Prima pagină » Actualitate » Reforma pensiilor speciale, un proiect eșuat

Reforma pensiilor speciale, un proiect eșuat

Reforma pensiilor speciale, un proiect eșuat

Modul cum a fost gândită reforma pensiilor speciale, mai ales prin elementul recalculării celor aflate în plată, îndreaptă proiectul de lege spre un eșec, CCR respingând orice inițiativă care a dus la diminuare de venituri.

Guvernul a adoptat pe repede-nainte proiectul de lege privind „ajustarea” pensiilor speciale, printr-o procedură în care nici măcar nu a pus, transparent, în dezbatere publică actul normativ care urma să fie trecut de Executiv

Reforma pensiilor speciale, dată peste cap de Ministerul Muncii

Toate formele obținute de mass-media au fost de la diferite instituții, unde a fost pentru avizare, Guvernul fiind foarte zgârcit în clarificări pe tema uneia din cele mai importante reforme din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care ar fi trebuit ca până la 31 decembrie să fie gata, iar în următoarele luni să fie date eventuale clarificări Comisiei Europene, dacă era nevoie. În schimb, Cabinetul Ciucă a stat până la finalul lunii doar cu varianta pregătită de Ministerul Muncii, acum fiind trimis proiectul la Parlament. Iar legislativul se va ocupa doar începând cu 1 februarie, fiind vacanță parlamentară.

Însă toată filosofia reforma pensiilor speciale a fost dată peste cap de Ministerul Muncii, principalul responsabil de demers, printr-un comunicat de presă. În ciuda nenumăratelor avertismente din spațiul public, fie de la Opoziție, societate civilă sau specialiști din domeniu, Ministerul Muncii a anunțat că e dorită recalcularea pensiilor de serviciu menționate în proiectul de lege.

Recalculare pentru toți cei vizați

„Modificările adoptate stabilesc faptul că pensiile de serviciu vor fi calculate plecând de la vechimea în specialitate și cu reducerea procentului de calcul raportat la venitul obținut, iar stagiul de contributivitate minim va fi similar celui aplicat în sistemul public de pensii. Practic, nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depășească salariul primit în perioada activă, iar pensiile care sunt deja în plată se vor recalcula pentru a respecta noul principiu și pentru a elimina inechitățile între beneficiarii care sunt deja în plată și viitorii pensionari”, subliniază Ministerul Muncii.

Inițial, discuțiile erau despre posibilitatea recalculării doar la magistrați, însă cu atenție, pentru a nu fi diminuate veniturile. Dar acum, toate categoriile sunt vizate. Recalcularea, dacă ar urma să fie în proiectul final al Parlamentului, ar avea șanse mari să nu treacă de Curtea Constituțională. Iar acest lucru a fost menționat inclusiv de magistrații CCR, în motivarea unei decizii recente, publicate miercurea trecută, pe tema obligației de a plăti contribuții de sănătate pentru pensiile de stat mai mari de 4.000 de lei.

„Diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile afectează dreptul la pensie privit lato sensu”, explică magistrații CCR în decizia 650/2022. În avizul dat de Consiliul Superior al Magistraturii proiectului de reformare a pensiilor speciale, instituția a avertizat asupra problemei recalculării, care ar putea face actul normativ neconstituțional. CSM amintește de Decizia 747/2021 a CCR, în care e menționat că „în conceptul de «drepturi câștigate» pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări”. Prin urmare, dacă legiuitorul ar interveni asupra „acestor prestații deja încasate”, s-ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Guvernul Boc a rezolvat problema pensiilor speciale

În iunie 2010, Guvernul Boc a fost singurul Executiv care a reușit să aducă pensiile de serviciu în zona de contributivitate, printr-un proiect de lege pe care și-a angajat răspunderea. Deși CCR a întors proiectul de lege al Executivului, Cabinetul Boc l-a corectat, fiind exclusă categoria magistraților, apoi inițiativa a trecut. „Atunci s-a făcut o lege care era valabilă pentru toată lumea, adică toate aceste venituri deveneau pensii în sensul Legii 19/2000. Dacă ar face și acum la fel, poate n-ar fi o problemă”, a explicat Zegrean pentru „Adevărul”. La acea vreme, Zegrean era președintele CCR.

Întrebat cum de atunci a putut fi aplicată o formă de recalculare a veniturilor și a trecut de testul CCR, Zegrean a subliniat că nicio pensie care era deja în plată nu a fost diminuată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iarna lovește în plină toamnă pe Transfăgărășan! Ninge abundent, iar drumarii au scos utilajele de deszăpezire
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
România, prinsă în capcana taxelor și a birocrației. Economist de top: „Suntem ca Nigeria”. Prăpastia dintre București și restul țării
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cine este tânăra de 22 de ani suspectată că și-a ucis bunicul la Cluj. Aida locuia peste ocean și venise în vacanță
Digi24
VIDEO. Câți bani a făcut un cerșetor în 8 ore, la pelerinajul de la Iași
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Poți primi pensie înainte de vârsta pensionării? Cine are dreptul la bani timp de șase luni și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O formațiune uriașă de rocă asemănătoare celei de pe Lună se ascunde chiar pe Pământ
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”