Consilierul prezidențial Radu Burnete îi dă replica lui Grindeanu: Bugetul nu ar trebui ținut ostatic

Publicat: 27 02. 2026, 12:27

Discordia publică pe tema întârzierii Guvernului Bolojan de a adopta bugetul pe 2026 a fost completată de reacția consilierului lui Nicușor Dan. Potrivit lui Radu Burnete, Guvern va identfica o soluție de a utiliza bani europeni cu scopul de a finanța unele măsuri de sprijin pentru persoanele vulnerabile, cu condiția ca bugetul să fie adoptat rapid.

Bugetul României nu ar trebui ținut ostatic cu solicitări precum pachetul de solidaritate propus de PSD, a declarat Radu Burnete, consilier prezidențial pentru probleme economice, într-un interviu pentru Economedia.

O întârziere nefiresc de mare

„Deja bugetul este foarte întârziat. Nu putem fi o țară serioasă care își adoptă bugetul pe anul curent în luna mai. În următoarele două-trei săptămâni, proiectul ăsta de buget trebuie să treacă”, a declarat Burnete pentru sursa citată.

Consilierul prezidențial consideră că bugetul este dificil de alcătuit, întrucât România trebuie să reducă deficitul bugetar de la 7,7% la 6% anul acesta. În practică, 90% din veniturile noastre se duc pe cheltuieli curente, din care este dificil să tai.

Reforma nu mai poate fi amânată. Ne împrumutăm la dobânzi uriașe doar pentru pensii și salarii

În opinia lui Burnete, „orice criză politică, orice destabilizare a coaliției va pune România în dificultate în raport cu finanțatorii”, situație care va avea ca efect noi creșteri de dobânzi dacă se va menține traiectoria actuală.

„Dacă în următorii ani noi nu înțelegem că trebuie să continuăm această reformă, trebuie să reducem deficitul, trebuie să eficientizăm cheltuielile publice, trebuie să creștem colectarea, mai devreme sau mai târziu finanțatorii noștri nu ne vor lăsa să trăim la infinit cu un deficit de șapte-opt la sută. Dacă în următorii ani nu schimbăm nimic, datoria publică se duce spre 70-80%. Nu ne putem juca cu focul. Noi ne împrumutăm zeci de miliarde de euro în fiecare an ca să plătim pensii, salarii, ca să facem infrastructură, să investim în drumuri, în porturi, în rețelele electrice. România nu-și permite să piardă accesul la această finanțare. Dacă suntem berbeci și nu înțelegem lucrul acesta, mai devreme sau mai târziu vom da piept cu piețele financiare”, a mai declarat Burnete.

Context

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a avertizat pe premierul Ilie Bolojan să nu trimită la Parlament un buget care încă nu a fost agreat în coaliție și care nu conține măsurile de sprijin social pentru persoanele defavorizate, măsuri cerute imperativ de PSD.

„Ori există acord în coaliție și se trimite bugetul și lumea merge înainte, ori dacă nu există acord, anunț public că PSD nu va vota bugetul”, a spus Grindeanu într-un interviu pentru G4Media.

AUTORUL MAI RECOMANDĂ

Consilierul lui Nicușor Dan s-a întâlnit cu fermierii. Mercosur, pesta porcină și finanțele UE, printre temele de discuție

Grindeanu îi transmite lui Bolojan: „Dacă îți dorești să ai partener PSD-ul, trebuie să ai în acest buget și viziunile de stânga”