Prima pagină » Actualitate » Nicolae Badea, fost finanțator al Dinamo, a fost trimis în judecată de DNA pentru că a depus documente false într-un proiect cu fonduri europene. Cât de mare este prejudiciul

Nicolae Badea, fost finanțator al Dinamo, a fost trimis în judecată de DNA pentru că a depus documente false într-un proiect cu fonduri europene. Cât de mare este prejudiciul

Madalina Prundea
Nicolae Badea, fost finanțator al Dinamo, a fost trimis în judecată de DNA pentru că a depus documente false într-un proiect cu fonduri europene. Cât de mare este prejudiciul

Omul de afaceri Nicolae Badea, care a fost finanțator al clubului Dinamo, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru că ar fi obținut pe nedrept peste 200.000 de lei, într-un dosar care vizează un proiect cu fonduri europene. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus, joi, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a omului de afaceri Nicolae Badea, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, 11 acte materiale.

În același dosar a fost trimis în judecată și managerul financiar în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală), Mihaela Carmen Mirea, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, 7 acte materiale.

Partea responsabilă civilmente, conform instanței, este Asociația MANUFUTURE ROMÂNIA, beneficiara contractului cu finanțare europeană, al cărei reprezentant legal era, la data săvârșirii actelor, Nicolae Badea.

Ca ordin de mărime, prejudiciul estimat de procurori reprezintă aproximativ 60% din contribuția beneficiarului în contractul european, una modestă față de valoarea totală a proiectului, de 16,8 milioane de lei, conform informațiilor din sursele publice.

Care sunt acuzațiile procurorilor

În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că Nicolae Badea, în calitate de reprezentant legal al asociației menționate, ar fi depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), în perioada ianuarie 2010 –octombrie 2013, mai multe documente false, pe baza cărora ar fi obținut pe nedrept suma de 206.089 lei. Sumele de bani ar fi fost obținute în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală), potrivit DNA.

DNA arată că obiectivul general al proiectului era acela de a îmbunătăți calitatea vieții prin conectarea populației din mediul rural la informație și educație în scopul dezvoltării culturii antreprenoriale, a capacității manageriale și a spiritului asociativ și civic, precum și a solidarității comunităților rurale din zona țintă.

„Între documentele false depuse pentru rambursarea cheltuielilor figurau acte întocmite în numele unor persoane angajate fictiv în cadrul proiectului, dar și în numele unor persoane care, deși angajate în cadrul proiectului, nu au derulat în realitate activitățile menționate în actele respective. Cheltuielile aferente documentelor false (cheltuieli cu salarizarea angajaților fictivi, cheltuieli cu deplasările efectuate de către angajații fictivi sau angajați care în realitate nu au efectuat deplasările respective) ar fi fost solicitate la rambursare în cadrul cererilor depuse la autoritatea de management”, susține DNA.

Procurorii mai arată în rechizitpriu că omul de afaceri ar fi fost ajutat de managerul financiar al proiectului, Mihaela Carmen Mirea. coinculpat în cauză, prin aceea că ar fi verificat și semnat documente care atestau împrejurări nereale cu privire la cheltuielile solicitate la rambursare.

Potrivit DNA, în cauză au fost instituire măsurii asigurătorii asupra bunurilor celor doi inculpaț, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), așa cum se vede și în dosarul înregistrat la instanță, a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 209.161 lei, reprezentând prejudiciul creat în cadrul proiectului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, care încă nu a stabilit termen de judecată, conform informațiilor de pe portalul instanțelor.

Potrivit G4 Media, Nicolae Badea, proprietarul Computerland și fost patron al clubului Dinamo, este ginerele lui Ion Dincă (zis „Dincă Te leagă”), fost prim-vicepremier în ultimul guvern comunist, deținător al mai multor poziții de forță în ierarhia de partid și de stat înainte de 1989. Ion Dincă a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea revoluției din 1989, dar a făcut doar cinci ani de închisoare. Nicolae Badea a devenit după căderea comunismului unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România. El a adus în țară francizele Pizza Hut și KFC, a înființat compania de IT Computerland, a condus clubul de fotbal Dinamo București, potrivit sursei citate.

Fișa proiectului european

Proiectul „Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Dezvoltare Rurală)

  • Beneficiar: Asociaţia MANUFUTURE ROMÂNIA; partener – Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), conform documentelor publice.
  • Fonduri UE: 14.152.028,56 lei
  • Buget Național: 2.315.307,44 lei
  • Contribuție beneficiar: 336.068 lei
  • Cheltuieli neeligibile: 0 lei
  • Buget total: 16.803.404 lei
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, nouă rută STRATEGICĂ pentru Ucraina. Kievul anunță acorduri pentru transportul combustibilului pe calea ferată și pe Dunăre
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep, lovitură financiară de proporții! Colosul imobiliar One, în care Dorin Mateiu e acționar, a închiriat totul!
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
Mediafax
Unde investim în imobiliare în 2026? Avantajele urbanismului integrat
Click
Cum arată Maria Popovici în costum de baie după ce a slăbit spectaculos. Cu cine a plecat în vacanță
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Ce se întâmplă doctore
Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”