EXCLUSIV | Ugly Boy, cel mai tatuat român, fost student la Oxford, demască industria videochatului. „Ne băgau la un program de sclavie”

Publicat: 27/09/2023, 07:00
Actualizat: 27/09/2023, 07:13

Până la vârsta de 38 de ani, Christian Moraru a bifat experiențe de viață care par secvențe dintr-un film despre bani, sex și droguri. A făcut videochat, a fost escortă, model și a jucat în filme pentru adulți. A avut o viață tumultuoasă, de care s-a bucurat până la un moment dat, când a simțit nevoia de o schimbare majoră. Nu se mai regăsea în omul pe care îl vedea zi de zi în oglindă. Acel chip trebuia să dispară pentru totdeauna. Așa a decis să se tatueze din cap până-n picioare, iar astăzi este cel mai tatuat om din România.

Povestea de viață a lui Christian Moraru, alias Ugly Boy, ar putea fascina orice scenarist de filme biografice. Christian provine dintr-o familie de intelectuali din Baia Mare. La 20 de ani, ca orice tânăr care încearcă să își facă un rost în viață, și-a căutat un loc de muncă decent care să-i asigure un confort financiar. Piața muncii din orașul natal nu era însă deloc ofertantă, iar acesta a fost momentul în care a făcut primul pas spre o viață plină de neprevăzut. A venit în București, unde s-a angajat la un studio de videochat, fără să știe prea multe despre această industrie.

”Ne băgau la un program de sclavie, 12 ore trebuia să băgăm, după aia 6-7 ore de somn, apoi te trezeai și te duceai să-ți iei ceva de mâncare. În rest, nu aveai voie să ieși, rar ne lăsau să ieșim. După trei luni, mi s-a acrit”, își amintește Christian, care a început ulterior o mică afacere în domeniu pe cont propriu, împreună cu un prieten.

Și-a pus pe picioare propriul studio de videochat, unde a început să facă și filme pentru adulți, apoi și o agenție de escorte în Germania.

”Eram tânăr, nu știam multe, dar știam că vreau bani”, spune astăzi Christian.

Aproape 10.000 de dolari, cadou de la un admirator

Banii au început să vină, iar admiratorii săi de pe site-urile de videochat unde activa s-au dovedit de multe ori foarte generoși.

”De la un singur membru, care nici nu a vrut să mă vadă dezbrăcat, am primit 9.999 de dolari cadou. Făceam și zece filme pe săptămână pentru 150 de dolari filmul. E obositor să joci în filme porno, filmezi de dimineață până seara. Nu ați face în viața voastră atâta sex cât ați face într-o săptămână de filmări, vă garantez”, povestește Ugly Boy pe contul său de Youtube O viață plină de decizii proaste.

În anii în care a fost escortă și a jucat în filme pentru adulți, Ugly Boy spune că a avut peste o sută de parteneri sexuali: femei, bărbați și transsexuali.

Christian Moraru, alias Ugly Boy, este model și a apărut în mai multe videoclipuri
sursă foto: arhivă personală

Deși a câștigat foarte mulți bani în acea perioadă, i-a irosit la fel de repede cum i-a și făcut, în mare parte pe distracții. Chiar dacă, financiar, își atinsese scopul, ba chiar își depășise propriile așteptări, Christian a simțit că ceva îi lipsește în viață. A fost primul moment în care și-a dorit o schimbare. A plecat din Germania în Anglia, unde a lucrat în construcții.

”În paralel, am început și studiul de psihologie judiciară la Oxford, dar, din păcate, nu am reușit să finalizez pentru că a trebuit să mă întorc acasă, nu am mai avut bani, venise criza economică din 2008”, spune Christian.

”Tot ce am făcut pe plan sexual a fost din cauza consumului de droguri”

Odată ajuns acasă, a început să se simtă nemulțumit de el însuși, de trecutul său, de tot ce făcuse până în acel moment al vieții sale. Acest sentiment de insatisfacție se accentua pe zi ce trecea, astfel că a ajuns să-l deteste pe omul pe care trebuia să îl vadă zi de zi în oglindă. Atunci a hotărât să își schimbe înfățișarea. În locul operațiilor estetice, a decis să-și ascundă chipul și trupul sub tatuaje, astfel că astăzi este cel mai tatuat om din România.

”Practic, tot ce am făcut pe plan sexual a fost din cauza consumului de droguri pe care a trebuit să îl măresc pentru a face față presiunilor. Nu eram eu. Am devenit o persoană străină mie. Îmi era scârbă de mine, de ce am putut să fac și de cât de tare am decăzut doar din dorința de a câștiga bani”, își explică Ugly Boy decizia radicală pe care a luat-o la acea vreme.

Noua sa înfățișare i-a adus admirația unora și dezaprobarea altora, manifestată adesea fără menajamente.

Tratat ca un hoț și refuzat de agențiile imobiliare la care a apelat

Din cauza tatuajelor, nu trece niciodată neobservat, ceea ce aduce la pachet și multe dezavantaje, de la refuzul de a i se închiria un apartament până la acuzații grave și cuvinte jignitoare venite din partea unor oameni care nici nu îl cunosc.

”Când mi-am căutat chirie, de fiecare dată le-am trimis agențiilor imobiliare mail care conținea o poză cu mine, contractul de muncă și cazier și alte informații despre mine și le-am spus ce proprietăți caut. Culmea, după ce le-am trimis mail, niciuna dintre proprietăți nu a mai fost valabilă. Ba proprietarul este plecat și trebuie să vină, ba e în renovări, ba se vinde, deci pentru fiecare apartament pe care am vrut să îl închiriez mi-au găsit o justificare”, spune Christian.

Întâmplările care i-au lăsat un gust amar nu se opresc însă la reticența agențiilor imobiliare. Christian spune că a fost tratat ca un hoț și pus să-și golească tot rucsacul când a mers la cumpărături într-un hypermarket, iar o vânzătoare l-a servit cu prăjituri expirate.

Dezamăgit și obosit să lupte cu mentalitățile care nu-i oferă nicio șansă de a trăi o viață normală, Christian vrea să plece în Marea Britanie pentru o perioadă. Va merge acolo împreună cu iubita lui, studentă la Londra, o tânără care este pe aceeași lungime de undă cu el.

Dincolo de optimismul unei noi vieți care se proiectează la orizont, Christian a înființat de ceva timp și un ONG, prin care sprijină copiii cu un talent într-un anumit domeniu, dar pe care părinții nu își permit financiar să-i ajute să-și urmeze visul.

CITEȘTE ȘI:

Un tatuaj a devenit VIRAL pe TikTok: „Seamănă cu graficele mele de la examenele finale când uit să aduc o riglă”

EXCLUSIV | Secrete ascunse în tatuaje audio. Declarații de dragoste, vocea copilului sau lătratul câinelui iubit pot fi purtate sub piele

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Kim Jong Un a primit „cadou” de ziua sa jurăminte de loialitate de la nord-coreeni