Prima pagină » Actualitate » Motivul ciudat pentru care a fost executat silit Viorel din Ploiești: „O plăteam, că eu sunt corect, dar nu am știut de ea!”

Motivul ciudat pentru care a fost executat silit Viorel din Ploiești: „O plăteam, că eu sunt corect, dar nu am știut de ea!”

Motivul ciudat pentru care a fost executat silit Viorel din Ploiești:

Un bărbat din Poliești a primit, chiar pe 1 septembrie, o înștiințare primită prin poștă, la adresa de domiciliu, conform căreia era executat silit pentru suma de 28 de euro.

Potrivit înștințării, Viorel B., în vârstă de 56 de ani, era executat silit pentru neplata unei amenzi date, conform procesului verbal menționat în adresă, în luna noiembrie 2011.

”O plăteam dacă știam, că eu sunt corect. Dacă greșesc plătesc! Dar nu am știut. Și acum, m-am trezit după atâția ani, că îmi pun poprire pe salariu!”, a declarat ploieșteanul pentru Observatorul Prahovean.

Procesul verbal de constatare a contravenției datează din 2011, dosarul de executare silită a fost întocmit în 2014, și, 9 ani mai târziu, în 2023, Viorel B. a primit adresa prin care era înștiințat că este executat silit din cauza unei datorii către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

De asemenea, un exemplar al înștiințării a fost primit, luni, 4 septembrie 2023, și de societatea la care Viorel B. este angajat. Cei de la firmă l-au anunțat că vor proceda la punerea în aplucarea a executării. ”Nu avem jurist. Ei nu se bagă. Spun că sunt datori, după lege, să facă poprirea”, mai spune bărbatul.

Sursa foto: Observatorul Prahovean

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Racheta secretă rusă care a dinamitat acordul nuclear cu SUA
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford