Scene violente într-o familie din județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat de 52 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în zona pieptului, în apropierea inimii, chiar de propriul tată, în vârstă de 73 de ani.
Incidentul s-a produs sâmbătă, 17 octombrie, în localitatea Braniștea, în urma unui conflict între cei doi. Bătrânul a ajuns în custodia polițiștilor, iar fiul său a fost internat în spital.
Între cei doi ar fi izbucnit o ceartă, iar bărbatul de 52 de ani și-ar fi agresat mai întâi tatăl. Ulterior, bătrânul ar fi pus mâna pe un cuțit și și-ar fi lovit fiul în zona pieptului.
Viceprimarul comunei Braniștea, Cornel Săsărman, a declarat că atacul s-ar fi produs în timp ce bătrânul se afla în pat. ”Tatăl aflat în pat, din pat l-a înjunghiat. Se deplasa greu, când l-am văzut ultima dată. Vecinii mai știu că se mai certau”, a explicat viceprimarul, notează observatornews.ro.
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, bătrânul ar fi folosit cuțitul în încercarea de a se apăra de agresiunea fiului. Împrejurările exacte urmează însă să fie stabilite de anchetatori.
Imediat după incident, autoritățile au fost alertate printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști. Victima a fost preluată conștientă și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, unde a primit îngrijiri medicale. Bărbatul a rămas internat la Secția de Chirurgie generală pentru tratament și supraveghere.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au confirmat că, înainte de lovitura cu cuțitul, bărbatul de 52 de ani și-ar fi agresat tatăl.
”Pe fondul unor neînțelegeri, un bărbat de 52 de ani din Braniștea, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu tatăl său, în vârstă de 73 de ani, l-ar fi agresat pe acesta. Ulterior, bărbatul de 73 de ani l-ar fi lovit cu un cuțit”, au transmis polițiștii.
Bătrânul a fost dus în custodia polițiștilor din cadrul Poliției orașului Beclean.