Dialog halucinant cu managerul restaurantului din Costinești, închis temporar de ANPC. „Un abuz. Au autoritatea necesară să pună așa ceva?” – FOTO

Publicat: 03/07/2023, 14:00
Actualizat: 03/07/2023, 14:12

Dragoș Apostoliceanu, manager al restaurantului „Pofta Pescarului” din Costinești, a avut o primă reacție după controlul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma căruia s-a dispus închiderea temporară a locației. Produse alimentare expirate, mizerie, peşte şi fructe de mare congelate, care nu aveau elemente din care să rezulte provenienţa, data producţiei şi cea a expirării. Toate aceste lucruri au fost descoperite de comisarii ANPC într-un  restaurant din Costineşti, în plin sezon estival.

Deși nu consideră că s-a întâmplat vreun capăt de țară în restaurantul „păstorit” de domnia-sa, managerul mărturisește că și-au învățat lecția, precizând că bucătăria nu mai arată la fel și că va mai angaja oameni care să se ocupe special de zona de curățenie.

Mai mult, la finalul discuției cu reporterul  de la site-ul actualialitate.net, managerul de la „Pofta Pescarului” din Costinești, Dragoș Apostoliceanu, a prezentat imagini cu bucătăria restaurantului după controlul ANPC.

Reamintim că restaurantul a fost amendat cu 20.000 de lei şi închis temporar până la remedierea deficienţelor. De asemenea, va fi făcută propunere de închidere a unităţii pentru o perioadă de cel mult şase luni.

Managerul restaurantului din Costinești, acuze înspre ANPC

Dragoș Apostoliceanu, manager al restaurantului „Pofta Pescarului” din Costinești, recunoaște că există greșeli care trebuie să fie remediate, însă a lansat și o serie de acuze îndreptate către inspectorii ANPC.

Mai exact, acesta a punctat că ceea ce a făcut ANPC este un abuz, deoarece, susține managerul, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu au autoritatea necesară pentru a face astfel de verificări, de acest aspect ocupându-se Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor(DSVSA).

Managerul restaurantului din Costinești consideră că, pentru ceea ce au găsit inspectorii ANPC în locația din Costinești, nu se pune problema închiderii restaurantului, precizând că activitatea lor este momentan oprită doar la nivel verbal, neexistând nicio hârtie oficială în acest sens.

„S-au corectat, s-au refăcut chestiunile care s-au putut remedia pe parcursul controlului”

Managerul a vorbit pentru site-ului actualitate.net despre situația actuală a restaurantului, încercând să explice ce s-a văzut în imaginile făcute publice de inspectorii ANPC după controlul realizat la restaurantul din Costinești.

„Am văzut imaginile postate, da. Să le luăm punctual, e ok să le discutăm punctual. Chederele de la frigidere erau neigienizate, da. Un punct de vedere total clar, asumat, s-au corectat, s-au refăcut chestiunile care s-au putut remedia pe parcursul controlului. Pentru asemenea chestiune, nici nu se pune problema pentru închiderea restaurantului, nu se închide restaurantul pentru așa ceva. Le luăm punctual, mi le spuneți dvs. și eu răspund”, a spus Dragoș Apostoliceanu, manager „Pofta Pescarului” din Costinești, într-un interviu pentru site-ul actualitate.net.

Redăm dialogul dintre reporterul site-ului și managerul restaurantului:

„Reporter: Un recipient pentru depozitarea deșeurilor menajere era fără capac de protecție.

Manager Pofta Pescarului: Au fost cumpărate în timpul controlului, au sosit și au fost puse. Cum și domnii au probe, avem și noi. Există dovezi.

Reporter: Un agregat frigorific avea acumulări masive de gheață și impurități, neigienizat, avea insecte moarte în interior.

Manager Pofta Pescarului: Da, se referă la congelatorul din bar. A fost curățat în timp ce ei scriau procesul verbal. E adevărat. Erau, într-adevăr, acumulări de gheață. La baza lui, când se deschide și se închide posibil să intre câte o insectă. Colegii nu au văzut.

Reporter: Nu era o insectă, erau mai multe insecte moarte în interior…

Manager Pofta Pescarului: Cele care erau. Noi când aprindem luminile aici, până nu se dă cu ceva, noi degeaba încercăm. Facem dezinsecție și deratizare la două săptămâni, însă, suntem undeva într-un câmp, iar aici constant se întâmplă lucrurile acestea.

