Prima pagină » Actualitate » Sorin Grindeanu a TESTAT porțiunea de autostradă Buzău-Focșani cu premierul Marcel Ciolacu la volan

Sorin Grindeanu a TESTAT porțiunea de autostradă Buzău-Focșani cu premierul Marcel Ciolacu la volan

Cristina Corpaci

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, de la Suceava, că autostrada Moldovei prinde contur și sunt șanse reale să se circule până la Suceava. Joi, ministrul s-a aflat pe autostrada A7 cu premierul Marcel Ciolacu.

Ieri am fost cu prim-ministrul, pe autostradă, a condus, eram în dreapta. O Dacia Duster, superbă. (nr. a completat premierul).  A condus de la Buzău la Focșani. Eu spun așa că până la sfârșitul acestui an din cele 13 loturi de autostradă de la Dunbrava, înainte de Ploiești și până la Pașcani, vor fi date în circulație 6, iar până la sfârșitul anului viitor pe ritmul actual se va ajunge până la Pașcani.

Ministrul Transporturilor a mărturisit că a fost întrebat de preşedintele ales al Consiliului Judeţean, Gheorghe Şoldan, când se va circula pe autostradă până la Suceava.

Se află în licitație cele două loturi de la Pașcani la Suceava. Termen de depunere pentru primul lot este 19 septembrie, iar pentru al doilea lot până la sfârșitul lunii, a spus Grindeanu, care a completat că ,,se va intra direct în execuție cu aceste două loturi deoarece sunt finanțate pe programul operațional de transport, direct execuție”.

Sorin Grindeanu a mai completat că: ,,Dacă până la sfârșitul anului viitor se va ajunge cu autostrada până la Pașcani și dacă anul acesta vom da cele două loturi, cam în doi ani se va ajunge să fie finalizate și aceste loturi, deci se va ajunge până la Suceava cu autostrada”. 

CITEȘTE ȘI:

Ciorbă, MICI și sfaturi bătrânești. Premierul Marcel Ciolacu, în vizită la Vadu Pașii

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Kanye West a făcut istorie la Istanbul
Digi24
Nicușor Dan a spus că drona căzută în Galați a fost deviată deasupra Ucrainei. Ministrul Apărării evită să confirme: „Este o fentă”
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Sandei Țăranu. Cine i-a fost alături până la final: 'Nu avea nicio durere'
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
Un fost pușcaș marin din SUA care a luptat în Ucraina lansează un avertisment pentru NATO: „O companie ucraineană ar învinge una americană”
Mediafax
Haos la Paris după triumful PSG
Click
Adevăratul motiv pentru care Sanda Țăranu nu a devenit mamă: „Probabil că eu m-aș fi lăsat de meserie”
Digi24
Crioterapie, porci „pitici” și organe imprimate 3D: Culisele misiunii de 26 de miliarde de dolari a lui Putin pentru a trăi veșnic
Cancan.ro
Camelia Potec a intrat în panică și a cerut ajutorul SPP! Momente tensionate la gala aniversară a Nadiei Comăneci
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Care este prima mașină hibridă care a folosit baterii litiu-ion?
Descopera.ro
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Primul român care a ajuns în China. Mai înainte un domnitor i-a tăiat nasul