VIDEO | Directorul Romarm, Gabriel Țuțu, demis de Consiliul de Administrație. Ce spune ministrul Economiei

Publicat: 09/03/2023, 16:11
Actualizat: 09/03/2023, 18:10

Consiliul de Administrație al Romarm a hotărât, joi, demiterea lui Gabriel Țuțu din funcția de director general al companiei. Decizia vine la două zile după ce Virgil Popescu, ministrul Energiei, a fost audiat ca martor în dosarul Romarm.

Decizia se va aplica începând cu 14 martie, dat fiind că. până atunci, Gabriel Țuțu este în concediu de odihnă, după cum a explicat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a mai spus, la finalul ședinței de Guvern de joi, că Țuțu primește încă salariu pe perioada concediului de odihnă.

„Am primit de la Parchet măsuri suplimentare în situaţia juridică pe care domnul Ţuţu o are şi atunci Consiliul de Administraţie s-a întrunit azi şi, la finalizarea concediului de odihnă, asta însemnând data de 14 martie, dânsul va fi revocat din funcţie. Decizia este luată în Consiliul de Administraţie.  Domnul Ţuţu a solicitat concediu de odihnă. Practic, primeşte salariu, conform mandatului de contract, pe perioada acestui concediu”, a explicat Florin Spătaru.

Explicațiile Romarm

Compania a explicat, prin intermediul unui comunicat, că decizia a fost luată dată fiind situația legală a lui Țuțu. Interimatul, potrivit comunicatului, urmează să fie asigurat de către actualul director economic al companiei.

„Având în vedere evoluţia evenimentelor cu privire la situaţia domnului Gabriel Ţuţu, prin impunerea unor noi obligaţii în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, Consiliul de Administraţie al CN ROMARM SA a decis revocarea domnului Gabriel Ţuţu din calitatea de Director General al companiei, începand cu data de 14.03.2023. Până la numirea unui nou director general, conducerea executivă va fi asigurată de către Directorul Economic al CN ROMARM SA”, se arată în comunicatul Romarm.

Gabriel Ţuţu este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă în formă continuată, fals intelectual în legătură cu achiziţii de  maşini de fabricare a măştilor sanitare şi de măşti sanitare neconforme în timpul pandemiei.

Alexandru Pițurcă și Gabriel Țuțu au fost plasați sub control judiciar, după ce judecătorii de la Tribunalul București a decis respingerea cererii DNA de arestare preventivă a celor doi.

CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului). Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

CITEȘTE ȘI: 

Dosarul măștilor neconforme: Fostul ministru al Energiei Virgil Popescu, audiat la DNA

FOTO-VIDEO | Șeful ROMARM, pus sub control judiciar și urmărit penal pentru abuz în serviciu, trafic de influență și fals intelectual

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×