„Micii groazei”, descoperiți la Costinești. Erau preparați încă din 2020. Cum să mănânci așa ceva? | VIDEO

Publicat: 07/08/2022, 15:24
Actualizat: 07/08/2022, 15:25

Polițiștii din Constanța au descins sâmbătă la o societate comercială din Costinești, unde au descoperit tone de carne stricată. De exemplu, micii descoperiți erau produși în 2020, fiind foarte închiși la culoare.

„Ieri, 6 august a.c., poliţişti din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sprijinul reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Constanța au pus în aplicare un mandat de percheziție, în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea mai multor infracțiuni la Codul Muncii (Legea 53/2003), precum și săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse alimentare alterate”, se arată într-un comunicat, transmis duminică de IPJ Constanța.

Șase tone de alimente expirate

Potrivit sursei citate, în urma descinderii, care a avut loc la o societate comercială din stațiunea Costinești, au fost identificate 6 camere de congelare, în interiorul acestora fiind descoperite peste 6 tone de alimente (pește și carne), de diverse categorii și sortimente, al căror termen de valabilitate era expirat, pentru unele produse încă din anul 2020.

„Cantitatea de carne a fost indisponibilizată, în vederea distrugerii”, spun reprezentanții Poliției.

În imaginile publicate de IPJ Constanța se poate vedea cât de alterată este carnea. De exemplu, micii descoperiți sunt aproape negri.

„Totodată, au fost identificate mai multe înscrisuri utile cauzei, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor. După control, au fost depistate și conduse la sediu, pentru audieri, 43 de persoane.La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța. Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, mai spun reprezentanții Poliției.

La acțiunea de la Costinești au participat și reprezentanții ANPC.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Președintele Klaus Iohannis se pensionează! Câți bani va primi liderul țării după 42 de ani...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Unde aleg românii să plece de Paște?