Prima pagină » Actualitate » Directorul general al TAROM și-a dat demisia. Care au fost motivele deciziei lui Costin Iordache

Directorul general al TAROM și-a dat demisia. Care au fost motivele deciziei lui Costin Iordache

Bianca Dogaru
Directorul general al TAROM și-a dat demisia. Care au fost motivele deciziei lui Costin Iordache
Costin Iordache, directorul general al companie TAROM, și dat demisia, vinerea trecută, a anunțat, miercuri, compania.

La data de 19 decembrie 2025, Costin Iordache, directorul general al companie TAROM, și-a depus mandatul, din motive personale, după ce, alături de echipa sa executivă, a reușit să  deruleze cea mai mare parte din acțiunile prevăzute în Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană, au transmis oficialii operatorului aviatic național

„Costin Iordache a contribuit la managementul TAROM cu o experiență de peste 18 ani în companii de renume național și internaţional. Conducând o echipă de profesioniști proveniți din mediul privat a reușit să obțină aprobarea ajutorului de stat, reducerea datoriilor și intrarea companiei pe profit”, arată comunciatul transmis.

După comunicarea deciziei sale, Costin Iordache va rămâne în funcție până la data de 15 ianuarie 2026, moment până la care Consiliul de Administraie al TAROM va identifica și numi un director general interimar. Astfel toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a CA al TAROM și a statului roman reprezentat de MT, în calitate de acționar.

Potrivit companiei, În paralel CA al TAROM va începe procedura de selectarea a unui nou director general, prin intermediul Comitetului de Nominalizare și Remunerare, cu sprijinul unui consultant extern.

„Obiectivul principal al echipei de management continua să fie finalizarea și implementarea planului de restructurare, pentru revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă”, au conchis oficialii.

Traseul lui Costin Iordache

Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, cât și al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerității Berlin. Domnul Iordache are o experiență de peste 18 de ani în companii de renume național și internaţional, precum ABN AMRO BANK, Romtelecom sau Telekom Group.

El a fost numit de Consiliul de Administrație al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene a României (TAROM) în funcția de director general la începutul lui ianuarie 2024, după ce fostul titular, Bogdan Popescu, numit în octombrie 2023, a demisionat în decembrie 2023. Costin Iordache a ajuns din mediul privat la TAROM în octombrie 2022, în funcția de de director financiar, ulterior director general între ianuarie și octombrie 2023, când a fost numit director economic.

Costin Iordache a fost director general interimar al TAROM începând din 9 ianuarie 2024, în urma deciziei Consiliului de Administrație al companiei din ședinșa de vineri, 5 ianurie. El ocupa funcția de director economic al TAROM din 16 octombrie, când Consiliul de Administrație al Companiei TAROM l-a numit pe Bogdan Popescu în funcția de director general, iar pe Narcis Obeadă, în funcția de director comercial. Bogdan Popescu și-a dat demisia din funcția de directorul general în luna decembrie.

Anterior, Costin Iordache a mai avut un mandat de director general interimar în perioada ianuarie-octombrie 2023. Costin Iordache fusese numit pe 4 ianuarie 2023 în aceeași funcție, după ajungerea la termen a contractului de mandat al directorului general CEO – Mihăiță Ursu, funcție deținută de acesta în ultimul an calendaristic și în perioada iunie 2020 – iunie 2021.

Rezultatele TAROM

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM, înființată în 1954, este o societate comercială cu capital majoritar de stat, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, care deține pachetul majoritar de acțiuni (97,2%).

Potrivit oficialilor, rezultatele obținute de companie în ultimii ani reprezintă o premieră pentru ultimele două decenii: pierderile au scăzut de la 430 milioane lei în 2020, la 87 milioane lei în 2023, 2024 – profit de aproximativ 292 milioane lei, și 2025 – profit brut estimat 2,38 milioane de lei.

Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 25 iunie 2010, și a Alianţei SkyTeam.

Transportatorul național al României deținea anul trecut o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său 50 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.

Dintre cele 18 aeronave, 14 sunt în utilizarea curentă, iar patru Airbus 318 au ieșit din flotă după ce au fost vândute către o companie din Marea Britanie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli. Avertismentul specialiștilor
Digi24
Crioterapie și băi în sânge de cerb pentru Putin „nemuritorul”. Programul de miliarde de $ prin care dictatorul vrea să trăiască veșnic
Cancan.ro
Momente de tensiune la granița României! Populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert
Prosport.ro
Simona Halep, relație încheiată brusc: Stere Halep a despărțit-o de iubit printr-un SMS! „Nu i-a convenit”
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
Mediafax
Cupa Mondială 2026: Trofeu, glorie și o avere. Câți bani va primi echipa campioană
Click
Ce trebuie să faci de Sfântul Ilie ca să-ți meargă bine și să fii ferit de necazuri. Obiceiurile respectate și astăzi
Digi24
EXCLUSIV Ciucu își apără averea și stilul de viață după acuzațiile DNA: „Nu merg la Monaco cu avioane private. Urc în lift cu curierii”
Cancan.ro
Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională
Ce se întâmplă doctore
Primele imagini cu Brad Pitt și Ines de Ramon, iubita cu 29 de ani mai tânără! Cuplul a făcut un nou pas în relație. Pare a fi copia Angelinei Jolie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Poliția din LA renunță la camerele de supraveghere cu inteligență artificială: Au generat sute de alerte false
Descopera.ro
Inteligența Artificială a rezolvat o problemă veche de 80 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
3 legume pe care nu trebuie să le mănânci niciodată crude