Prima pagină » Actualitate » Dispariție misterioasă a unei românce de 32 de ani, care locuia în Germania. Familia o caută de trei săptămâni. ”Mi-a spus că iese să se plimbe puțin”

Dispariție misterioasă a unei românce de 32 de ani, care locuia în Germania. Familia o caută de trei săptămâni. ”Mi-a spus că iese să se plimbe puțin”

Claudia Voicu

O tânără de 32 de ani, originară din Botoșani, care locuia împreună cu mama și fratele ei în Germania, a dispărut fără urmă din 7 iulie. Petronela a ieșit să facă o plimbare la miez de noapte, dar nu s-a mai întors. Mama tinerei a cerut ajutorul autorităților germane, dar nu are încă nicio veste despre fiica sa. Femeia este extrem de îngrijorată, deoarece Petronela suferă de diabet zaharat de tip 2 și este dependentă de insulină. Când a plecat de acasă, tânăra avea la ea buletinul, cheile de la locuință și telefonul mobil, care este însă închis chiar din noaptea dispariției sale.

  • Mama Petronelei spune că pe numele fiicei sale a venit, luni, o amendă pentru că aceasta ar fi fost prinsă, pe data de 8 iulie, fără bilet de tren, în timp ce călătorea pe ruta Berlin-Frankfurt.
  • Petronela nu doar că suferă de diabet, dar o perioadă lungă de timp a urmat și un tratament psihiatric, în urma unei depresii, pe care însă l-a întrerupt în ultimele luni.

În urmă cu mai mulți ani, mama Petronelei a plecat să muncească în Germania, unde ulterior a venit și fiica sa, care are 32 de ani. O perioadă le-a mers foarte bine, ambele aveau un loc de muncă și duceau un trai liniștit. Viața le-a fost dată, însă, peste cap după ce Petronela, care lucra la un depozit, a fost concediată și nu a mai reușit să se angajeze nicăieri.

„I-am zis să nu plece pentru că este târziu”

Tânăra s-a consumat atât de mult după ce și-a pierdut locul de muncă, încât a făcut o depresie puternică, iar ulterior diabet zaharat de tip 2. Medicii psihiatri i-au prescris un tratament de specialitate, în plus, tânăra era dependentă de insulină. De câteva luni, ea decisese să renunțe, însă, la medicamentele antidepresive și părea că se simte foarte bine, ba chiar s-a înscris la cursuri de limba germană, care s-o ajute în găsirea unui nou loc de muncă.

Ca să se relaxeze, Petronela obișnuia să se plimbe deseori pe străduțele din cartierul în care locuia, din orașul Mannheim. Pe 7 iulie, tânăra i-a spus mamei sale că iese un pic, să ia o gură de aer. Era în jur de miezul nopții și, deși mama ei a sfătuit-o să renunțe la această plimbare, ora fiind târzie, tânăra nu a ascultat-o.

Era duminică, pe la 12 noaptea, când mi-a spus că iese să se plimbe puțin. Ea se mai plimba pe străzile lăturalnice, mai mergea prin parc. I-am zis să nu plece pentru că este târziu, era un pic nervoasă și mi-a spus «Lasă-mă, nu mă mai controla atât!». A plecat cum era îmbrăcată în casă, cu tricou, colanți și șlapi”, a povestit, pentru Gândul, mama fetei.

”M-am prăbușit pe scaun și am început să plâng”

Când a văzut că Petronela nu se mai întoarce din plimbarea care de obicei nu dura foarte mult, mama acesteia a sunat-o pe telefonul mobil, dar era deja închis. Din cauza îngrijorării, femeia nu a putut închide un ochi, iar dimineață a început să-și caute fiica prin toate locurile unde aceasta obișnuia să meargă.

Am sunat-o toată noaptea, dar telefonul nu mai avea baterie. Se făcuse dimineață și nu a mai venit. Am căutat-o luni toată ziua, peste tot, iar marți dimineață am fost la Poliție să o declar dispărută. Nu au vrut să îmi ia în considerare declarația, au zis că are peste 18 ani și probabil a ales ea să plece. M-am prăbușit pe scaun și am început să plâng. Le-am zis că fiica mea nu a luat pastilele și ea cade pe stradă dacă nu își ia tratamentul. Ea face insulină de 2 sau 3 ori pe zi și ia și pastile pentru diabet. A doua zi, mi-au zis că au înaintat cazul la criminalistică și că ne anunță când o găsesc”, ne-a mai spus mama Petronelei.

Petronela, într-o fotografie făcută în urmă cu 5 ani, înainte să fie diagnosticată cu depresie | (Sursă foto: arhivă personală)

”M-am uitat pe toate site-urile și nu am văzut-o nicăieri”

Femeia și fiul ei au așteptat în zadar un semn de la polițiști, așa că au decis să vadă ce s-a întâmplat cu dosarul dispariției Petronelei.

”Am văzut că nu ne mai anunță nimic și i-am zis fiului meu să sune din nou să întrebe. I-a răspuns un domn care ne-a spus că oficial Petronela nu este căutată în Germania, pentru că are peste 18 ani. Mi-au zis că nu îi lasă protocolul, că nu au dovezi că este bolnavă și le-am spus că avem noi toate hârtiile. A doua zi am mers cu actele la Poliție și abia pe 25 iulie au acceptat cazul și au zis că o să o caute, dar m-am uitat pe toate site-urile și nu am văzut-o nicăieri”, a mai spus mama tinerei.

Amendă de 210 euro

Mama tinerei spune că s-a mai întâmplat ca Petronela să plece de acasă și să nu mai știe nimic de ea chiar și luni de zile. În urmă cu câțiva ani, a luat trenul și a ajuns în Italia, iar când a vrut să se întoarcă acasă, nu a mai știut drumul. La acea vreme, nu avea asupra ei niciun act de identitate și nici telefon mobil.

„Când s-a întors, mi-a zis «Mamă, nu mai vreau să plec de acasă niciodată»”, ne-a povestit femeia.

Mama fetei a găsit, luni, în cutia poștală, un plic pe numele fiicei sale. Era vorba despre o amendă de 210 euro.

”Scrie că în ziua de 8 iulie a fost găsită mergând cu trenul de la Berlin spre Frankfurt fără bilet”, a adăugat femeia.

După ce, de trei săptămâni nu mai știe nimic de fiica sa, mama Petronelei Atănăsoae se simte deznădăjduită.

”Nu mai știu unde să mă duc, nimeni nu ne ajută”, a completat femeia.

CITEȘTE ȘI:

O femeie despre care s-a crezut că e MOARTĂ a reapărut după 31 de ani. De ce a vrut să se ascundă și cum a reușit

Dată DISPĂRUTĂ după ce a fugit dintr-un spital din Cluj-Napoca, femeia din imagine a fost găsită la 50 km distanță, într-un hotel. Ce s-a întâmplat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
„Răzbunarea va fi inevitabilă”. Părintele motoarelor rachetelor strategice rusești a fost lichidat de forțele speciale ucrainene
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Vacanță de coșmar pentru o turistă într-un hotel all-inclusive din Bulgaria. „Chiar dacă suntem români nu înseamnă că suntem porci”
Digi24
Jurnalistul care a realizat interviul în care Trump a susținut că Meloni l-a „implorat” să facă o poză cu el a murit subit la 50 de ani
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Trei moduri în care știința te poate ajuta să te simți mai fericit