Prima pagină » Actualitate » O maşină de poliţie a luat foc în mers, în Oradea. Autospeciala abia ieșise din service

O maşină de poliţie a luat foc în mers, în Oradea. Autospeciala abia ieșise din service

Marian Popescu
O maşină de poliţie a luat foc în mers, în Oradea. Autospeciala abia ieșise din service

O mașină de poliție a luat foc în mers, pe Șoseaua de Centură a municipiului Oradea, deși tocmai fusese scoasă din service. Incidentul a avut loc luni, în jurul orei 16.00, în zona cimitirului Rulikowski, potrivit presei locale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

„În împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un eveniment, în care a fost implicat un singur vehicul, respectiv o autospecială de poliție, care a luat foc în timpul mersului. Din primele investigații, autospeciala de poliție aparține Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea și, în cursul acestei zile, fusese scoasă din service. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat anunţat comisar-şef Alina Fărcuţa, citată de Digi 24.

Din primele informaţii, se pare că flăcările au pornit de la motor. Incendiul a fost stins de poliţişti, care au fost ajutaţi și de martori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avem IMAGINILE momentului! Apropiații lui Bolojan fac strategii într-un restaurant discret din București, în toiul crizei politice
Digi24
Doi pensionari au devenit milionari în euro după ce au dat statul în judecată în urma unor lucrări împotriva inundațiilor
Cancan.ro
A murit Lucian Isar, fostul concurent de la Românii au talent. Avea doar 44 de ani 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție incendiară! Costumul de baie i-a scos în evidență formele generoase
Adevarul
Cum justifică parlamentarii liberali anti-Bolojan susținerea pentru Guvernul Veștea: „PNL nu mai vorbește despre interesul național, ci despre interes de partid”
Mediafax
VESTE BUNĂ pentru toți românii! Ce se va întâmpla cu facturile la gaze naturale de la 1 iulie
Click
Andreea Aradits, mesaj sfâșietor pentru fiul său, Eric: „Sper că într-o zi te voi vedea din nou”
Digi24
„Benzinăria Moscovei” este în flăcări. Ucraina a atacat una dintre cele mai mari rafinării din Rusia. Mesajul lui Zelenski
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al Mariei, tânăra de 21 de ani care a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță. Și-ar fi prevestit moartea 😲
Ce se întâmplă doctore
Care a fost, de fapt, cauza morții turistului german care a intrat în apa mării la Mamaia. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Armele secrete ale Ucrainei: Tancurile vechi devin letale cu „creier” UE
Descopera.ro
O planetă potențial locuibilă la doar 10 ani-lumină de Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Domnule doctor, eu tot văd capre negre!
Descopera.ro
Averile celor mai bogați oameni din lume au ajuns la un nivel record