Prima pagină » Actualitate » Imaginea sfârșitului de an în România. Ce au făcut doi pasageri, după ce trenul s-a defectat la Predeal

Imaginea sfârșitului de an în România. Ce au făcut doi pasageri, după ce trenul s-a defectat la Predeal

Elena Popescu
Imaginea sfârșitului de an în România. Ce au făcut doi pasageri, după ce trenul s-a defectat la Predeal

Biletele de tren s-au scumpit recent cu 8,8%, noile tarife intrând în vigoare odată cu noul Mers al Trenurilor 2023-2024.

Însă, deși prețurile se adaptează la standardele europene, condițiile lasă mult de dorit. Recent, pasagerii trenului IR 1735, operat de SNTFC CFR Călători, aflat în Predeal, au trecut printr-o întâmplare deloc modernă.

Potrivit clubferoviar.ro, locomotiva respectivului tren s-a defectat la Predeal în timp ce efectua cursa București Nord – Cluj Napoca. A plecat din București la ora 06:11 și ar fi trebuit să ajungă la Cluj la ora 15:50. Însă, la Predeal, la ora 08:10, locomotiva s-a defectat.

Călătorii aflați în tren s-au fotografiat cum încercau, în glumă, să împingă trenul.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a precizat că se așteaptă locomotivă de ajutor de la Brașov, potrivit clubferoviar.ro. Însă, nu a mai fost nevoie însă, mecanicul reușind să repare locomotva până la urmă iar trenul IR 1735 a plecat din Predeal cu 63 de minute întârziere.

CFR a transmis marți, 12 decembrie, un comunicat de presă referitor la scumpirea tarifelor

”Conform comunicării Autorității pentru Reformă Feroviară și a prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1453 /2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 – 11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători care prevede că: ,,tarifele stabilite prin ordin al ministrului și infrastructurii se actualizează anual cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică la data de 1 octombrie.”, tarifele de deservire generală din transportul feroviar public de călători vor fi actualizate prin majorarea cu indicele de inflație de 8,8%, începând cu data de 12.12.2023.

Actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari,  unul – societate națională și alți cinci operatori feroviari privați. Această actualizare  raportată la indicele de inflație, conform prevederilor impuse de legislația în vigoare, vine în sprijinul echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc.

Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor H.G., menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 90% la abonamentele și biletele pentru studenți, a gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi.

De asemenea se vor menţine și ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație de peste 11 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc”, se arată în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un turist italian s-a declarat încântat de România, dar a găsit un element NEGATIV: „Deprimant și distopic”
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Banii reținuți din pensiile speciale şi cele militare ar putea fi restituiți până în 2028. Ce prevede proiectul și cine este exclus de la plată
Mediafax
Escrocherie INCREDIBILĂ! Cinci angajați ai unei loterii au aflat numerele norocoase. Ce a URMAT
Click
De ce Pompilia Stoian, solista cu chip de păpușă, a fost interzisă la radio în comunism? În ce țară trăiește acum
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Un mare producător de bere lansează un avertisment pentru barurile din Marea Britanie
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic