VIDEO | Două dintre cele mai importante orașe din Transilvania, legătura directă pe Autostrada Transilvaniei/ Grindeanu: Bugetul CNAIR s-a dublat

Publicat: 15/12/2023, 11:10

Vești bune pentru românii din Transilvania. Lotul Chețani – Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania care face legătura între Târgul Mureș și Cluj, va fi dat în trafic joi seara, săptămâna următoare, anunță Sorin Grindeanu. Noul lot are o distanță de 15,7 km. 

Sorin Grindeanu a mers împreună cu premierul Marcel Ciolacu să inaugureze lotul Chețani – Câmpia Turzii. Astfel, joia viitoare, după deschiderea acestei secțiuni, se va putea circula pe 113 km de autostradă de la Târgu Mureș până la Nădășelu din județul Cluj.

În acest context, cea mai lungă bucată continuă de autostradă din România va avea aproximativ 245 de kilometri, după darea în folosință a lotului Chețani – Câmpia Turzii (15,7 km) din Autostrada Transilvania (A3). Vorbim aici de tronsonul de autostradă Târgul Mureș – Cluj – Sebeș – Deva -Holdea.

Grindeanu a felicitat constructorul pentru că a terminat cu 8 luni mai devreme lucrările și a subliniat importanța acestui tronson, care acoperă bucata lipsă dintre cele două orașe transilvănene.

Încep prin a-i fericita pe cei de la Strabag. Trebuiau termine undeva în august 2024. Asta înseamnă cu opt, nouă luni mai repede. Felicitări, asta este un lucru care trebuie subliniat. Acest tronson în sfârșit acoperă bucata lipsă dintre Târgu Mureș și Cluj. E un lucru important pentru zonă. Undeva în septembrie noi am mai dat drumul, am mai dat drumul unui tronson pe autostrada Transilvaniei de la de la Nușfalău, a spus ministrul Transporturilor.

Obiectivul lui Grindeanu: 250km inaugurați în 2023

Ministrul Transporturilor și-a reafirmat angajamentul său și a șefului CNAIR, Cristian Pistol, de a da în circulație până la finalul anului 250 de km de autostradă și drum expres, „lucru absolut realizabil”, spune Grindeanu.

Eu spun lucrurile sunt, așa cum spunea și dl. prim-ministru, pe drumul corect. Ne-am asumat eu și cu echipa cu de la CNAIR, cu dl. Pistol, ca până la sfârșitul anului viitor dăm drumul la cel puțin 250km de de autostradă și drum expres, un lucru absolut realizabil, a adăugat ministrul.

Ministrul Transporturilor a subliniat și finanțarea necesară pe care Guvernul o asigură în vederea finalizării acestor investiții din infrastructura rutieră a României, în contextul unei ședințe de guvern de joi, în care s-a trecut legea bugetului pe 2024.

Șeful de la Transporturi a transmis că de fiecare dată cere mai mulți bani la buget, însă a subliniat faptul că bugetul ministerului și al CNAIR-ului va fi unul record, dublu față din anul 2021. Potrivit legii bugetului de stat pe 2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va primi 30.001.915 mii lei, adică cu +28,59% mai mult față de anul 2023.

„Da, acest lucru nu se poate face doar de noi, mai lipsesc sau ar trebui fie încă două componente. Pe de o parte, de la guvern avem finanțare și am avut și avem și noul buget. E record bugetul la Transporturi pentru anul 2024. Asta nu înseamnă e destul, de fiecare dată noi cerem tot mai mult, dar la CNAIR s-a dublat, s-a dublat și la transporturi față de 2021 când s-a preluat acest minister de către noi. E un du un buget de aproape mai mult de două ori mai mare (…) În al 2-lea rând trebuie să avem companii serioase așa cum e și această companie”, a explicat Gridneanu.

Noua secțiune de autostradă va contribui semnificativ inclusiv la fluidizarea circulației în municipiul Turda (județul Cluj) prin scoaterea traficului greu din localitate, transmite CNAIR.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Premierul Marcel Ciolacu a salutat decizia Consiliului European de începere a negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova

S-a lansat licitația pentru finalizarea lotului Chețani – Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania. Cătălin Drulă: „Este crucial să nu mai existe alte întârzieri”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin...
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Rămâi pe loc fără talonul auto. RAR a dat interzis. Ți se ia certificatul de...
Pleacă de la PRO TV după 30 de ani! A făcut-o când nimeni nu se...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×