Prima pagină » Actualitate » Condamnat la 3 ani de ÎNCHISOARE pentru furt din cutia milei

Condamnat la 3 ani de ÎNCHISOARE pentru furt din cutia milei

Un bărbat identificat drept autorul jafului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, acolo unde a furat banii din cutia milei, a fost condamnat la 3 ani de închisoare.

Individul este un client mai vechi al instanțelor de judecată, având condamnări și în alte dosare.

Unde l-au prins

Potrivit Digi 24, polițiștii care au instrumentat cazul l-au descoperit pe autorul jafului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn într-o închisoare, acolo unde ispășea pedeapsa dictată într-un alt dosar.

Pentru că a furat banii din cutia milei, el a mai luat 3 ani, arată sursa citată.

Reamintim că anul trecut o persoană a pătruns în incinta lăcaşului de cult în timp ce maicile se aflau la slujba de seară şi a plecat cu banii strânşi în cutia milei.

„La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 19.30, prin apel 112, IPJ. Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19,00, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unui lăcaş de cult din comuna Frânceşti, de unde ar fi sustras o sumă de bani. La faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Băbeni fiind deschis un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul creat urmează a fi stabilit”, precizau reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, care anchetau cele întâmplate.

Situată la aproximativ 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Dintr-un Lemn este unul dintre cele mai cunoscute şi vizitate aşezăminte monahale din Vâlcea.

CITEȘTE ȘI:

Mâna în cutia milei Statului până la cot. Un preot din Alexandria și-a DELAPIDAT parohiile de un milion de euro. Acuzatul, oprit de la cele sfinte

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Asteroidul „Zeul Haosului” va trece pe lângă Pământ în 3 ani, conform NASA
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi dormit
Mediafax
https://www.mediafax.ro/externe/presa-maghiara-alegerile-din-ungaria-sunt-oglinda-in-care-se-priveste-o-romanie-care-stagneaza-23720839
Click
Unde sărbătoresc Medana și Alin Oprea 7 ani de relație? Ce artiști le-au fost alături? „Trei zile și trei nopți”
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Zodiile care vor trece printr-o perioadă dificilă după jumătatea lunii aprilie! Schimbări radicale pentru acești nativi
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Armă nouă la mare adâncime: China poate lăsa acum lumea fără internet
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
O femeie cu 3 boli autoimune a intrat în remisiune după ce medicii i-au „resetat” sistemul imunitar