VIDEO | Managerul Spitalului Beiuș, prins de poliție că a organizat o petrecere de ziua lui, la care a invitat mai mulți colegi și prieteni. „Ne-am adunat să fim împreună, să ne debarasăm de anul trecut”

Publicat: 10/01/2022, 14:06
Actualizat: 10/01/2022, 15:33

Managerul Spitalului Beiuș, Claudiu Lupău, a organizat, sâmbătă, o petrecere de ziua lui, la care a invitat toți colegii, în ciuda restricțiilor impuse de autorități. Cheful a fost spart de oamenii legii, care au dat amenzi de 8.000 de lei. 

Invitația la petrecere a fost trimisă pe un grup de WhatsApp, în Claudiu Lupău a adăugat mai mulțu subalterni, medici de familie și alți cunoscuți, scrie ebihoreanu.

„Am zis să profit de cei 48 ani pe care-i voi împlini în 6 ianuarie şi să vă adun pentru o seară / noapte altfel”, a transmis managerul, explicându-le celor pe care i-a adunat că sunt cei „cu care într-o mică sau mai mare măsură am interacţionat pozitiv în acest an” şi cei „pe care mizez că vom rezona în 2022, atât la nivel profesional cât şi personal”.

Polițiștii au aflat, însă, despre petrecerea managerului de la Spitalul Beiuș și a mers la fața locului pentru a vedea dacă au fost încălcate restricțiile impuse de coronavirus.

„Nu sărbătorim nicio ziuă a mea, sărbătorim, sărbătorim… Nu sărbătorim. Ne-am adunat să fim împreună să ne debarasăm de anul trecut, care a fost un an criminal și dificil zona Beiușului în special, să ne unim forțele și să ne cunoaștem mulți dintre noi între noi pentru că sunt medici noi veniți în spital”, explica managerul, care ba pretindea că e o adunare, ba un team-building, ba o petrecere, că de fapt orice team building „asta este”.

Întrebat dacă ştia că sunt interzise evenimentele private, Lupău a încercat să se eschiveze. „Noi suntem aici într-un număr suficient, suntem cazați în această unitate, deci chiar deci chiar nu, nu”, a spus el, încheind apoi nervos discuţia cu un „Atât am avut de declarat”, după care a intrat în restaurant, unde poliţiştii au început legitimarea celor prezenţi.

Între cei legitimați, arată publicația bihoreană, s-ar fi aflat şi primarul PSD al comunei Budureasa, Adrian Magda, însă au fost şi unii „scăpaţi”, care au plecat înainte de sosirea poliţiştilor, ori au ajuns după plecarea lor, cum a fost şi cazul edililor PNL ai Beiuşului, primarul Gabriel Popa şi viceprimarul Balog Dragoş.

Poliţiştii l-au amendat pe managerul spitalului cu 3.000 de lei, iar pe proprietarul pensiunii cu 5.000 de lei. Niciunul dintre invitaţi nu a fost amendat. Cu toţii erau vaccinaţi, conform presei locale.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×