Prima pagină » Actualitate » Gestul EMOȚIONANT al unui primar de comună pentru elevii premianți din localitate. Ce cadou le-a făcut pe banii lui

Gestul EMOȚIONANT al unui primar de comună pentru elevii premianți din localitate. Ce cadou le-a făcut pe banii lui

Gestul EMOȚIONANT al unui primar de comună pentru elevii premianți din localitate. Ce cadou le-a făcut pe banii lui

Un primar de comună din județul Botoșani le-a oferit, din propriul buzunar, o excursie celor mai buni elevi de la școala sătească. Edilul a organizat un traseu educativ pentru copii și i-a plimbat pe la obiective culturale pentru a-i motiva să învețe și mai bine

Comuna Gorbănești se află la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoșani și are în componență opt sate. Majoritatea cătunelor sunt însă îmbătrânite, iar unul dintre acestea, numit „Mihai Eminescu”, mai are doar patru locuitori.

Cei mai mulți dintre elevi au fost repartizați la școala din centrul comunei și sunt aduși să învețe cu microbuzele școlare. Ca în majoritatea așezărilor rurale din Moldova, și la Gorbănești sunt mulți elevi care provin din familii nevoiașe sau care se chinuie să-și câștige existența muncind în străinătate. Sunt copii care din cauza sărăciei și a muncilor din gospodărie renunță la școală sau pur și simplu învață sub-mediocru.

Pentru a-i motiva să nu renunțe la școală și să aibă rezultate bune, care să le permită o calificare și o viață mai bună, edilul din Gorbănești, un tânăr de 31 de ani, s-a gândit să îi recompenseze pe cei mai buni la învățătură. În această vară, le-a oferit o excursie în Bucovina, iar călătoria și toate cheltuielile au fost plătite de primar din propriul buzunar.

„Momente frumoase și de neuitat petrecute de elevii premianți de la noi din comună. Alese mulțumiri domnului primar care a vrut să răsplătească și să încurajeze efortul depus de elevii noștri!Respect!”, este mesajul de mulțumire postat pe Facebook pentru gestul primarului.

„Am promis că voi recompensa elevii premianți”

Ideea recompensării celor mai buni elevi de la ciclul primar și cel gimnazial a venit în toamna anului trecut, odată cu începerea anului școlar. Prezent la deschidere, ca să-i împulsioneze pe elevi, edilul le-a promis premianților o recompensă în vacanța de vară, relatează adevarul.ro

„La începutul anului școlar am promis că voi recompensa copiii premianți, dar și pe cei care vor lua note mari la Evaluarea Națională. I-am lăsat pe ei să aleagă care va fi recompensa”, a precizat Ionuț Melinte, primarul din Gorbănești.

Elevii au ales să meargă într-o excursie în Bucovina. Edilul a hotărât să plătească din bugetul propriu această excursie tocmai pentru a nu isca discuții în consiliul local privind cheltuirea banilor publici.

„Am încercat să facem un proiect de hotărâre de consiliu local, dar au început contrazicerile. Nu am înțeles de ce! Așa că am hotărât să plătesc totul din buzunarul meu fiindcă trebuia ca acești copii să fie recompensați”, adaugă edilul.

În total, au fost aleși 23 de copii cu mediile cele mai mari și totodată cei cu rezultatele cele mai bune la Evaluarea Națională și, împreună cu primarul și câțiva profesori, au plecat în excursie.

O excursie educativă

Excursia a fost organizată, săptămâna trecută, în Bucovina și a cuprins vizitarea unor monumente și obiective naturale importante, cum ar fi Grădina Zoologică de la Rădăuți, Cetatea de Scaun a Sucevei, atelierul de olărit traditional Marginea, mănăstirile medievale, Salina Cacica. Așa cum declară primarul, excursia a fost și relaxantă, dar și educativă.

„Ne-am plimbat, am vizitat, am experimentat. Excursiile sunt cele mai frumoase amintiri”, spune primarul din Gorbănești.

Mulți elevi au folosit, de exemplu, pentru prima dată roata olarului, în renumitele ateliere de la Marginea. Pentru mulți copii, excursia a fost cea mai bună recompensă. în condițiile în care sunt copii care nu au mai fost niciodată într-o asemenea excursie sau ai căror părinți nu și-ar permite-o.

Edilul din Gorbănești este cunoscut pentru proiectele sale educaționale. Acesta spune că educația ar trebuie să fie o prioritate în zonele rurale, în special.

În toamna anului trecut, la Gorbănești, a fost modernizată complet școala centrală, acolo unde sunt aduși elevii din aproape toate satele. Școala a fost reparată și dotată cu peste 220.000 de euro, la standarde europene.

Pe lângă reparațiile obișnuite școala a fost dotată cu calculatoare, mobilier nou, echipamente didactice moderne, dar a fost amenajat și un teren de sport multifunctional.

Sursa foto: Facebook Scoala Gimnaziala nr.1 Gorbanesti

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Noile marcaje de pe drumurile naționale îi păcălesc pe șoferi. Ce sunt „dinții de dragon”
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Ce s-a găsit pentru prima dată în spațiul interstelar?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
O nouă lege din China interzice iubiții virtuali generați de Inteligența Artificială pentru minori