Reporter: Dar cum ați ajuns în situația aceasta? Cum s-a putut găti în condițiile acelea?

Manager Pofta Pescarului: Stați puțin, dvs. vorbiți din punctul de vedere al unui reporter sau al unui bucătar?

Reporter: Ca reporter, întreb pentru că sunt oameni, totuși, care mănâncă acolo. Nu sunt bucătar. Este ceea ce au sesizat inspectorii ANPC și ce a postat domnul Horia Constantinescu pe rețelele de socializare. Nu știu dacă ați văzut filmulețele și imaginile …

Manager Pofta Pescarului: Eu acum vă spun cum a stat situația, dvs. nu ați fost aici să vedeți. Dânsul nu a fost acolo, videourile le fac cum consideră, cum cred ei, scoatem toți peștii din congelator, îi punem unii peste alții și apoi spunem vai, domnule, cum putem să ținem peștii așa. Ar trebui să pună toate videourile, nu doar ce consideră ei.

Este o prostie din asta pe care noi trebuie să o tolerăm, pentru că cineva are chef să facă glume de genul acesta. Despre ce vorbim? Haideți să vorbim concret despre ce s-a întâmplat acolo. Suprafața de depozitare din zona de depozitare, neigienizată corespunzător, lucruri care se puteau remedia în timpul controlului, lucru care s-a și întâmplat fix când au venit ei.

S-a remediat marea majoritate a lor. Astăzi, când au venit dânșii (n.r. vineri 30 iunie), nu erau atâtea probleme pe partea asta. La hotă, de exemplu, se acumulează grăsimea și trebuie să aibă funcțiile ei pe unde să se se scurgă grăsimea asta.

Reporter: Da, dar grăsimea se scurgea pe grill și pe aragaz. Cred că trebuie igienizată constant.

Manager Pofta Pescarului: O bucătărie de restaurant nu se compară cu o bucătărie de acasă. Ce este de remarcat aici, toate aspectele sesizate de ANPC au fost remediate, au găsit un barbun (n.r. pește), care se afla în procesul de decongelare la frigider. Toate problemele pe care noi le-am avut au fost legate de etichetare, pentru că noi n-am avut etichetarea pe care dânșii o considerau corespunzătoare.

Noi avem control de la DSVSA (Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța -n.r.). Vin oamenii verifică, sunt oameni competenți care să-și exprime părerea în legătură cu peștii, cât de buni sunt sau nu. De asemenea, noi, care degeaba avem șapte certificate de garanție și calitate, plus trei hârtii care îmi spun că peștele e bun, dacă eu văd că nu e bun, eu nu-l servesc clientului.

(…)

Reporter: Am înțeles, dar hota aceea… Hota aceea dacă e plină de grăsime, grăsime care cade din ea, cum poate să se gătească în condiții de siguranță, că sigur pică în mâncare. Se vede și în filmare. Înțeleg că ați reglat toate chestiunile acestea, dar nu e ok să se regleze în timpul unui control.

Manager Pofta Pescarului: Unele probleme le-am reglat în timpul controlului, altele după. De exemplu, problema cu hota, în utilizare, ea va genera, probabil, în continuare de genul acesta. Ea va cumula în continuare mici probleme de genul acesta și va trebui să gestioneze cineva aceste probleme. Ea va trebui curățată, acumulările astea de ulei vor trebui înlăturate, da. Ea trebuie să curgă prin niște robineți. Mă surprinde puțin, pentru că nu am văzut astfel de imagini.

Reporter: Această problemă există, sunt vizibile pe video, sunt și gândaci pe pereți, mucegai în blocul frigorific de care dvs. nu știți, este foarte murdar frigider, mâncare expirată, niște pești care clar sunt expirați.

Manager Pofta Pescarului: Să le luăm pe rând. Vreau să văd și eu cum se poate să pice ulei din hota aia pe mâncare. Atenție cu carnea stricată! În legătură cu barbunul pe care noi l-am avut, noi nu servim pește care nu este proaspăt, nu ajunge pe masa clientului. Greșeala noastră cea mare pe care am făcut-o și ne-o asumăm, este că recipientul în care noi decongelăm nu avea etichetă, când a fost produsul pus pentru decongelare, când a fost produsul pus pentru decongelare.

