Prima pagină » Diverse » EXCLUSIV VIDEO | Ce nu s-a văzut la Liga Aleșilor Locali ai PMP. Eugen Tomac: „Suntem într-un moment de răscruce”

EXCLUSIV VIDEO | Ce nu s-a văzut la Liga Aleșilor Locali ai PMP. Eugen Tomac: „Suntem într-un moment de răscruce”

Oana Zvobodă

Peste 1.200 de oameni s-au strâns la Palatul Parlamentului pentru alegerea membrilor Consiliului Executiv Național al Ligii Aleșilor Locali PMP. Evenimentul, la finalul căruia Marian Andronache a fost ales în funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali, a fost văzut, de cei mai mulți dintre participanți, drept o reconstrucție a partidului.

Eugen Tomac, președintele PMP, a explicat că vrea să construiască o alternativă de dreapta care să dea o nouă perspectivă țării.

„Cred că suntem într-un moment de răscruce. De altfel, toată țara este într-o situație foarte complicată. A sosit momentul să lăsăm deoparte orgolii și mize politice mici și să ne gândim ce putem oferi României de mâine. Cu acest gând am organizat acest eveniment care a reunit peste o mie de aleși locali ai PMP. De altfel, după PSD și PNL suntem al treilea partid ca număr de aleși locali în întreaga țara.

Ne dorim ca vocea noastră, a celor peste 500.000 de români care ne-au votat la alegerile locale și la alegerile parlamentare în număr consistent să fie auzită. Din acest punct de vedere, suntem pregătiți să venim cu oferte politice serioase, credibile și să punem mâna la construcția unei alternative de dreapta care să dea o nouă perspectivă țării.

România are nevoie de o opoziție consolidată, o opoziție curajoasă, o opoziție care pune deasupra tuturor interesele românilor, și în această direcție vom lucra de acum încolo”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, Eugen Tomac, președinte PMP.

Liderul Partidului Mișcarea Populară a mai precizat că politicienii trebuie să vină cu soluții la problemele de zi cu zi ale oamenilor.

„Oamenii au nevoie de soluții concrete, pe care simt că nu le mai primesc de la politicieni, ori, în democrație, politicienii trebuie să vină cu soluții și noi vom lucra în această direcție. Trebuie să venim cu soluții, pentru că mi se pare inacceptabil cu inflația pe care o avem, cu facturile pe care le avem, Guvernul să nu dorească să mărească pensiile cu 25% și aici este o chestiune care nu ține de retorică politicianistă. Aici este o chestiune care ține de viața de zi cu zi și de realitățile pe care le prezintă economia. Avem inflație și trebuie corelată pensia cu inflația și evident că avem nevoie de mai multe resurse pentru a face oamenii față crizelor cu care se confruntă societatea românească”, a continuat Eugen Tomac.

Secretarul General PMP, Ionuț Simionca, spune că PMP este o opțiune electorală bună pentru 2024.

„Ne-am întâlnit astăzi aici să arătăm că suntem o forță și că suntem o opțiune electorală bună pentru 2024. Sala a fost arhiplină. Au venit peste 1.500 de aleși locali. Sunt bucuros că au venit colegii noștrii din țară, că au văzut spiritul PMP revigorat și mergem cu încredere în perioada următoare spre alegerile din 2024.

Suntem în plină reconstrucție. Peste doi ani văd PMP cu mai mulți aleși locali. Dacă astăzi avem peste 2.300 de aleși locali, fiind al treilea partid din România din perspectiva numărului de aleși locali, în 2024 îl văd cu 5.000 de aleși locali, cu grup parlamentar și la Camera Deputaților și în Senatul României.

Noi trebuie să revenim și vom reveni în prima linie a politicii românești”, a precizat, pentru Gândul, secretarul general PMP, Ionuț Simionca.

Cel mai tânăr primar din România, Anca-Alina Baciu, edilul din comuna Corbi, din Argeș, are mari așteptări de la partid. Ea spune că e mândră că a făcut acest pas, acela de a intra în politică.

„Sunt un primar foarte tânăr și sunt bucuroasă că sunt implicată în politică pentru că, fără noi, poate că nu s-ar produce niște schimbări. Dacă perspectivele sunt diferite de la generație la generație, înseamnă că și noi vrem să venim cu ceva nou, să se implementeze lucruri noi și atunci da, sunt fericită și mândră că sunt aici.

A fost o desfășurare de forțe. Nu mă așteptam să văd sala plină. Cred, totuși, că după ce se va face alianța, partidul va deveni mai puternic și sperăm la rezultate foarte bune în anul 2024″, a spus Anca-Alina Baciu pentru Gândul.

Ludovic Orban și Cătălin Drulă au participat și ei la evenimentul PMP. Mesajul lor clar a fost că „există opoziție”.

Ludovic Orban și Cătălin Drulă s-au aflat alături de Eugen Tomac / Foto: Gândul

Ropote de aplauze, strângeri de mână și poze cu aleșii

Președintele Eugen Tomac a fost așteptat cu nerăbdare de aleșii locali veniți din toată țara. Liderul PMP s-a pozat pe rând cu cei din sală.

Aleșii locali s-au pozat cu președintele PMP, Eugen Tomac

Aleșii locali s-au fotografiat cu președintele PMP, Eugen Tomac / Foto: Gândul

Selfie-uri și poze la pupitru

Participanții și-au făcut zeci de selfie-uri / Foto: Gândul

După anunțarea rezultatelor, aleșii locali s-au grăbit să își facă poze la pupitru.

Aleșii locali au făcut poze la pupitru / Foto: Gândul

PMP are drept obiective atât pregătirea partidului pentru alegerile din 2024, cât și consolidarea opoziției de dreapta față de actuala majoritate parlamentară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ILIE BOLOJAN pregătește alternativa: Dacă Guvernul Tomac pică, vom veni cu o soluție
Digi24
VIDEO Pentagonul a publicat noi documente despre OZN-uri. Relatări inedite despre „sfere” misterioase observate pe cer
Cancan.ro
El i-a ”nășit” pe Simona Halep și „Regele mezelurilor”?! E celebru și bogat! Povestea primelor întâlniri ascunse
Prosport.ro
FOTO. Nimeni nu o crede că are 53 de ani. Cum arată Mina, femeia care n-a îmbătrânit deloc din 2002
Adevarul
Avertisment privind negocierile pe Legea salarizării. Expert: „Acesta este cuiul lui Pepelea”
Mediafax
NOILE SALARII ale medicilor și asistenților din 2027. Cât ar urma să câștige în noua lege a salarizării
Click
„Voia să se însoare cu ea!” Fostul bodyguard al lui Michael Jackson face declarații surprinzătoare despre viața sentimentală a artistului
Digi24
Un urs a intrat în opt case dintr-un sat și a căutat mâncare inclusiv în frigider. Cum a scăpat o bătrână
Cancan.ro
De ce a murit saxofonistul Memis Selciuc? Cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum a reușit un român să parcurgă un milion de kilometri cu un Passat?
Descopera.ro
De ce Pământul nu are inele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Cea mai vârstnică studentă din România a terminat facultatea la 90 de ani