Dan Diaconescu a pierdut procesul cu presa, după dosarul „Sex cu minore”. Cât are de plătit cheltuieli de judecată. Decizia nu e definitivă

Dan Diaconescu a pierdut procesul cu presa, după dosarul „Sex cu minore”. Cât are de plătit cheltuieli de judecată. Decizia nu e definitivă
Publicat: 16/01/2024, 14:46
Actualizat: 16/01/2024, 14:52

Judecătoria Sectorului 1 a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea lui Dan Diaconescu, care voia ca instituțiile de presă să elimine orice informație privind dosarul lui, în care este acuzat de sex cu minore.

Fostul patron TV a pierdut, în primă instanță, procesul cu de 24 de companii de presă, dintre care patru s-au adresat instanței și prin administratorul judiciar/special.

„Dan Diaconescu pierde procesul cu probabil toate trusturile de presă din România, publicații online, ziare, gazete, tv-uri și site uri online. Ceruse în urma dosarului deschis de către parchet ca toată presa din România să retragă orice informație în legătură cu dosarul acestuia, lucru care este nefiresc în cadrul unei societăți democratice cu libertate de exprimare. Acum Dan Dianconescu are de plată zeci de mii de lei cheltuieli de judecată”, a transmis, marți, avocatul Adrian Cuculis.

Conform hotărârii Judecătoriei Sectorului 1, care nu este definitivă, șapte pârâte au cerut și li s-a aprobat în total plata a 21.816 cu titlu de cheltuieli de judecată. Companiile au cerut sume între 2.468 și 10.000 de lei.

Patru au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cererea a șase companii de presă a fost respinsă.

Restul companiilor nu au solicitat cheltuieli de judecată, conform informațiilor de pe portalul instanțelor.

Instanța îl obligă pe Dan Diaconescu la plata către:

  • Media Bit Software S.R.L. la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
  • G4 Global Journalism S.R.L. la plata sumei de 2.468 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
  • Ringier România S.R.L. la plata sumei de 2.468 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
  • Pro TV S.R.L. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
  • ABC Plus Media S.A. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
  • C. Clas Media S.R.L. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
  • European Business Environment S.R.L. la plata sumei de 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea pârâtelor Adevărul Holding S.R.L., Ridzone Computers S.R.L., Clever Media Network S.R.L., N.Ro Agenția de știri S.R.L., Romedic.ro S.R.L. şi Pagina Ciudatului S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Ia act că pârâtele Gândul Media Network S.R.L., Dogan Media International S.A., Aleph Media S.R.L. și DCNews Media Group S.R.L. au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Ia act că celelalte pârâte nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Părțile au drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Cele 24 de companii de presă, dintre care patru s-au adresat instanței și prin administratorul judiciar/special, sunt.

  1. ANTENA TV GROUP S.A.
  2. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A.
  3. C. GEOPOL INTERNATIONAL S.R.L.
  4. ANTENA 3 S.A.
  5. PRO TV S.R.L.
  6. C. RIDZONE COMPUTERS S.R.L.
  7. B1 TV CHANNEL S.R.L.
  8. C. PAGINA CIUDATULUI S.R.L. CU SEDIUL ALES
  9. CLEVER MEDIA NETWORK S.R.L
  10. PRIMA BROADCASTING GROUP
  11. C. ABC PLUS MEDIA S.A.
  12. RO S.R.L.
  13. BEST MIXMEDIA S.R.L.
  14. C. CLAS MEDIA S.R.L.
  15. CAMPUS MEDIA TV S.R.L.
  16. ALEPH MEDIA S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL SMART FINANCIAL SERVICES S.R.L
  17. C. G4 GLOBAL JOURNALISM S.R.L.
  18. RINGIER ROMANIA S.R.L.
  19. ADEVARUL HOLDING S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SERVICII REORGANIZARE ȘI LICHIDARE IPURL
  20. C. EUROPEAN BUSINESS ENVIROMENT S.R.L.
  21. GANDUL MEDIA NETWORK S.R.L.
  22. RO AGENŢIA DE STIRI S.R.L- NEWS.RO
  23. MEDIA BIT SOFTWARE S.R.L
  24. DCNEWS MEDIA GROUP S.R.L.
  25. PRIMA BROADCASTING GROUP PRIN LICHIDATOR JUDICIAR MAESTRO SPRL FILIALA BUCURE?TI (FOSTA SMDA INSOLVENCY SPRL)
  26. ALEPH MEDIA S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR FINANCIAL OPERATIONAL RESTRUCTURING IPURL
  27. ALEPH MEDIA S.R.L.
  28. ADEVĂRUL HOLDING S.R.L.

Dan Diaconescu a stat trei ani în închisoare

Dan Diaconescu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de televiziune, după ce a moderat sute de emisiuni dintr-o „garsonieră.” „Elodia” este de departe subiectul care s-a bucurat de cea mai mare notorietate la televiziunea lui Dan Diaconescu, OTV.

Dar faima a avut și un revers. În 2015, a fost condamnat definitiv pentru șantaj. A stat în spatele gratiilor trei ani, iar apoi, când a ieșit din penitenciar, a stat departe de lumina reflectoarelor.

De anul trecut, Dan Diaconescu este cercetat pentru două infracţiuni de act sexual cu un minor şi cinci infracţiuni de folosire a prostituţiei infantile, în dosarul „Sex cu minore”.

Dan Diaconescu, „raporturi sexuale și acte sexuale orale” cu o minoră

Potrivit procurorilor, în data de 20 septembrie 2020, Dan Diaconescu ar fi întreținut „raporturi sexuale și acte sexuale orale” cu o tânără, știind că aceasta este minoră. Mai mult, fostul patron TV știa și că tânăra practică prostituția, plătind-o pentru serviciile sale cu suma de 400 de lei.

Totul s-ar fi întâmplat într-o cameră a Complexului Panoramic Belvedere din stațiunea Olimp, achiziționat de miliardarul Mohammad Murad în anul 2017 și modernizat în urma unei investiții de aproximativ 40 de milioane de euro. Complexul a fost redeschis în luna iulie a anului 2020, iar la acel moment miliardarul Murad deținea aproape 4.000 de locuri de cazare pe litoral, în mai multe hoteluri din Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp și Neptun.

În data de 7 aprilie, el a fost reținut. Procurorii au cerut, la acel moment, arestarea preventivă a acestuia, solicitare respinsă, însă, de Judecătoria Constanţa, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu. O săptămână mai târziu, pe 13 aprilie, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis ca Dan Diaconescu să fie cercetat sub control judiciar, decizie dispusă și în august.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc...
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?