Jandarmul care a căzut de pe cal la parada de 1 Decembrie a fost dat pe mâna procurorilor militari (EXCLUSIV)

Publicat: 14/12/2021, 20:43
Actualizat: 14/12/2021, 20:50

Jandarmul care a căzut de pe cal cu ocazia paradei militare de Ziua Națională a fost trimis, împreună cu un coleg, în fața procurorilor militari. Superiorii acestuia susțin că, în cazul celor doi, există „presupunerea rezonabilă” că ar fi comis o infracțiune. În plus, Jandarmeria Capitalei a anunțat că, pe lângă sesizarea Parchetului, cei  doi vor fi dați în judecată pentru a fi obligați să plătească daune, după ce s-a considerat că au provocat prejudicii grave imaginii publice a Jandarmeriei Române.

În data de 1 decembrie, un jandarm al subunității de cavalerie din cadrul Jandarmeriei București care urma să participe la paradă a fost filmat de un trecător în timp ce se chinuia să urce în șa. Cu gesturi nesigure, militarul a reușit să se cațere pe spinarea calului, însă pentru că nu reușea să-și țină echilibrul, a început să se clatine în toate direcțiile. La un moment dat, cascheta i-a alunecat de pe cap și după ce a prins-o din zbor cu ultim reflex, a căzut din scări și s-a prăvălit pe asfalt. Totuși, bărbatul nu s-a lăsat păgubaș. A apucat animalul de căpăstru și l-a tras cu putere spre el, moment în care s-a dezechilibrat și calul, care s-a răsturnat sub privirile consternate ale trecătorilor.

Imaginile au devenit virale pe internet și în scurt timp au ajuns să fie difuzate de televiziuni și principalele site-uri de știri. Jandarmeria București a reacționat și a anunțat că a fost declanșată o anchetă internă, iar instituția se va constitui parte civilă împotriva militarului respectiv, pentru prejudicierea imaginii structurii militare din care face parte.

La două săptămâni de la producerea incidentului, într-un răspuns formulat la solicitarea Gândul, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a anunțat că ancheta internă privește, de fapt, doi jandarmi și nu unul singur, care au fost trimiși în fața consiliului de onoare.

Nu se face nicio referire cu privire la modul în care a încălcat legea cel de-al doilea jandarm, însă, cert este că în imaginile devenite publice apar doi militari, dintre care, numai unul pare să aibă probleme cu echilibrul.

În același timp, conform sursei citate, a fost sesizat și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. „Pentru lipsa sincerității și a neasumării propriilor fapte, calități esențiale unui cadru militar, împotriva celor doi jandarmi s-a dispus sesizarea parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, privind suspiciunea rezonabilă de comitere a unei infracțiuni”, a anunțar DGJMB.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că ar fi vorba despre încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate, faptă prevăzută cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Jandarmeria se constituie parte civilă

Sursele citate au precizat că încălcarea regulametelor poate face referire inclusiv la consumul de alcool sau droguri, însă, chiar dacă acest lucru s-a speculat în spațiul public ca urmare a modului în care se manifesta jandarmul, care, de altfel, a și căzut de pe cal, acesta nu a fost testat nici cu aparatul etilotest și nici cu Drug Testul, aspect confirmat, oficial, chiar de către Jandarmeria București.

„După incident aceștia nu au fost testați cu aparatele etilotest și Drug Test și nici nu au fost supuși unor analize medico-legale”, a mai arătat DGJMB în documentul transmis pe adresa Gândul.

În ceea ce privește măsurile imediate care s-au dispus împotriva celor doi militari DGJMB a anunțat că aceștia au fost mutați la altă unitate de jandarmi, iar după finalizarea procedurilor disciplinare instituția se va constitui parte civilă pentru a recupera un presupus prejudiciu de imagine.

Totuși, Jandarmeria București nu a putut explica la ce se va raporta atunci când va calcula prejudiciul și a lăsat decizia la latitudinea instanței de judecată.

„După încheierea procedurilor disciplinare, unitatea noastră va iniția demersuri pentru pentru constituirea ca parte civilă pentru prejudiciile grave de imagine cauzate Jandarmeriei Române, cu ocazia zilei Naționale a României. În cadrul normativ existent nu există criterii specifice. Astfel, va fi doar o estimare particulară a prejudiciului de imagine urmând ca instanța să aprecieze concordanța între solicitarea noastră și prejudiciul creat”, a explicat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Lapte cu sodă caustică și peroxid de hidrogen. Producătorii mascau produsele stricate
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto