Prima pagină » Actualitate » Derogare BOR pentru nunta lui George Simion: „A făcut o solicitare aprobată în cadrul ședinței permanente a Consiliului Eparhial din 8 august”

Derogare BOR pentru nunta lui George Simion: „A făcut o solicitare aprobată în cadrul ședinței permanente a Consiliului Eparhial din 8 august”

Derogare BOR pentru nunta lui George Simion: „A făcut o solicitare aprobată în cadrul ședinței permanente a Consiliului Eparhial din 8 august”

Cununia religioasă a liderului AUR, George Simion, care va avea loc sâmbătă, 27 august, se va oficia cu derogare de la Biserica Ortodoxă Română (BOR) într-o capelă (paraclis) special amenajată în incinta resortului de lux din Oveselu – Măciuca. În 2013, Sfântul Sinod al BOR interzicea oficierea căsătoriilor în afara lăcașurilor de cult, cu argumentul că Taina Cununiei s-ar transforma astfel în spectacol și ar pierde din solemnitate.

Slujba pentru Taina Botezului şi Taina Cununiei ar trebui, conform deciziei BOR, să aibă loc doar în bisericile parohiale, și nu în aer liber sau în alte locuri neconvenţionale, pentru a-și păstra caracterul solemn.

De atunci, însă, s-au produs nenumărate excepții, precum cea de la finele acestei săptămâni, din Oveselu – Măciuca, județul Vâlcea, când George Simion, liderul AUR, se va însura cu Ilinca Munteanu. La fel ca în alte cazuri, și de această dată s-a obținut derogare de la BOR.

„Va avea loc într-un paraclis special amenajat, la locație”

„Țin să fac câteva precizări cu privire la săvârșirea tainei cununiei domnului George Simion. Domnia sa a făcut o solicitare care a fost aprobată în cadrul ședinței permanente a Consiliului Eparhial, din 8 august. Drept urmare, aceasta va avea loc într-un paraclis special amenajat la locație”, a declarat preotul Bogdan Vieru, secretarul eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului pentru adevarul.ro.

Este vorba despre o capelă de lemn construită în incinta resortului de lux care-i va găzdui pe miri și pe apropiații acestora. Complexul de patru stele este dotat cu piscină interioară și exterioară, cu dușuri emoționale, saună umedă și uscată și nenumărate alte facilități care vor fi puse exclusiv la dispoziția acestora.

Motivele derogării BOR: Curtea (n.r. bisericii) este foarte mică și plină de morminte

Reprezentantul Arhiepiscopiei Râmnicului a menționat și care au fost criteriile ce au stat la baza derogării de la orânduielile BOR: „S-a ținut cont de anumite considerente. În primul rând, Parohia Măciuca are în componență două biserici. Una dintre ele, parohială, cu hramul Sfântul Ioan, care e monument istoric, se află într-un amplu proces de restaurare și reabilitare. Are crăpături și fisuri foarte mari. Iar curtea este foarte mică și plină de morminte. Iar cea de-a doua biserică a parohiei deservește drept capelă”, a precizat preotul Bogdan Vieru.

Acesta a menționat și că în luarea acestei decizii s-a ținut cont și de contextul pandemic: „La acest eveniment s-a anunțat un număr foarte mare de participanți (aproximativ 10.000 – n.red.). În contextul răspândirii noii tulpini de SARS – CoV2, specialiștii recomandă evitarea aglomerărilor în perioada aceasta. De aceea, s-a aprobat solicitarea domnului Simion de a se săvârși taina Sfintei Cununii la acest paraclis. Într-un spațiu mic, acest lucru nu ar fi fost posibil”, a mai menționat secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În urmă cu patru ani, au existat discuții similare la nunta fiului lui Liviu Dragnea, de la „Palatul Snagov”. Reprezentanții BOR au menționat atunci că paraclisul în care s-a oficiat cununia se află în administrarea Patriarhiei Române, fiind sfințit încă din anul 2015 și că slujba a avut loc într-un spațiu liturgic canonic, nu într-unul inadecvat din punct de vedere religios.

„Nu se pune problema că nu ar avea unde să se cunune religios”
Primarul din Măciuca – Vâlcea, Mugurel Mărcoianu, spune că s-a discutat la un moment dat despre aducerea unei biserici din Franța, dintr-o localitate înfrățită cu Măciuca, în cadrul complexului, dar că nu are alte informații despre finalitatea acestor discuții. Șeful administrației publice locale a mai precizat și că slujba ar fi putut să se oficieze într-una din bisericile localității.

Slujba oficiată de arhiepiscopii Varsanufie și Teodosie

Reprezentantul Arhiepiscopiei Râmnicului susține încă că restricția impusă de Sfântul Sinod face referire doar la mănăstiri și catedrale arhiepiscopale.

Decizia referitoare la interzicerea definitivă a oficierii Sfintei Taine a Cununiei a fost întărită însă de BOR în urmă cu mai bine de patru ani, pe considerentul că viața monahală se dezice de cele lumești și prin urmare un preot de mănăstire care nu a avut modelul vieții de familie în doi nu poate realiza cununii.

Slujba religioasă la „nunta anului” de la Măciuca – Vâlcea va fi oficiată de Arhiepiscopul Râmnicului, ÎPS Varsanufie și Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vrei să locuiești gratuit în Grecia? O insulă caută voluntari pentru îngrijirea pisicilor
Digi24
Trump amenință o nouă țară. „Cred că vor fi loviţi dur”
Cancan.ro
Cuplu nou în showbizul românesc! Fostele vedete de la Antena 1 se iubesc: 'Mi-a zis horoscopul că o să găsesc o persoană în cel mai neașteptat moment'
Prosport.ro
De ce nu a mai plecat Andreea Bălan în vacanță de Revelion pentru prima dată în 10 ani!
Adevarul
Cum îți cresc pensia punctele de stabilitate: ce sunt și cine beneficiază de ele în 2026
Mediafax
Ninge la Sinaia și în Poiana Brașov: ce instalații funcționează și ce rămâne închis pentru turiști
Click
Orașul din Europa care a fost invadat de români. 8 din 10 turiști sunt din țara noastră: „E scris în limba română peste tot”
Digi24
Serviciile secrete occidentale susțin că ayatollahul Khamenei e pregătit să fugă la Moscova dacă protestele din Iran escaladează
Cancan.ro
Cât costă treningul purtat de Nicolas Maduro când a fost capturat. NU se mai găsește în magazine!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu lapte cu care Gina Pistol a slăbit 8 kilograme. Regimul se ține două săptămâni
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Trebuie să plătească peste 100.000 de dolari pentru că a parcat neregulamentar în propria curte
Descopera.ro
Trucul dovedit științific care îți îndeplinește toate dorințele
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce s-a prăbușit Imperiul Roman?