Prima pagină » Actualitate » George Simion îl trage la răspundere pe Nicușor de la pupitrul Parlamentului: „Jignește românii. Desecretizați ședința CSAT de anulare a alegerilor!”

George Simion îl trage la răspundere pe Nicușor de la pupitrul Parlamentului: „Jignește românii. Desecretizați ședința CSAT de anulare a alegerilor!”

Ruxandra Radulescu
George Simion îl trage la răspundere pe Nicușor de la pupitrul Parlamentului: "Jignește românii. Desecretizați ședința CSAT de anulare a alegerilor!"

George Simion, președintele partidului AUR, a transmis un mesaj virulent de la pupitrul Parlamentului, la adresa lui Nicușor Dan și a lui Ionuț Moșteanu, pe care i-a acuzat de lipsă de transparență în privința ajutorului acordat Ucrainei, având în vedere că acest aspect nu este inclus în Strategia de Apărare Națională, prezentată marți. De asemenea, Simion a atras atenția că premierul Ilie Bolojan refuză să se prezinte la „ora premierului”, pentru a oferi explicații despre retragerea trupelor militare NATO de la granița României.  

„O asemenea lipsă de respect, o asemenea desconsiderare a Parlamentului României nu am văzut și nu cred că a existat în ultimii 35 de ani. A venit Nicușor Daniel Dan, a plecat Nicușor Daniel Dan fără să asculte vocea poporului român, prin reprezentanții săi.

De o lună de zile, domnul premier Ilie Bolojan este chemat aici, în fața Parlamentului. Nu găsește o oră pentru ora premierului, așa cum îl obligă articolul 211 din regulament. Și acum, pe fond, dacă va găsi domnul Nicușor Dan de cuviință în această strategie de apărare națională, pe care noi o votăm și cu care suntem de acord, vrem să-i spunem că nu suntem de acord cu discursul dumnealui”, a transmis George Simion.

Totodată, liderul AUR a amintit de promisiunea făcută de Nicușor Dan în campanie, referitor la desecretizarea ședinței CSAT, în care s-a decis anularea alegerilor.

„Cerem desecretizarea ședinței CSAT pentru anularea alegerilor. Cerem ca acea ședință informală a Curții Constituționale, la fel, stenogramele, să fie făcute publice. Pentru că asta a promis domnul Nicușor Dan în campanie”, a transmis George Simion.

„George Simion, acuzații la adresa lui Nicușor Dan: „Nimic nu se poate construi pe minciună”

Strategia de securitate națională trebuia, pe lângă abandonul școlar și activismul civic, să cuprindă combaterea sărăciei. Trebuia să cuprindă o strategie de securitate alimentară și o strategie energetică a României.

Domnule președinte de ședință, cinci minute avem alocate. Așa că securitatea energetică privește soarta cetățenilor români. Plătim facturi de două sau trei ori mai mare în strategia de apărare națională pe care noi o votăm. Nu am găsit ceea ce a spus Nicușor Dan că trebuie bani mai mulți pentru Ucraina, în detrimentul învățământului și sistemului sanitar din România.

Așa că votăm contra față de Nicușor Dan și votăm pentru strategia de apărare națională. Vorbește inclusiv în acest document Nicușor Dan, despre reconciliere națională. Nimic nu se poate concilia, reconcilia și construi pe minciună.

George Simion îi cere socoteală lui Moșteanu pentru ajutorul acordat Ucrainei

George Simion îl acuză pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, de lipsă de transparență, în privința ajutorului acordat Ucrainei.

„Am fost numiți aici, de la acest podium, de un antevorbitor: „idioți utili”. Așa ne consideră ministrul apărării și așa îi consideră pe români pentru că am fost anunțați la o televiziune că al 25-lea pachet de sprijin militar pentru Ucraina a fost trimis și în momentul în care se cere explicații, se cere transparență – românii vor să știe câți bani am plătit pentru Ucraina în detrimentul spitalelor, școlilor și infrastructurii din România – n-a venit niciun răspuns.

Nu se răspunde pentru că domnul Moșteanu se teme de niște milioane de vizualizări și se teme ca românii să-și facă propria impresie. „Idioți”, noi am citit acest document și în acest document nu este specificat cum a specificat Nicușor Dan că vom da un ban Ucrainei. Dacă se menționa ceva de Ucraina și legat de finanțarea Ucrainei, AUR ar fi votat contra”, a transmis liderul AUR.

Mesaj virulent la adresa Guvernului Bolojan: „Idioții, nu sunt românii, ci dumneavoastră guvernanți”

„Lipsa dumneavoastră de transparență, lipsa dumneavoastră de dialog, domnului Bolojan, care v-ați înconjurat de cinci vicepremieri, din care unul este absent astăzi aici, în momentul în care nu dialogați, în momentul în care nu prezentați publicului ce măsuri vreți să luați, în momentul în care măriți TVA-ul și, logic, aveți încasări mai puține la buget, atunci înseamnă că „idioții” nu sunt românii și dumneavoastră guvernanți”, a transmis George Simion de la pupitru Parlamentului.


Foto: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mesajul „Refuzați comanda dacă nu este livrată de un român” a dus la un dosar PENAL
Digi24
Mojtaba Khamenei, mesaj dur către Trump după suspendarea acordului de pace: „Marele Satana și-a arătat din nou adevărata față”
Cancan.ro
Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională
Prosport.ro
Cum arată Laura Teodoru la aproape 10 ani de când a renunțat la televiziune. Apariție hot în costum de baie
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
Mediafax
Sârșitul „erei Orbán”: Președintele Tamas Sulyok, ultimul „acolit”, pleacă de la putere
Click
Ce a făcut Mihaela Rădulescu la un an de la moartea lui Felix Baumgartner: „Te iubesc”
Digi24
Medicamente care pot deveni periculoase pentru organism pe caniculă. Medicii explică ce pacienți au cel mai mare risc de complicații
Cancan.ro
Ultimul mesaj trimis de Roxana înainte să fie ucisă cu 93 de lovituri de cuțit: Sunt amețită
Ce se întâmplă doctore
Roxana Vancea face senzație! Şi-a etalat formele apetisante pe internet. Cum se menține în formă?
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026. A depășit Grecia și Italia
Descopera.ro
Cine a inventat omleta? O poveste veche de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Un sportiv britanic a doborât unul dintre cele mai vechi recorduri mondiale din atletism