Guvernul a anunțat principalele teme de pe agenda ședinței din 22 ianuarie 2026. Bugetarii, pe lista de discuții
Guvernul României a anunțat care vor fi subiectele de pe agenda ședinței din data de 22 ianuarie 2026. Pe listă sunt amintiți și bugetarii, mai exact, un proiect de lege privind unele măsuri care le pot fi aplicate. Printre subiecte se numără și modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului care sunt în administrarea MApN.
Guvernul a anunțat principalele teme de pe agenda ședinței din 22 ianuarie 2026
În ședința de Guvern de joi, 22 ianuarie 2026, vor fi dezbătute mai multe subiecte, printre care două proiecte de lege, unul pentru a completa unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, iar al doilea face referire la măsurile aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual care este plătit din fonduri publice.
Pe listă mai sunt și alte 13 proiecte de hotărâre de Guvern, privind sănătatea, infrastructura și administrația publică. Printre cele mai importante se află modificarea acordului de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat Programului pe bază de rezultate în sănătate, precum și declanșarea exproprierilor pentru Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, pe tronsonul Chiribiș – Biharia.
Recomandările autorului:
- Ședință tensionată la Palatul Victoria. Liderii coaliției de guvernare discută acordul Mercosur și reforma administrației în prima întâlnire din 2026
- La Guvern au început discuțiile cu miniștrii pentru bugetul pe 2026. Bolojan: „Ar trebui să avem bugetul adoptat până la sfârşitul lunii februarie”
- Bolojan face un comitet pentru bugetul pe 2026, la propunerea PSD. Vor face parte Finanțele, reprezentanții partidelor și ai primăriilor – SURSE