Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | De la ”Baby Boomers” la „Generația Z”. Daniel David: ”Tinerii nu mai vor să aibă șefi, să li se controleze comportamentul, vor recompense”

EXCLUSIV | De la ”Baby Boomers” la „Generația Z”. Daniel David: ”Tinerii nu mai vor să aibă șefi, să li se controleze comportamentul, vor recompense”

Profesorul universitar doctor Daniel David, membru corespondent al Academiei Române și președinte al Asociației Psihologilor din România, a făcut, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, profilul-statistic al generațiilor de ieri și de azi. Psihologul susține că generațiile tinere au forțat schimbarea de paradigmă și transformarea dintr-un profil tradițional într-unul mult mai congruent cu spațiul la care am aderat.

„Baby Boomers”, „Mileniali”, „Z”, „Alfa” sunt generațiile care au făcut rocada și tranziția de la întrebări-cheie precum „Ce pot oferi” la “Ce pot obține de aici?”. Daniel David susține că, psihologic vorbind, generațiile de astăzi nu se mai tem atât de mult de impredictibilități, ba mai mult, ele știu să caute oportunități în incertitudini.

Psihologul și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca precizează însă că faptul că „ești mai congruent valoric cu spațiul Vestic” nu te transformă neapărat și într-un profesionist mai bun.

Profesorul universitar dr. Daniel David, membru corespondent al Academiei Române și președinte al Asociației Psihologilor din România

„Când vorbim de generații, cei care se uită la noi, trebuie să înțeleagă că este un profil-statistic”

„Nu înseamnă că cineva din generația respectivă are obligatoriu acele trăsături. Să începem cu așa numita generație Baby Boomers – cei născuți undeva între 1946 până în 1964- dacă ar fi să formulăm o sinteză, ei aveau o etică a muncii, se oferă și sunt foarte responsabili.

După aceea, avem Generația X – cei născuți undeva între 1965 până în 1980 – care are o caracteristică aparte, mai ales în România. Este o generație mai autonomă și mai cinică în același timp. Generația X are tendința să pună mai mare accentul pe rezultat. Procesul nu este atât de important, sunt mai autonomi. Iar dacă ar trebui să-i descriem statistic printr-o întrebare, elementul cheie ar fi : «Ce pot obține de aici?» Generația Baby Boomers avea formula «Ce pot oferi?»

După aceea, vine Generația Milenialilor, cei născuți undeva între 1981 până prin 1996. În sarcină, ei pun accent pe proces, adesea în dauna rezultatelor. Un milenial prototip ar putea considera că el merită recompensa, dacă a trecut prin proces, chiar dacă nu a obținut targetul, rezultatul, fiindcă a muncit, a lucrat. Elementul-cheie fundamental în cazul lor este «Ce poți să-mi dai?».

În mileniali s-a investit mult și au o stimă de sine foarte crescută. Dar, în același timp, sunt și foarte vulnerabili, pentru că, având aceste așteptări foarte mari că lumea va fi cumva pe măsura valorii pe care ei o au, descoperă, de foarte multe ori, că lumea nu dă doi bani pe așteptările lor. Și o lume care vine după pandemie, o lume cu un război la graniță, o să le dea foarte multe provocări”, a explicat psihologul Daniel David.

„Tinerii nu mai acceptă concentrarea puterii atât de ușor, nu mai vor să aibă șefi, vor să aibă reprezentanți”

„Vine Generația Z, cei născuți, undeva între 1997 până prin 2012-2014, care, psihologic vorbind, sunt o combinație între mileniali și Generația X. Astfel spus, au stima de sine și cerința, dar în același timp au o doză de pragmatism mult, mult mai mare. Nu ignoră rezultatul. Iar Generația Alfa nu știm cum va arăta, este prea mică să avem rezultate de la teste psihologice și de la alte investigații, pentru a ști cum va arăta, din punct de vedere psihologic.

Pentru România, generațiile tinere au fost foarte importante, pentru că ele au fost cele care au forțat schimbarea de paradigmă, dintr-un profil tradițional într-unul mult  mai congruent cu spațiul la care am aderat. Tinerii nu mai acceptă concentrarea puterii atât de ușor, nu mai vor să aibă șefi, vor să aibă reprezentanți, nu mai acceptă colectivismul, grupul trebuie să-i ajute să se emancipeze.

În plus, nu mai acceptă să li se controleze comportamentul, mai ales prin pedepse și prin controlarea greșelilor. Vor recompense. Nu se mai tem atât de mult de incertitudini și caută oportunități”, a detaliat psihologul Daniel David.

„Nu vreau să fac diferențe între generații prin prisma competențelor”

Profilul statistic al generației de politicieni pare că se schimbă și el. Milenialii câștigă teren și vin din urmă cu valori noi.

„La ultimele alegeri se văd, Milenialii au pătruns în Parlament, au pătruns în funcții guvernamentale, de aceea spun că se schimbă paradigma. Au pătruns Milenialii și o să vină în curând și cei din Generația Z. Dar, Milenialii sunt bine reprezentați și vin cu aceste valori noi. Atenție, când vorbesc de aceste valori, nu spun că vin neapărat și cu competențe mai mari.

Nu spun că vin cu competențe mai mici, dar nu vreau să fac diferențe între generații prin prisma competențelor. Eu spun doar că valorile milenialilor sunt mai similare cu spațiul Vestic decât valorile celorlalte generații, și mă refer la generațiile din România. Dar, faptul că ești mai congruent valoric cu spațiul Vestic – ești individ autonom, ești pentru descentralizarea puterii – nu înseamnă neapărat că ești și mai mai bun profesionist”, conchide profesorul și psihologul Daniel David.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Psihologul Daniel David: „Se emancipează bunul-simț, dar și tupeul. Un politician deștept încearcă să fie cinstit cu urmăritorii săi”

EXCLUSIV | Piața muncii, de la fenomenul ”munca, viața mea” la ”marea demisioneală”. Specialist în resurse umane: „Eram ca un alcoolist care voia să se lase de alcool în barul cu băuturi”

EXCLUSIV VIDEO | Rectorul UBB: „Mesajul meu către politicieni: nu vă înscrieți la doctorat decât dacă vreți să fiți cercetători începători”

EXCLUSIV VIDEO | De la o primă doză la supradoză. Psihologul Agenției Antidrog: „Sunt foarte mulți tineri care nu au ratat nici o substanță”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Racheta secretă rusă care a dinamitat acordul nuclear cu SUA
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
La 25 de ani de la 11 septembrie, începe construcția unui nou turn la World Trade Center
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?