Prima pagină » Actualitate » Comunitatea născută din incest care a ÎNGROZIT Australia. Ce au descoperit polițiștii

Comunitatea născută din incest care a ÎNGROZIT Australia. Ce au descoperit polițiștii

Amyra Garey
Comunitatea născută din incest care a ÎNGROZIT Australia. Ce au descoperit polițiștii

Polițiștii au descoperit o poveste bizară în New South Wales, Australia, după ce s-a aflat că 40 de persoane locuiau într-o comunitate unde existau o mulțime de copii cu deformații genetice din cauza legăturilor incestuoase dintre membrii familiei, conform Daily Star.

Familia era „condusă” de Tim, care a avut copii cu fiicele lui. O anchetă oficială a fost demarată în iulie 2012, când un copil a spus că a auzit un coleg la o școală locală vorbind despre o fată neîngrijită, care trăia în pădure și care era însărcinată cu un copil al unuia dintre frații ei. Copilul a mai spus că fetița ar fi zis ca una dintre surorile sale este și ea însărcinată, dar că nu știe care dintre frați este tatăl.

Se crede că familia își are originea în Noua Zeelandă, când doi frați, Tim și June, s-au căsătorit la mijlocul anilor 1960. Iar apoi obiceiul a continuat. De exemplu, doi membri din familie, Betty Colt și fratele ei Charlie au avut 12 copii.

La vremea respectivă, ancheta a fost descrisă ca fiind cel mai grav caz de incest descoperit în Australia și a fost deschisă o investigație cu acuzații grave de incest, agresiune sexuală asupra copiilor și neglijență.

După mai multe raiduri ale poliției, făcute atunci, opt persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 50 de ani, au fost arestate. De exemplu, Charlie Colt, pe atunci în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv șase capete de acuzare pentru relații sexuale cu un copil sub 10 ani. Derek Colt, 29 de ani atunci, a fost acuzat de incest cu o persoană sub 16 ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente DE COȘMAR la bordul unui avion privat. Aeronava a PIERDUT ușa
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Cum vrea Europa să reducă dependența de Starlink. Zelenski: Se lucrează deja la asta
Click
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”