Prima pagină » Actualitate » Informații CRUCIALE în cazul furtului tezaurului dacic din Olanda. Cine este al patrulea suspect identificat în spargerea care a pus pe jar România

Informații CRUCIALE în cazul furtului tezaurului dacic din Olanda. Cine este al patrulea suspect identificat în spargerea care a pus pe jar România

Informații CRUCIALE în cazul furtului tezaurului dacic din Olanda. Cine este al patrulea suspect identificat în spargerea care a pus pe jar România
FOTO - ARHIVĂ

Vești noi în cazul furtului de la Muzeul Drents, acolo unde erau expuse Coiful de aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări dacice. Potrivit unor informații de ultimă oră, a fost identificat al patrulea suspect în cazul furtului tezaurului dacic de la muzeul din Olanda. Este vorba despre un bărbat olandez, surprins de camerele de supraveghere într-un magazin de bricolaj, de unde ar fi cumpărat ranga și ciocanele folosite la spargere. Între timp, trei suspecți sunt arestați preventiv, dar tezaurul rămâne încă de negăsit.

Reamintim că expoziția – de unde au fost furate de la Muzeul Drents Coiful de Aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur – a fost organizată în mandatul Ralucăi Turcan, la acea vreme ministru al Culturii.

Percheziții la locuința olandezului surprins pe camerele de supraveghere

Potrivit unor surse apropiate anchetei, s-au făcut noi percheziții chiar la locuința bărbatului surprins de camerele de supraveghere la magazinul de bricolaj, de acolo de unde se presupune că ar fi cumpărat instrumente necesare pentru realizarea jafului, precum rangă și baros.

Din informațiile prezentate de Antena 3 CNN, acesta ar fi cetățean olandez. Anchetatorii au mers la domiciliul său pentru percheziții, dar nu au dat de urma acestuia, ridicând însă mai multe bunuri de la locuința sa.

Aceste bunuri sunt, momentan, analizate de către anchetatori, care speră să găsească indicii care îi va duce la găsirea aurului românesc furat din Muzeul Drents.

Anchetă și în România în cazul furtul tezaurului dacic

Între timp, se face o anchetă și în România, la Parchetul General, unde procurorii analizează toate datele pe care le-au primit de la Muzeul de Istorie dar și de la Direcția de Cultură, astfel încât să ajungă la concluzii privind vinovăția sau nevinovăția celor care au decis trimiterea tezaurului în Olanda.

De asemenea, se analizează și o plângere făcută de o asociație de studenți din Iași împotriva fostului ministru al Culturii, Raluca Turcan, și împotriva directorului demis al Muzeului de Istorie.

În Olanda, trei persoane arestate după furt. În România, acuzații, demiteri și denunțuri

Trei persoane au fost arestate în Olanda, în cazul jafului de la Muzeul Drents din Assen, de unde au fost luate Coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice.

Deși anchetatorii i-au prins pe principalii suspecți în cazul furtului, până acum, soarta pieselor din tezaurul românesc furate este necunoscută.

Anchetatorii cred că cel puțin trei suspecți în cazul jafului de la Muzeul Drents sunt din provincia Olanda de Nord, aflată în partea de nord-vest a Țărilor de Jos. Detectivii au găsit două ciocane mari și o rangă la muzeu despre care cred că ar fi fost folosite în jaful în care au fost furate Coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice.

Între timp, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, care a împrumutat piesele de tezaur pentru expoziția de la Muzeul Drents, a fost demis de către ministrul Culturii, Natalia Intotero.

Liga Studenților (LS IAȘI) a depus un denunț la Parchetul General împotriva fostului ministru al Culturii, Raluca Turcan, și a fostului director al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Ernest Oberländer-Târnoveanu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu privire la lipsa unei Hotărâri de Guvern prin care să fi fost aprobat exportul coifului de aur de la Coțofenești și a celor trei brățări dacice la expoziția organizată de Muzeul de Artă Drents din Assen, Olanda, de unde au fost furate.

Fosta ministră a Culturii, Raluca Turcan, detalii despre modul în care a ajuns Tezaurul Dacic în Țările de Jos

Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan, în al cărei mandat a fost organizată expoziţia de obiecte dacice de la Muzeul Drents din Olanda, de unde sâmbătă au fost furate Coiful de Aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur, a transmis că „orice export temporar de bunuri culturale pentru expoziţii în străinătate se face doar cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.”

Fostul ministru afirmă că astfel de proiecte sunt frecvente în spaţiul cultural european, România fiind, de asemenea, beneficiara unor expoziţii de o valoare excepţională aduse de instituţii culturale din străînătate, ultimul exemplu fiind expoziţia „Luminile lui Caravaggio”, încă în desfăşurare la Muzeul de Artă din Timişoara.

„Vorbim despre un furt, ca atare Olanda are datoria să identifice hoții şi să redea României piesele de tezaur furate. Sunt absolut convinsă că la nivelul cooperării polițienești există o mobilizare maximă pentru prinderea hoților. Exponatele au ajuns la muzeul din Olanda în baza unui proiect inițiat de Muzeul Național de Istorie a României, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor şi Colecțiilor.

Expoziţia este parte a unui efort amplu de diplomație culturală, derulat de muzee românești, care a început cu ani în urma prin expoziția de la Madrid (2021), urmată de cea de la Roma (2024). Pregătirea a implicat un efort semnificativ din partea a 18 muzee din România şi a Muzeului Drents (pentru Olanda), unul din cele mai vechi şi prestigioase muzee din Europa.

Muzeul Drents a avut obligația contractuală de a asigura măsuri speciale de securitate, care au fost implementate conform standardelor internaționale în domeniu. Fac precizarea că Ministerul Culturii nu decide cu privire la conținutul colecțiilor prezentate în expoziții. Orice aprobare de export temporar de bunuri culturale (expoziții în străinătate) se face doar cu avizul specialiștilor din Comisia Națională a Muzeelor şi Colecțiilor. Astfel de proiecte sunt frecvente în spațiul cultural european.

România a fost, de asemenea, beneficiara unor expoziții de o valoare excepțională aduse de instituții culturale din străinătate, ultimul exemplu fiind expoziția «Luminile lui Caravaggio», încă în desfășurare la Muzeul de Artă din Timişoara”, a transmis Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii, pentru antena3.ro.


CITEȘTE ȘI:

Exponatele din TEZAURUL României care nu au căzut pradă hoților în Olanda s-au întors în țară. Operațiune de maximă securitate pe Aeroportul Otopeni

Istoria din spatele brățărilor DACICE furate: Când au fost realizate și cine ar fi fost proprietarul

Ernest Târnoveanu, veriga dintre “Jaful secolului” și “Jaful mileniului”. Ce au în comun furtul tablourilor din Olanda și catastrofa tezaurului dacic

Explozie în apropiere de Muzeul Drents, din Assen, care găzduiește o expoziție cu vechi obiecte dacice. Au fost furate exponate din tezaurul dacic

Poliția din Assen a publicat primele imagini cu jaful de la Muzeul Drents. Ce se observă pe înregistrările de pe camerele de supraveghere

Marcel Ciolacu: „Sperăm că TEZAURUL se va întoarce în țară săptămâna viitoare”. Premierul, convins că arestarea suspecților a rezolvat problema

Furtul Tezaurului Dacic. Expert în securitate: „Bijutierul obișnuit are vitrine mai sigure decât Muzeul Drents”

”Puterile VINDECĂTOARE” ale brățărilor furate din Olanda, mit sau realitate? Secretele podoabelor pentru elitele dacilor: „M-aș feri de povestea asta”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele