Până și angajații băncilor ies în stradă. Sute de persoane care lucrează la BRD au protestat în Piața Victoriei: Ni se taie tichetele de vacanță
Sute de angajați din BRD au protestat, marți, în fața sediului băncii, din Piața Victoriei. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că li se taie mai multe beneficii, printre care și tichetele de vacanță.
„În cadrul negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă, solicitările cu care am ajuns în fața patronatelor au fost de păstrare a drepturilor pe care le aveam și de ajustare în câteva locuri acolo unde considerăm că este necesar. În schimb, răspunsurile patronatelor au fost de reducere și de tăiere a unor drepturi și beneficii”, susține Răzvan Cârstoiu, președintele sindicatului Impact al lucrătorilor din BRD.
Potrivit liderului de sindicat, este vorba de beneficii la concediere, tichete de vacanță și a unor cadouri care se dau de Ziua Copilului, de Crăciun și de Paște.
„Voi cu banii și-aroganța, noi cu stresul și speranța!”
Angajații BRD au venit dotați cu vuvuzele, cu fluiere, dar și pancarte cu mesaje precum:
„Voi cu banii și-aroganța, noi cu stresul și speranța!”.
„Vă rugăm să ne scuzați: noi muncim și voi luați!”.
„Fără noi, banca nu există”.
„Avem performanță anuală. Vrem și recunoaștere anuală”.
Pe de altă parte, Legea salarizării unitare provoacă revoltă la mai multe categorii sociale. Sute de sindicaliști din domeniul sănătății protestează joi, între orele 11:00 și 13:00, în fața Ministerului Muncii, nemulțumiți de proiectul noii legi.
Angajată din sistemul sanitar: „Să vină la noi să stea o noapte pe Terapie”
Angajații din Sănătate avertizează că sunt pregătiți pentru o grevă fără precedent. Iată câteva dintre reacțiile oamenilor la protestul de azi, potrivit sursei citate:
- „Este o mizerie mult prea mare, este o rușine pentru noi legea asta. Nu o vom accepta”
- „Sunt foarte curioasă dacă domnul Bolojan își poate asuma blocarea sistemului sanitar din țara noastră „
- „Să vină la noi să stea o noapte pe Terapie, după o să vedem dacă ne merităm banii sau nu.”
AUTORUL RECOMANDĂ