Prima pagină » Actualitate » Cel mai longeviv marinar militar român s-a stins din viață la vârsta de 103 ani

Cel mai longeviv marinar militar român s-a stins din viață la vârsta de 103 ani

Cel mai longeviv marinar militar român s-a stins din viață la vârsta de 103 ani

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, transmite condoleanțe familiei îndoliate, în numele echipajului Forțelor Navale, după ce viceamiralul în retragere Mircea Caragea a trecut la cele veșnice la venerabila vârstă de 103 ani.

”În numele echipajului Forțelor Navale, cu profund regret, șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, transmite condoleanțe familiei îndoliate și, totodată, își exprimă recunoștința pentru importantele servicii pe care le-a adus țării noastre tânărul locotenent Mircea Caragea, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, precum și pentru vitejia şi spiritul său de sacrificiu de care a dat dovadă în cariera sa militară, la bordul navelor militare și în alte structuri ale Marinei Regale Române.

Viceamiralul în retragere Mircea Caragea a fost ultimul veteran de război al Forțelor Navale Române, care a slujit țara, cu onoare și cu cinste, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la bordul navelor militare. Născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, județul Dâmbovița, Mircea Caragea a îmbrăcat uniforma militară la vârsta de 11 ani, când a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” din Craiova (1930-1938), iar pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța”, se arată în mesajul șefului Statului Major al Forțelor Navale, citat de antena3.ro

Tânărul cadet Mircea Caragea a participat la primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea”, desfășurat în anul 1939, navă despre care îi plăcea să spună că „este cu doar 20 de ani mai bătrân decât velierul” și că „dragostea pentru nava-școală „Mircea” este perenă și necondiționată la orice vârstă, pentru oricine a avut privilegiul să se afle la bordul său”.

După absolvirea școlii navale, în anul 1940, prima funcție pe care a îndeplinit-o tânărul ofițer Caragea a fost la bordul canonierei „Eugen Stihi”, apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la numeroase acțiuni de luptă, fiind ambarcat, succesiv, la bateria de coastă „Vulturul” și la bordul distrugătoarelor „Mărăști” și „Regina Maria”.

În perioada 1941-1944, fostul decan de vârstă al amiralilor României a participat la numeroase misiuni de respingere a atacurilor aeriene inamice, în zona Constanței, la misiuni de aprovizionare cu muniție, echipament și alimente a trupelor române care luptau împotriva sovieticilor pe frontul de est, precum și la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Peninsula Crimeea (aprilie – mai 1944). Pentru faptele sale deosebite de vitejie, citate pe ordin de zi pe unitate în timpul participării la misiunile din cel de-Al Doilea Război Mondial, ofițerul Mircea Caragea a fost decorat de Regele Mihai I al României, în anul 1944, cu „Steaua României”, cel mai vechi Ordin Național al țării noastre, precum și cu Ordinul „Coroana României”.

La numai 25 de ani, locotenentul Mircea Caragea a schimbat registrul maritim cu cel fluvial, fiind numit comandant militar al Portului Hârșova (1944-1945). Ulterior, a lucrat în Sectorul Fluvial Giurgiu (1945), a îndeplinit funcția de comandant de escadrilă la vedetele fluviale din Galați (1945-1947), după care a fost profesor de Artilerie la Școala Navală din Turnu Măgurele (1947).

Cariera tânărului ofițer de marină Mircea Caragea a fost curmată brusc, când avea vârsta de 28 de ani, de către regimul totalitar comunist instaurat la putere în țara noastră și, la data de 1 septembrie 1947, a fost trecut în rezervă, dar acest moment nefast nu i-a distrus energia și puterea de a merge mai departe în viață. A urmat o perioadă în care își găsea cu greu un loc de muncă, pe șantiere, ca muncitor necalificat, și, după multe încercări, a fost acceptat, în anul 1955, pe o funcție de grafician la Muzeul de Artă Populară și Folclor, apoi s-a mutat la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, unde a rămas până în anul 1982, când a ieșit la pensie.

După instaurarea regimului democratic în țara noastră, veteranului marinar Mircea Caragea i-a fost acordat, în anul 1991, gradul de comandor în rezervă și, ulterior, a fost înaintat, succesiv, în gradele de contraamiral de flotilă, contraamiral, respectiv viceamiral. În semn de apreciere a faptelor de vitejie realizate în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru exemplara sa conduită civică, Președintele României i-a conferit, în anul 2019, viceamiralului Mircea Caragea Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace.

Viceamiralul în retragere Mircea Caragea va fi înhumat sâmbătă, 8 octombrie, ora 13.00, la Cimitirul Bellu Catolic din București, cu onorurile militare cuvenite, conform regulamentelor militare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
La 68 de ani, Natalia Guberna arată impecabil în costum de baie! Cu ce cremă ieftină, celebră în comunism, scapă de riduri: „Costă vreo 20-30 de lei”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale