Prima pagină » Actualitate » Continuă problemele pentru Blue Air. ANAF a pus sechestru pe o aeronavă a companiei

Continuă problemele pentru Blue Air. ANAF a pus sechestru pe o aeronavă a companiei

Continuă problemele pentru Blue Air. ANAF a pus sechestru pe o aeronavă a companiei
Continuă problemele pentru Blue Air. ANAF a pus sechestru pe o aeronavă a companiei

Problemele pentru compania aeriană Blue Air continuă, după ce ANAF a pus sechestru pe cel puțin o aeronavă a companiei.

Este vorba despre un Boeing 737-500, care se află în acest moment pe aeroportul din Bacău.

Informația a fost confirmată de către Blue Air pentru boardingpass.ro.

„Aeronava YR-AME este parcată la Aeroportul Bacău, ea făcând obiectul unui sechestru instituit de ANAF”, a informat compania.

O altă aeronavă este reținută la sol de către aeroportul din Cluj-Napoca, iar reprezentanții Blue Air susțin că avionul nu mai face parte din flota companiei.

Avionul de la Cluj-Napoca este deținut de compania de leasing Air Lease Corporation și a fost radiat recent din registrul Autorității Aeronautice Civile Române.

Un alt Boeing 737-500 deținut de Blue Air este parcat de la începutul lunii octombrie 2022 pe aeroportul din Forli (Italia), mai informează sursa citată.

Ce spune Blue Air despre restituirea banilor pe bilete și plata daunelor

După ce a anulat toate cursele, pe 6 septembrie, apoi a anunțat că reia zborurile abia din 10 octombrie, inițial anunțând că primele curse vor zbura din 12 septembrie, compania Blue Air a transmis joi un mesaj în care spune că pasagerii afectați vor primi banii plătiți pe bilete doar în anumite condiții.

Aproximativ 230.000 de pasageri aveau bilete cumpărate sau rezervate la curse Blue Air în perioada 6 – 9 octombrie 2022, potrivit datelor transmise de compania aeriană low-cost.

Blue Air nu garantează că aceștia își vor primi banii pe bilete înapoi, condiționând returnările acestor sume de reluarea zborurilor și achiziționarea companiei de către alți doi acționari.

În prezent, potrivit companiei, pasagerii afectați pot opta pentru:

  • reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil;
  • rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor);
  • rambursarea biletelor achiziționate.

În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 de euro, iar pasagerii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele în vederea achiziționării de bilete imediat ce compania va activa procesul de vânzare.

Compania a anunțat că reia zborurile din 10 octombrie, însă în condițiile în care are foarte multe datorii, iar unele firme partenere au condiționat reluarea serviciilor oferite Blue Air de plata în avans a acestora, nu este clar când va fi rambursată contravaloarea biletelor.

Potrivit procedurii de rambursare pe care Blue Air a afișat-o pe site din perioada pandemiei, sunt 8 pași care ar trebui urmați:

  1. intră pe www.flyblueair.com și apasă pe secțiunea Rezervările mele din bara de meniu. Selectează ”Găsește rezervarea”, apoi apasă ”Cere rambursare în Wallet”;
  2. selectează zborul pentru care soliciți rambursarea, apoi selectează Continuă;
  3. intră în contul tău Blue Air sau creează un cont. Loghează-te ăn cont – dând click pe butonul Login;
  4. confirmă datele tale de contact – adresa de email și număr de telefon. Validează-le apăsând pe butonul Trimite;
  5. verifică-și telefonul. Ai primit un SMS cu un cod unic de validare pe numărul de telefon introdus;
  6. introdu codul primit pentru a confirma plata;
  7. cod validat cu succes. Suma a fost creditată în Blue Air Wallet;
  8. acum, poți verfica suma disponibilă în Profilul Meu.

2.252 de dosare în instanță și datorii de aproximativ 230 milioane de euro

Blue Air are însă multe procese în care pasagerii care au urmat acestă procedură au reclamat că nu și-au primit banii înapoi.

Potrivit platformei Confidas, compania are 2.252 de dosare în instanță, printre care și cele depuse pentru a intra în faliment.

În 2020, Blue Air a declanșat procedura de concordat preventiv, un mecanism de evitare a insolvenței, care permite unei companii să propună creditorilor săi, care dețin peste 75% din creanțe, un plan de redresare și plată a datoriilor.

Potrivit informațiilor publicate în exclusivitate de Gândul, Blue Air are datorii de aproximativ 230 milioane de euro, iar semnale îngrijorătoare au apărut încă din anul 2021, atunci când premier al României era Florin Cîțu și Ministerul Transporturilor era coordonat de Cătălin Drulă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire despre un condiment foarte folosit: ar putea proteja vasele de sânge
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Un director a evacuat 900 de elevi cu câteva minute înainte de dezastrul din Nepal
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Pățania unei românce care a comandat un Uber pentru un colet: „Mai erau 2-3 minute până la destinație”
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A7 ajunge la Bacău. Vezi imaginile noi cu autostrada înainte de deschiderea traficului
Descopera.ro
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere