VIDEO | Gabriela Firea: ”Violența domestică este o realitate, nimeni nu trebuie să închidă ochii în fața unor asemenea abuzuri”

Gabriela Firea – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – atrage, din nou, atenția asupra violenței domestice, o astfel de tristă realitate neputând fi neglijată. 

Violența domestică este o realitate în România, din păcate, spune Gabriela Firea în mediul online, iar ”violența naște violență și orice formă de violență sau instigare la violență trebuie condamnată, indiferent dacă victima este o femeie sau un bărbat”.

Potrivit ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, sunt cifre îngrijorătoare referitoare la violența domestică, în primele 9 luni ale anului 2022.

  • Circa 70.000 de cazuri de violență domestică, jumătate dintre aceste cazuri fiind înregistrate în mediul rural.

”Peste doar câteva zile, mai exact vineri 25 noiembrie, marcăm la nivel mondial Ziua de luptă împotriva violențelor asupra femeilor.

  • Anunț de pe acum startul unei campanii de conștientizare pentru a atrage atenția publicului asupra acestui fenomen îngrijorător – violența domestică, în special asupra femeilor.
  • Astfel, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați, va derula evenimente în 16 zile de activism, până în 10 Decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
  • Totul va începe vineri, 25 noiembrie, când marcăm această zi importantă și am invitat toate instituțiile importante ale statului român să-și ilumineze sediile în culoarea portocaliu – culoare dedicată luptei împotriva violenței asupra femeilor, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Acesta este și motivul pentru care astăzi mă adresez tuturor purtând această culoare simbolică.

Orice pas este important pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen. Cu această ocazie, vreau să reamintesc și telefonul de urgență 0800.500.333 – Helpline dedicat victimelor violenței domestice, discriminări de gen și traficului de persoane. Peste 5.000 de persoane au sunat de la începutul anului”, precizează Gabriela Firea.

”Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei şi bărbați, a dezvoltat proiectul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță”. Peste 5.000 de victime ale violenței domestice au primit, până acum, găzduire, consiliere vocațională și terapie prin grupuri de suport, în cele 42 de locuințe protejate din toate județele țării. În spiritul toleranței și pentru a-i aduce pe drumul cel bun există 8 centre de asistență şi consiliere destinate agresorilor”

Gabriela Firea

”În paralel, am dezvoltat un ghid privind hărțuirea la locul de muncă”

Gabriela Firea a oferit informații și despre un document important și extrem de așteptat de toate organizațiile și asociațiile care militează pentru drepturile femeilor din România, respectiv Strategia Națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022 – 2027.

Lucrurile sunt pe ultima sută de metri cu acest document, a transmis Gabriela Firea, precizând și că este convinsă că  ”în foarte scurt timp varianta finală va ajunge pe masa Guvernului”.

”Am avut foarte multe de lucru, au fost modificări importante solicitate de celelalte ministere, dar am primit aproape toate avizele. Doar o instituție, Ministerul Justiției, trebuie să-și dea acordul și sunt foarte optimistă că asta se va întâmpla în următoarele zile. Sunt sigură că până la sfârșitul anului Strategia va fi adoptată.

În paralel, am dezvoltat un ghid privind hărțuirea la locul de muncă. Un document important lucrat de specialiștii ANES cu Institutul Român pentru Drepturile Omului și pe care îl concretizăm împreună cu specialiștii din Ministerul Muncii și îi mulțumesc colegului meu Marius Budăi pentru sprijin.

Hărțuirea sexuală este un fenomen despre care se vorbește mult prea puțin, dar care este prezent în instituțiile publice și companiile private. Chiar am avut în ultimele luni o decizie importantă împotriva statului român într-un proces deschis la CEDO de o angajată a unei instituții de stat. Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va un sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori”, a mai declarat Gabriela Firea.

”Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu verbal nepotrivit sau orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire sexuală și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni. Zilele următoare vom trimite documentul pe circuitul de avizare și până la finalul anului cred că va fi adoptată hotărârea de Guvern”

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse  


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×