UPDATE | Sorina Matei a fost validată de conducerea Parlamentului pentru șefia TVR. Jurnalista este de astăzi Director interimar și o înlocuiește pe Adriana Săftoiu. Cine vine la conducerea Radioului Public
Sorina Matei este propunerea pentru șefia Societății Române de Televiziune (SRTv). Jurnalista a fost votată de Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Matei devine astfel Director interimar al instituției, pentru 60 de zile, în locul Adrianei Săftoiu, până când va fi desemnat un nou Consiliu de Administrație. Abia atunci vor urma audieri în comisii și votul în plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului.
Propunerile de la conducerile SRTv și Radioului public au fost votate în cadrul Birourilor Permanente Reunite, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a dat dreptate AUR în sesizarea în care a reclamat că partidul nu are o pondere a reprezentanților în conducerea SRTv și Radio România echivalentă cu ponderea din Parlament.
Cine este Sorina Matei
Sorina Matei a debutat în presă în 1997, inițial în presa scrisă. A lucrat ca reporter la Jurnalul Național, înainte de a face pasul spre televiziune, în 2003. În această perioadă a acoperit intens zona politică. A fost acreditată timp de aproximativ 12 ani la Palatul Cotroceni, în mandatele președinților Emil Constantinescu, Ion Iliescu și Traian Băsescu, devenind unul dintre cei mai titrați corespondenți.
S-a specializat, de asemenea, în domeniul justiției. Dezvăluirile și anchetele sale au zguduit sistemul în repetate rânduri.
A lucrat aproximativ șase ani în presa scrisă, ca jurnalist și reporter special.
Din septembrie 2003 a lucrat în televiziune la Antena 1 și Antena 3. A fost reporter și a coordonat secția Politic.
După Antena 3, au urmat B1TV, România TV, Digi24 și Aleph News.
În octombrie 2025, s-a alăturat echipei Gândul-Mediafax.
Șef nou și la Radioul Public
La Societatea Română de Radiodifuziune, a fost propus Răzvan Dincă, cel care a mai condus instituția în perioada 2021-2025.