VIDEO – FOTO | Capii revoltei din STB au pregătit ”valul doi” al protestelor la restaurant, cu friptură și vin roze (IMAGINI EXCLUSIVE)

Publicat: 04/02/2022, 15:56

După ce greva angajaților Societății de Transport București (STB) a paralizat Capitala, magistrații Tribunalului București dispunând suspendarea protestului, situația tensionată este departe de a fi adusă la cote normale, iar capii revoltei, conduși de Vasile Petrariu, sunt deciși să ducă ostilitățile mai departe și să-i mobilizeze, din nou, pe sindicaliști.

Conducerea STB a făcut plângere la Poliție împotriva a 14 persoane care s-ar fi aflat în spatele grevei, iar primul pe listă a fost chiar liderul de sindicat, Vasile Petrariu.

Numai că acesta pregătește deja o a doua ”revoluție” în STB, după ce sindicatul pe care îl conduce a anunțat că va contraataca și pe cale juridică, urmând ca Nicușor Dan – primarul general al Capitalei – și Adrian Criț, directorul general al STB, să fie dați în judecată, ”având în vedere acuzele, șantajul, amenințările cu concedieri în masă și prezentarea unor informații care nu sunt conforme cu realitatea”.

Gândul prezintă imagini în exclusivitate cu liderul de sindicat Vasile Petrariu, acesta – însoțit de George Tănase, secretar general al sindicatului STB, și Gheorghe Bălan, lider filială Depoul Militari al Sindicatului STB – ”asediind” nu conducerea STB, deocamdată, ci un restaurant care s-a transformat, astfel, în punctul de pornire al celei de-a doua ”revoluții” a sindicaliștilor.

Capii revoltei din STB au pregătit ”valul doi” al protestelor

Până la lupta în instanță, șeful de sindicat Vasile Petrariu și doi dintre colegii săi ”au pus țara la cale” la un restaurant din Sectorul 3 al Capitalei – ”bârlog” pe care îl frecventează, potrivit surselor noastre, foarte des –, punctul fierbinte pe ordinea de zi fiind viitoarea mutare decisivă în conflictul deschis cu conducerea STB.

Cei trei și-au împrospătat forțele cu friptură și vin roze, iar ”valul al doilea” al protestului a fost pus la cale până în cele mai mici amănunte, apărând în scenariu chiar și o intervenție într-0 emisiune TV unde moderatorul nu este… ”inamic”.

Misteriosul ”moderator-prieten” pe care se bazează capii revoltei din STB

Remobilizarea sindicaliștilor a fost, de altfel, punctul central al acestei întâlniri și, la un moment dat, liderul de sindicat Petrariu primește, printr-un mesaj, invitația de a participa la o emisiune unde să-și susțină punctul de vedere.

Din discuție reiese că Petrariu este îndemnat de unul dintre cei doi parteneri de ”ședință” să meargă în respectiva emisiune, pentru că moderatorul este unul care nu îi atacă pe sindicaliști.

  • ”Da, mă, da, dacă m-aude nași-tu”, spune Petrariu în timp ce citește mesajul primit pe telefon, ”da, acum să dăm afișe peste tot”.
  • ”Eu zic să nu”, precizează unul dintre parteneri.
  • ”Nu, mă, lasă să dăm…”, spune altul.
  • ”E moderator el?”
  • ”E unul din ăia doi care a zis prima oară…”
  • ”Stai liniștit că ăsta nu ne atacă…”
  • ”E vorba de imagini de mare anvergură, care ar putea demonstra…”
Capii revoltei din STB, la plecarea din restaurantul unde au pregătit ”valul doi” protestelor

Conducerea STB: ”Perturbare majoră a traficului, cu repercusiuni grave asupra climatului social și de ordine publică”

Conducerea STB a lansat acuzații grave la adresa organizatorilor acestei greve,  solicitând ca 14 persoane să fie anchetate pentru că ar fi încălcat art. 29 din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, coroborat cu art. 205 și 218 alin. 3 din Legea nr. 62/2011.

„În fapt, în data de 20.01.2022 are loc o grevă a angajaților Societății de Transport București STB cu încetarea totală a lucrului, grevă care a condus la o perturbare majoră a traficului, cu repercusiuni grave asupra climatului social și de ordine publică în Municipiului București și Județul Ifov”, se arată în plângerea celor de la STB.

Potrivit articolului 29 din Legea 55/2020, ”pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, în unitățile operative de la sectoarele nucleare, în unitățile cu foc continuu, în unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă”.

Articolul 205 din Legea 62/2011 a dialogului social, la care STB face referire în plângere, prevede că ”în unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, greva este permisă cu condiția ca organizatorii grevei să asigure serviciile, dar nu mai puțin de o treime din activitatea normală”.

Totodată, potrivit articolului 218 din Legea Dialogului Social, ”constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei care, prin amenințări ori prin violențe, împiedică ori obligă un angajat sau un grup de angajați să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York