Și atunci noi purtăm vina acelui produs. Și acest lucru ni-l asumăm. Da, este o greșeală pentru care momentan suntem închiși. Pentru că dacă aveam eticheta pusă nu aveam niciun fel de problemă. Noi, momentan, suntem opriți verbal. Nu am primit o hârtie în acest sens. Am înțeles că trebuie să ne ocupăm de această situație, este mai ok să ne vedem remedierea tuturor aspectelor în detaliu.

Reporter: Din ce am înțeles, se va propune închiderea restaurantului până la șase luni…

Manager Pofta Pescarului: E foarte bine. Și eu îmi doresc acum să ajung pe Marte. Există o lege, nu ne trezim fiecare că trebuie să închidem. Nu e nimeni Dumnezeu și deținătorul suprem al adevărului. Până la urmă, hai să închidem toți și să aplaudăm. Dar ce am făcut până la urmă? A fost o bucătărie neigienizată, s-a igienizat.

Reporter: Păi, da, dar dvs. vă dați seama că este locul în care oamenii mâncau. Bucătăria este cea mai importantă, de asta veneau oamenii acolo să mănânce.

Manager Pofta Pescarului: Eu știu ce spuneți, dar eu vă spun dvs. că n-am văzut până acum o bucătărie cu un flux mare în care se să păstreze curățenia în timpul procesului de pregătire. Am înțeles că avem o problemă pe partea de curățenie pe care o remediem, și atunci noi nu mai avem problema asta. Și o să funcționăm perfect legal, în parametrii legali. Probabil o să vină ANPC-ul o dată la trei zile și o să ne zică: Bravo, așa vă vrem!

Până la urmă, este un lucru bun pentru că ne dă ocazia să devenim mai buni. Mâine vor veni alte pescării mai faimoase lângă noi, concurența este bună, trebuie să facem lucrurile mai bine.

Reporter: Practic, ați învățat o lecție…

Manager Pofta Pescarului: Cu siguranță, am învățat ceva. Eu știu de unde am pornit în urmă cu cinci ani. Și domnul Horia Constantinescu știe de unde am pornit. Am învățat, am devenit mai mari, mai buni. Este mult mai greu să servești 300 de oameni într-o ora decât să gătești pentru 30. Pentru 30 gătești ca la tine acasă, dar pentru 300 este mult mai greu.

Nu o să lăsăm lucrurile așa, este o situație care nu ne face cinste și o să ne revanșăm față de clienții noștri, o să le arătăm transparență. O să punem camere de luat de vederi în bucătărie ca să le arătăm cum gătim. O să facem live, până la urmă, ce să facem?

Dar, până atunci, trebuie să gestionăm ce se întâmplă acum. Da, sunt greșeli și trebuie să le corectăm, dar asta nu înseamnă că vine cineva și te închide șase luni. Ce înseamnă asta? În primul rând, noi când deschidem nu cerem autoritatea ANPC-ului, se rezumă la Protecția Consumatorului. Poate ar trebui să spunem și asta public. Vin și verifică blocul alimentar, dar are cineva dreptul să vorbească despre igienă și bacterii, sunt de la DSPA? Este un abuz. Au autoritatea necesară să pună așa ceva?

Reporter: Dar nu trebuie să vină cineva să spună: da, e murdar. Se vede în imagini.

Manager Pofta Pescarului: Acum bucătăria nu mai arată la fel. S-a făcut curățenie și se va menține, vom mai angaja oameni care să se ocupe special de curățenie. Ne pare rău pentru situația creată și ne-o asumăm!”

Asta-i (nu-i) pohta ce-am pohtit!

Săptămâna trecută, pe pagina ANPC și pe conturile de socializare ale lui Horia Constantinescu, președintele ANPC România, au fost publicate imagini din interiorul locației Pofta Pescarului din Constinești.

„Sănătatea și viața consumatorilor, ca de altfel toate drepturile acestora, nu se negociază!”, a fost mesajul postat de Horia Constantinescu, președintele ANPC, după descoperirea neregulilor.

