completat că mesajul Marii Uniri rămâne neschimbat şi arată şi azi că „forţa solidarităţii şi contribuţia fiecăruia dintre noi sunt fundamentale în atingerea obiectivelor majore ale societăţii.”

Acesta a recunoscut că, deși rănile provocate de pandemie nu s-au vindecat încă, suntem nevoiți să facem faţă altor crize grave cu care ne confruntăm.

„Rănile provocate de pandemie nu s-au vindecat încă şi suntem, iată, nevoiţi să facem faţă altor crize grave: un război la graniţă, schimbări climatice accelerate, spectrul unei recesiuni globale. Însă şi alte generaţii au fost constrânse să treacă la rândul lor peste încercări cumplite şi au reuşit.

Mesajul înfăptuirii Marii Unirii rămâne neschimbat şi astăzi. Forţa solidarităţii şi contribuţia fiecăruia dintre noi sunt fundamentale în atingerea obiectivelor majore ale societăţii! Stă în puterea noastră să construim ţara pe care ne-o dorim. Să păşim, aşadar, împreună pe acest drum, cu hotărâre şi încredere! La mulţi ani, dragi români! La mulţi ani, România!”, a conchis preşedintele Klaus Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
Mai trecem la ora de iarnă în 2026? Ce s-a decis după anii de discuții privind renunțarea la acest obicei
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră