Noua distracție în sudul litoralului: Tinerii inhalează „gaz ilariant”/ „funny gas” din baloane. Semnalul de alarmă al Agenției Naționale Antidrog

Noua distracție în sudul litoralului: Tinerii inhalează „gaz ilariant”/ „funny gas” din baloane. Semnalul de alarmă al Agenției Naționale Antidrog
ANA derulează campanii de prevenire a consumului de droguri pe litoral / Sursa: ANA
Publicat: 05/08/2021, 15:19
Actualizat: 05/08/2021, 15:27

Adolescenții și tinerii au găsit un nou mod de consuma substanțe psihoactive, la petrecerile organizate în sudul litoralului românesc: ei inhalează protoxid de azot, gaz ilariant, din baloane, a anunțat Agenția Națională Antidrog, care derulează campanii de prevenire în zonă cu ocazia sezonului estival. Conform studiilor, grupele de vârstă 15-34 ani sunt cele cu cel mai mare risc de consum.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a tras, joi,  un semnal de alarmă cu privire la apariția unui nou tipar de consum de substanțe psihoactive în zona de sud a litoralului românesc. ANA derulează pe litoralul românesc o serie de proiecte şi campanii de prevenire antidrog, printre care şi campania „SAFE PARTIES!” – DISTRACŢIE FĂRĂ DROGURI!, care are drept scop conştientizarea şi responsabilizarea tinerilor participanţi la evenimentele muzical-artistice, organizate în cluburi, beach-baruri şi terase, cu privire la efectele consumului de droguri şi prevenirea riscurilor asociate consumului de droguri.

Care sunt efectele negative

Astfel, potrivit informării ANA, la petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenții și tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuș care degajă în interiorul balonului substanța menționată.

Potrivit ANA, protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut și sub denumirea de „funny gas” – este un sedativ incolor și inodor și este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinație cu alte substanțe, în special ca anestezic, dar și în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frișcă. inhalarea acestei substanțe fiind strict interzisă.

Printre efectele negative menționate de specialiștii antidrog se numără încetinirea timpului de reacție a corpului uman, transpirația excesivă, greață, vărsături, amețeală, oboseală, halucinații, distorsiuni de sunet și pierderi de memorie.

„Efectele se amplifică ca urmare a creşterii cantităţii de gaz inhalat sau a inhalării gazului prea rapid și în combinație cu alcoolul. În cazul în care, după inhalare, semnele și simptomele sunt cele ale unei reacții alergice (febră, frisoane, urticarie, respirație dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgență a ajutorului medical”, recomandă reprezentanții instituției.

Recomandările ANA pentru…

Agenţia Naţională Antidrog atrage atenţia asupra pericolului consumului de substanţe interzise şi recomandă tinerilor și părinţilor să se adreseze specialiştilor Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, pentru accesarea serviciilor oferite de ANA în domeniul prevenirii şi asistenţei acordate consumatorilor de droguri, se arată în comunicatul transmis.

Instituția a publicat și un set de recomandări pentru trei categorii: adolescenți, părinți și operatori economici.

… adolescenţi:

  • să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor;
  • să îşi petreacă timpul liber prin activităţi sănătoase şi adecvate vârstei;
  • să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului;
  • să refuze invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a le oferi “ceva”.

… pentru părinţi:

  • să îşi asculte copiii – ascultarea reprezintă primul pas pentru a îi creşte sănătos şi în siguranţă;
  • chiar și în situații foarte dificile, o legătură emoțională puternică între părinte şi copil reduce riscurile la care acesta este expus;
  • să aloce, zilnic, timp şi atenţie copilului;
  • să stabilească reguli clare de comportament și consecințe rezonabile pentru încălcarea lor.