„Așa cum v-am promis aseară, vă prezint acțiunea de la cherhanaua Pofta Pescarului, din Costinești. Dacă ești localnic de pe malul mării, atunci cu siguranță știi cum să chemi la tine peștii, fără a mai fi nevoie să-i capturezi. Numai așa se poate explica prezența unei cantități mari de pești fără acte.

Te duci pe malul mării, strigi pești, pești, pești, pești și aceștia sar în sac și se duc singuri în frigider. Condițiile de preparare și păstrare reprezintă, din punctul nostru de vedere, un atentat la sănătatea dumneavoastră, motiv pentru care, această locație, a fost și va rămâne oprită.

Nu știu ce ar trebui să facem colegii mei și cu mine pentru a fi luați în serios de către fiecare operator economic. Am mai tot spus-o și o voi repeta cu fermitate: sănătatea și viața consumatorilor, ca de altfel toate drepturile acestora, nu se negociază!”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC, într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook.

@horiaconstantinescuanpc

SC POFTA PESCA SRL – POFTA PESCARULUI COSTINEȘTI (Comandament Litoral 2023): Deficiente: -zona barului: utilizare recipient pentru depozitarea deșeurilor menajere fără capac de protectie; agregat frigorific cu acumulări masive de gheață si impurități (neigienizat); -congelator in care se depozita inghetata: prezenta insectelor moarte la interior; -zona blocului alimentar: agregate frigorifice cu chedere deteriorate si neigienizate (prezentau acumulări de impurități, resturi alimentare și mucegai); aragazul neigienizat, cu acumulări de resturi alimentare arse; hote neigienizate cu acumulări masive de grasime arsa, lichidul scurgându-se deasupra grill-ului; utilizarea de vase pentru gătit și ustensile cu grad avansat de uzură si neigienizate; -camerele de frig unde erau depozitate materii prime și preparate alimentare finite: neigienizate, chedere rupte (cu acumulari de impuritati), pereții cu vopseaua exfoliată, paviment neigienizat; lipsa grafic monitorizare temperatură; recipiente de depozitare a deseurilor menajere fără capace de protecție; – produse alimentare fără elemente de identificare din care să rezulte data limită de consum; -produse alimentare aflate in afara datei limita de consum; -s-a identificat un container in care erau depozitate produse congelate (peste, fructe de mare) fără a detine elemente de identificare din care să rezulte proveniența, denumirea produsului, data producției și data limita de consum; Amenzi: 20000 lei Masuri dispuse: *OD: 161 kg/20800 lei *OTPS Se propune inchiderea unitatii pentru o perioada de cel mult 6 luni.

♬ original sound – Horia Constantinescu

ANPC a anunţat miercuri, că a făcut un control la restaurantul „Pofta Pescarului” din Costineşti, acolo unde comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au găsit mai multe probleme.

  • Astfel, în zona barului este utilizat un recipient pentru depozitarea deşeurilor menajere fără capac de protecţie;
  • un agregat frigorific avea acumulări masive de gheaţă şi impurităţi (neigienizat);
  • un congelator în care se depozita îngheţată avea insecte moarte la interior;
  • în zona blocului alimentar au fost găsite agregate frigorifice cu chedere deteriorate şi neigienizate (prezentau acumulări de impurităţi, resturi alimentare şi mucegai).

Alte nereguli constatate de echipele de control au fost:

  • utilizarea de vase pentru gătit şi ustensile cu grad avansat de uzură şi neigienizate;
  • camerele de frig unde erau depozitate materii prime şi preparate alimentare finite neigienizate;
  • lipsa graficului de monitorizare a temperaturii;
  • recipiente de depozitare a deşeurilor menajere fără capace de protecţie.
  • ANPC a mai descoperit produse alimentare fără elemente de identificare din care să rezulte data limită de consum; produse alimentare aflate în afara datei limită de consum.

CITIȚI ȘI:

VIDEO| ”Peștele este ținut putrezit”, constată un comisar ANPC într-un magazin Kaufland. Horia Constantinescu: ”Pot afecta viața”-DECLARAȚII EXCLUSIVE

FOTO ȘI VIDEO| Restaurant din Costinești, ATENTAT la sănătatea oamenilor, în plin sezon estival. „Viața consumatorilor nu se negociază!”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci!...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Trăistariu, vorbe grele după Eurovision. De ce a ajuns concursul o catastrofă
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...