EXCLUSIV VIDEO | Eugen Tomac: „Împrumutăm miliarde de euro și plătim aproape 2% din PIB doar pentru dobânzi, cât bugetul Ministerului Apărării sau al Educației. Nu putem crește la nesfârșit pensii și salarii doar din împrumuturi”

Publicat: 22/12/2022, 10:00

România a ajuns la împrumuturi de miliarde de euro anual, numai în 2022 fiind vorba de 10 miliarde de euro, în timp ce aproape 2% din PIB plătim doar ca să acoperim dobânzile din împrumuturi. Lipsa de predictibilitate, lipsa de asumare și de transparență i-au adus pe oameni în punctul în care refuză să mai creadă în demersurile politicienilor, susține Eugen Tomac, europarlamentar și președintele PMP, într-un interviu pentru GÂNDUL EXCLUSIV.

Eugen Tomac spune că lipsa transparenței în administrația publică, și nu numai, generează multă neîncredere, dar lasă loc și pentru multă corupție, situație care trebuie schimbată prin mecanisme radicale.

O lege de care România are nevoie ca de aer este legea transparenței totale în administrația publică. La noi, foarte multe lucruri se risipesc pentru că nu-și asumă nimeni. Lipsa transparenței generează foarte multă neîncredere și foarte multă corupție. Avem nevoie exact de aceste mecanisme noi, radicale și care să sporească încrederea cetățenilor în instituțiile publice.

Eu cred că, pe anumite direcții, trebuie să mergem mult mai ferm pe inițiative, soluții și implementare imediată. Nu am avut până acum prea multe inițiative prin care să putem să le demonstrăm cetățenilor că suntem loiali democrației. Sunt multe decizii luate prin care cetățenii au fost sfidați”, susține președintele PMP.

”Lipsa de transparență lasă foarte multe umbre de suspiciune”

Eugen Tomac atrage atenția că acum există o mare diferență între stabilitatea afișată de partidele aflate acum la conducere și nivelul de trai al oamenilor, care nu se reflectă în ceea ce politicienii „vând” prin diverse conferințe.

Președintele PMP susține că România a ajuns să împrumute miliarde de euro, pentru care este nevoită să plătească dobânzi uriașe.

”Mai există o problemă foarte mare pe care nu o discută nimeni, cu excepția noastră, respectiv împrumuturile pe care le face România. Ne împrumutăm cu miliarde de euro în fiecare an. Aproape zece miliarde de euro am împrumutat doar în acest an.

Investițiile sunt cele care generează prosperitate și creștere economică într-o societate. Fără această creștere economică sănătoasă, nu ne putem dezvolta ca națiune și nici nu putem crește la nesfârșit pensii și salarii doar din împrumuturi, pentru că, la un moment dat, vine decontul. Și iată că, deja, plătim dobânzi uriașe cu sume incredibile„, a precizat Eugen Tomac.

Aproape 2% din PIB ar reprezenta doar dobânzile pentru aceste împrumuturi, cât bugetul Ministerului Apărării sau al Ministerului Educației, explică Tomac.

”Sunt sume uriașe. Guvernul mizează pe această oboseală în care lumea nu mai crede, nu mai urmărește, nu mai este interesată. Lipsa de transparență lasă foarte multe umbre de suspiciune cu privire la corectitudinea acestor demersuri pe care le ia Guvernul. Este inacceptabil acest lucru! De asta suntem în acest blocaj, în acest haos, apropo de cum arată poza cu clasa politică românească”, a mai spus europarlamentarul.

„Oamenilor le este frică de război, de criza energetică și de scumpiri”

Guvernul vrea să pară că este stabil și știe ce face, dar mulți oameni încă așteaptă soluțiile pentru ieșirea din criza energetică, din inflația alarmantă și din insecuritatea locului de muncă, adevăratele probleme la care așteaptă măsuri de la guvernanți, susține Eugen Tomac.

”Oamenilor le este frică de război, le este frică de această criză din energie care a scumpit totul, le este frică să nu-și piardă locul de muncă. Pe acest fundal, lipsa de predictibilitate politică, lipsa de decizie, lipsa de asumare naște un foarte mare haos. Și așa arată scena noastră politică, cu mult zgomot, alimentat, întreținut, cu scopul de a devia atenția de la problemele reale. Toată această presiune socială încearcă să fie gestionată de către decidenți prin foarte mult folclor, prin foarte mult zgomot.

Este un moment extrem de complicat. Eu nu spun că România este o țară instabilă, dar este o țară, din punct de vedere politic, extrem de imprevizibilă. Cred că, într-o democrație funcțională, ai obligația să fii mult mai transparent, mult mai direct, mult mai asumat pe chestiunile ce țin de energie, ce țin de agricultură”, a afirmat Eugen Tomac.

„Lipsa de predictibilitate ne-a dus în punctul în care oamenii nu mai cred în nimic”

Soluții, decizii și asumare, asta vor oamenii de la politicieni și mulți cred că lipsește la ora actuală. În clasa politică, în societate, sunt oameni capabili să-și asume, dar le lipsește voință de a-și da mâna și de a încerca să construiască o alternativă la ceea ce există în prezent, susține președintele PMP.

”Am văzut ce pot cele două partide mari. Multă lume a privit ca o ușurare faptul că cele două s-au aliat pentru o anumită stabilitate, dar această stabilitate este de fațadă și arată extrem de urât, pentru că lipsa de decizie, lipsa de predictibilitate ne-a dus în punctul în care oamenii nu mai cred în nimic.

Poți să spui orice, oricât, atâta vreme cât lumea nu simte acest bine pe care-l vinzi pe televizoare, prin presă, pe cifre și date, care nu se pupă cu realitatea,  evident că lumea este destul de dezamăgită și își caută alternative. Și PMP va intra într-un asemenea proces, pentru că viața ne obligă să ne căutăm aliați cu care să putem discuta și eventual construi această alternativă de care România are nevoie”, a mai spus Eugen Tomac.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Eugen Tomac: ”Cu patru rânduri de alegeri, 2024 va fi anul hotărâtor pentru România și pentru ce urmează. Aproape 80% din electoratul de dreapta este dezamăgit și nemulțumit”

EXCLUSIV VIDEO | Europarlamentarul Eugen Tomac: „Românii sunt revoltați pe bună dreptate, Austria a umilit România. Este incorect să-i minți, tot lăsând o așteptare nejustificată și este neputincioasă abordarea resemnării”

EXCLUSIV VIDEO | Europarlamentarul Eugen Tomac: „Nu Austria este problema în cazul Schengen, ci lipsa garanțiilor ferme de la marii jucători, Germania și Franța. Este un eșec de proporții și nimeni nu-și asumă”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×