VIDEO EXCLUSIV | Imagini șocante cu Vlad Pascu sub influența drogurilor. Gândul pune înregistrările la dispoziția anchetatorilor

Publicat: 15/09/2023, 19:33

Gândul a intrat în posesia unor filmări șocante cu Vlad Pascu, tânărul care a provocat moartea a două persoane, în teribilul accident petrecut pe 19 august la 2 Mai, după ce s-a urcat drogat la volan. Sunt scene în care se poate vedea cum Vlad Pascu pare să aibă halucinații și nu își mai poate controla corpul. Publicăm imaginile cu precizarea că ele ar putea constitui probe în dosarele în care este cercetat autorul tragediei de la 2 Mai. Înregistrările pot fi puse oricând la dispoziția organelor de anchetă.

În imagini se poate observa că martorii scenelor tulburătoare râdeau de reacțiile tânărului drogat, după cum se aude în filmare. Vlad Pascu vorbea incoerent și avea reacții necontrolate, cel mai probabil din cauza consumului de droguri.

Imaginile aflate în posesia GÂNDUL îl surprind pe Vlad Pascu în mai multe momente în care consumă droguri, alături de amicii săi. Se poate vedea pe filmări cum tânărul nu își mai poate coordona mișcările, are o privire fixă și articulează cu greu câteva cuvinte.

Procurorii au extins cercetările pe numele lui Vlad Pascu

Procurorii DIICOT au extins cercetările în cazul lui Vlad Pascu, tânărul în vârstă de 19 ani care, în dimineața zilei de 19 august, a condus drogat și a omorât pe loc un băiat și o fată, în localitatea 2 Mai. Acesta este acum acuzat și de trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT au audiat mai mulți martori care au povestit ce se întâmpla în reședința de lux deținută de părinții milionari ai lui Pascu.

Aflat în arest preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului și conducere sub influența drogurilor, Vlad Pascu a primit o nouă veste proastă. Pe lângă ancheta polițiștilor rutieri de la Constanța, procurorii DIICOT au deschis și ei un dosar pe numele lui, pentru trafic de droguri și pentru că și-ar fi pus locuința la dispoziția prietenilor săi pentru a se droga în siguranță.

Mai mult, potrivit unor surse citate de Antena 3, Vlad Pascu și amicii săi ar fi fost aprovizionați, în unele situații, chiar de către mama tânărului, Miruna Pascu. Unii martori ar fi declarat în fața anchetatorilor că femeia avea cunoștință inclusiv de faptul că, pe fondul consumului de droguri, în locuință aveau loc orgii sexuale, organizate de fiul ei.


CITEȘTE ȘI:

Ce a povestit la DIICOT ucigașul de la 2 Mai, ca să-și salveze pielea. Procurorii au extins cercetările pe numele lui Vlad Pascu

Discuții cutremurătoare între Miruna Pascu și fiul ei Vlad, drogatul ucigaș de la 2 Mai. Ce strategii avea mama să-l scape pe fiu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
O NOUĂ REGULĂ a fost decisă în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×