EXCLUSIV VIDEO | Mircea Geoană: Rusia este ”obsedată” de Marea Neagră, fiind o ”piesă vitală din interesele sale nu doar europene, ci și globale”

Publicat: 26/07/2023, 08:00

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a explicat, în interviul acordat pentru Gândul, de ce Rusia este ”obsedată” de Marea Neagră și de ce, pentru Kremlin, reprezintă ”o piesă vitală din interesele sale nu doar europene, ci și globale”. Mircea Geoană a dezvăluit planurile Alianței Nord-Atlantice legate de crearea unui context de securitate, dar și comercial, comun, de navigație liberă și predictibilă între țările cu ieșire la Marea Neagră.

La acest moment, Rusia este cel mai mare dușman al Alianței, al Europei și al ”lumii, în general”, a spus secretarul general adjunct al NATO. Cu toate acestea, nu este singurul factor care amenință securitatea mondială.

Un alt aspect pe care Mircea Geoană a ținut să-l sublinieze este că NATO, ”cea mai puternică și de succes alianță din istoria umanității, veghează ca și alte fațete ale securității naționale, economice, individuale, personale să fie protejate”.

Mircea Geoană a vorbit în interviul pentru GÂNDUL și despre interesul strategic pe care Rusia îl are și l-a avut de-a lungul istoriei în ceea ce privește accesul prin Marea Neagră la mările calde și implicit asupra controlului acesteia. În acest context de securitate, în care ”pentru Rusia, Marea Neagră este o piesă vitală din interesele sale nu doar europene, ci și globale”,  importanța aderării la NATO a unor state precum Ucraina sau Georgia crește semnificativ, lasă de înțeles reprezentantul român al Alianței Nord-Atlantice:

”Rusia este obsedată, de la Petru cel Mare încoace și toți succesorii săi mai mult sau mai puțin de succes, de accesul la mările calde, iar singura poartă de ieșire către Mediterană și după aceea către oceanele și mările mai calde este prin Marea Neagră, de unde și această anexare din 2014 a Crimeei, ilegală, pe care evident cu toții continuăm să nu o recunoaștem. Deci, pentru Rusia, Marea Neagră este o piesă vitală din interesele sale, nu doar europene, ci și globale.

Să nu uităm că flota Rusiei, în pofida acelui incident major, când nava lor amiral a fost scufundată, rămâne în mare măsură intactă. În zona nordului, acolo este mai ușor accesul dânșilor, dar în zona sudului, Marea Neagră este foarte importantă, de unde și nevoia ca aliații, România, Bulgaria, Turcia, la momentul potrivit și Ucraina și Georgia, când vor deveni, sperăm, noi membri ai Alianței va trebui să găsim formule de contracarare și formule de a asigura nu doar protecție militară, dar și predictibilitatea libertății de navigație comercială”, a spus Mircea Geoană.

Înaltul oficial al NATO a dezvăluit astfel planurile Alianței de a constitui un context comercial comun de navigație liberă și predictibilă la nivelul țărilor cu acces la Marea Neagră, care să includă Ucraina și Georgia.

”La NATO, încercăm să găsim răspunsuri care să răspundă acestui specific al Mării Negre, cu o Rusie în continuare foarte potentă în zona Mării Negre, interesată de a putea să iasă către oceanele și mările calde, dar și interesul nostru de a ne proteja interesele militare, dar și economice. Acest lucru NATO, îl face pentru România, pentru Bulgaria și, evident, pentru Turcia”, a descris Mircea Geoană actualul context de securitate de la Marea Neagră.

”Rusia este principala amenințare la adresa securității și stabilității NATO, a Europei și a lumii în general”

Mircea Geoană a menționat în cadrul interviului faptul că ”Rusia este principala amenințare la adresa securității și stabilității NATO, a Europei și a lumii, în general” Cu toate acestea, secretarul general adjunct al NATO a numit și alte amenințări de securitate cu care ne confruntăm la nivel global.

Rusia este principala amenințare la adresa securității și stabilității NATO, a Europei și a lumii, în general. Există și un alt pericol asimetric, de multe ori non-statal, care este terorismul. Deci, pentru noi, ceea ce facem și aceste planuri pe care le-am dezvoltat și le-am aprobat acuma la Vilnius se gândesc evident la riscul care poate veni dinspre Est, dar și la riscurile care pot să vină din alte geografii, terorism din Sud.

Ne uităm cu foarte mult interes la zona cibernetică, pentru că sunt foarte multe atacuri cibernetice. Se întâmplă în fiecare zi. Chiar și la Vinius a fost un atac cibernetic înainte de începutul summitului, din spațiul extraterestru, unde este atât de multă competiție comercială și militară”, a enumerat secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice actualele amenințări de securitate la nivel mondial.

”NATO – cea mai puternică și de succes alianță din istoria umanității”

Deși, la nivel global, amenințările de securitate au mai multe fațete și sunt în plină expansiune, Mircea Geoană amintește că NATO este ”cea mai puternică și de succes alianță din istoria umanității” și că influența sa se extinde atât în ceea ce privește securitatea națională, cât și cea economică și chiar individuală.

Vreau ca lumea, atunci când se gândește la NATO, să se gândească evident la ceea ce suntem, cea mai puternică și de succes alianță din istoria umanității. Avem toate condițiile să continuăm să facem asta pentru mulți ani de zile, dar, în același timp, să se gândească la NATO ca la un factor care se uită și care veghează ca și alte fațete ale securității naționale, economice, individuale, personale să fie protejate. Asta face NATO și pentru asta sunt atât de fericit să ocup o poziție în lidership-ul alianței noastre”, a mai spus secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, în interviul pentru Gândul.

Urmăriți interviul integral:

Lia Ruscea
Jurnalist Politic
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Vali Vijelie, părăsit de soție după ce a văzut pozele din CANCAN.RO. „Fiecare își vede...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
FOTO EXPLOZIV! L-am prins pe Vali Vijelie cu „pofta inimii”. A posedat-o pe stradă
Noi detalii cutremurătoare despre moartea lui Naomi. Ce au scos la iveală prietenii apropiați
ANIMAŢIE. Cu cât creşte distanţa de frânare la o viteză de 50 km/h, în condiţii...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă din Marea Britanie, sfâșiată de urs pe Transfăgărășan! Femeia a scos mâna pe geam...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Elena Udrea e distrusă. Ce i s-a întâmplat în închisoare
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează...
EL e ucigașul Ana-Mariei?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Cum să alegi parfumurile pentru orice preferință?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului