Ce salarii au șoferii de autobuze de la STB care au intrat joi în grevă și au blocat Bucureștiul

Publicat: 20/01/2022, 13:36
Actualizat: 20/01/2022, 14:08

Liderul sindicatului reprezentantiv al STB, Vasile Petrariu, a declarat, joi, că un șofer de autobuz nu încasează mai mult de 3.500 de lei în mână, lunar. Surse STB spun însă că există și salarii nete care depășesc 5.000 de lei (cu sporuri).

„Am auzit și eu de la colegi că acest domn director general, aşa cum a făcut şi în 2010, a spus că salariile sunt foarte mari la STB. Salariul unui conducător de vehicule este în jur de 4.200 de lei. În condiţiile în care el lucrează sâmbetele, duminicile, sărbători legale, ore suplimentare, el nu ia mai mult de 3.000 – 3.500 de lei net. Asta înseamnă, cu 40%, în jur de 5.000-6.000 de lei brut. Dacă ăsta este un salariu foarte mare, în condiţiile în care omul ăla nu are liber, se scoală la 3.00 dimineaţa şi ajunge acasă la 3-4,  după amiază, atunci înseamnă că aşa o fi”, a declarat, joi, Vasile Petrariu.

Liderul de sindicat a mai precizat că angajații TPBI (Tansport Public București Ilfov), instituția care coordonează activitatea STB, ar avea salarii mult mai mari.

Un director general de la TPBI avea până la maxim 30.000 de lei

„Salariile la TPBI, eu vă spun nişte informaţii de acum doi ani,  sunt de  5.000 de lei. Un director general de la TPBI avea până la maxim 30.000 de lei. Un şef de serviciu la STB are maximum 7.000 de lei salariul, iar la TPBI are peste 10.000 de lei. Un şef de birou, de asemenea, are, aici, în jur de 6.000 de lei. Acolo, are până în 10.000 de lei. De ce? Noi suntem prestatori şi ei sunt cei care ne coordonează şi ei au salariile triple faţă de noi. Mai mult, media veniturilor brute recunoscute de cei de acolo este peste 9.600 de lei”, a  mai declarat Vasile Petrariu.

Pe de altă parte, surse din STB au precizat pentru Gândul că majoritatea salariilor nete ale șoferilor sunt de aproximativ 4.000 de lei în mână, însă, sunt și salarii care depășesc 5.000 de lei, dar în această sumă intră și sporurile, precum cele de dificultate, de noapte, chemare din libere sau weekend-uri lucrate.

Vasile Petrariu a mai declarat joi că șoferii din transportul public de suprafață vor reveni la muncă doar după ce directorul general al Societății, Adrian Criț, va fi demis.

„Și primarul general este adeptul a ceea ce spunea directorul general, că ar vrea să desființeze organizația sindicală. Așa ceva, vreau să cred că este imposibil.

La negocieri, fără mine, deocamdată, nu va merge nimeni din partea sindicatului (…)

Acest conflict poate fi rezolvat instant dacă cei care l-au pus director general, adică cei de la PNL,  își asumă această răspundere și îl demit” a declarat joi Vasile Petrariu, șeful Sindicatului Transportatorilor din București.

 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York