… pentru administratorii și personal angajat din cluburi/terase baruri:

  • să supravegheze cu atenție, prin agenții de securitate sau personalul desemnat, incinta clubului/terasei/barului;
  • să nu permită accesul persoanelor în incinta clubului/terasei/barului cu substanțe psihoactive asupra lor;
  • să sune la numărul unic de urgență 112 în cazul în care anumite persoane au probleme de sănătate și să acorde măsuri de prim ajutor până la venirea echipajului de ambulanță.

Ce și câte droguri s-au consumat în România

Potrivit rezultatelor celui mai recent studiu publicat de ANA privind prevalența consumului de droguri în în România – GPS 2019, la nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii (cel puțin o dată în viață) a consumului oricărui tip de drog ilicit de 11,9%. Prevalenţa în ultimul an a acestui tip de consum este de 6,7%, în timp ce,pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 4,2%.

Faţă de studiul anterior, s-au observat creşteri pentru toate cele trei tipuri de consum. Diferenţele de tendinţă înregistrate pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă (într-un ritm de creștere mai mic, comparativ cu cel înregistrat în perioadele anterioare).

Conform rezultatelor GPS 2019, pentru prima dată, pe primul loc în „topul” celor mai consumate droguri ilicite în România, s-au situat:

  • noile substanţe psihoactive (NSP) – 6,3%, apoi urmează
  • canabis – 6,1%
  • cocaină/ crack -1,6%
  • medicamente fără prescripţie medicală – 1,5%
  • ecstasy – 1,0%
  • heroină – 0,9%
  • LSD – 0,5%
  • amfetamine – 0,2%
  • solvenţi/inhalante – 0,1%

În funcţie de grupa de vârstă, cele mai mari prevalenţe, indiferent de perioada de timp analizată, se înregistrează în grupele de vârstă 15-34 ani, confirmând rezultatele celorlalte studii, conform căreia aceasta este grupa de vârstă cu cel mai mare risc de consum: 16,9%, 10%, respectiv 6,6%.

Pentru populaţia adultă (35-44 ani), se înregistrează prevalenţe de peste 3 ori mai mici: 4,7%, în cazul consumului experimental, 2,1%, în cazul consumului recent, şi 1,3%, în cazul consumului actual.

Drogurile preferate de adolescenți

Rezultatele ultimului studiu realizat în populația școlară, la nivel naţional, în rândul elevilor de 16 ani, consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii, conform metodologiei internaţionale a studiului ESPAD 2019, este de 9,5% (canabis, ecstasy, cocaină, crack, amfetamine, LSD sau alte halucinogene, heroină, GHB.)

Dacă sunt incluse și noile substanţe psihoactive (NSP) consumul oricărui tip de drog ilicit de-a lungul vieţii este de 11,8%.

Pe lângă toate menționate anterior, dacă luăm în considerare și medicamentele fără prescripție medicală, atunci consumul înregistrează un nivel de 12,4%.

În perioada de referință, cel mai consumat drog ilicit în rândul adolescenților a continuat să fie canabisul/ haşişul – 8,7%. Urmează: NSP cu 3,2%, solvenţi/ substanţe inhalante cu 2,8%, cocaină cu 1,8%, LSD sau alte halucinogene – 1,7%, ecstasy – 1,2%, heroină – 0,7%, ketamină – 1,8%, crack – 0,6%, metamfetamine – 0,6%, amfetamine -0,5% şi GHB – 0,4%.

Potrivit raportului, pe parcursul anului 2019, au fost înregistrate 45 cazuri de decese direct asociate consumului de droguri și 13 cazuri de deces la consumatori de droguri cunoscuţi (cu elemente de examen clinic – necropsic – date de istoric medical şi de anchetă elocvente), dar a căror cauză de deces a fost relaţionată cu patologii asociate sau consecutive consumului cronic de droguri.

„Calea injectabilă rămâne regula pentru cazuistica deceselor asociate consumului de droguri, cu riscurile inerente ale patologiei „de seringă”, iar opiaceele continuă să domine tabloul drogurilor ilegale în România, cu incidenţă foarte mare a metadonei”, se arată în raport.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”