VIDEO | Mirele care și-a bătut mireasa la o nuntă în Uzbekistan, după ce tânăra l-a „învins” la o provocare inofensivă, condamnat la 15 zile de închisoare

VIDEO | Mirele care și-a bătut mireasa la o nuntă în Uzbekistan, după ce tânăra l-a „învins” la o provocare inofensivă, condamnat la 15 zile de închisoare
Foto: Capturi Daily Mail
Publicat: 17/06/2022, 09:40

Un mire din Uzbekistan, care și-a lovit mireasa în cap la nuntă, după ce femeia l-a întrecut la o provocare inofensivă, a fost acuzat de agresiune.

Bărbatul și-a bătut soția după ce aceasta l-a întrecut la un concurs de despachetat dulciuri, organizat de nuntași, la evenimentul care a avut loc în regiunea Surkhandaryo (Uzbekistan), în data de 6 iunie.

Clipul video a atras atenția fiicei președintelui țării, Saida Mirziyoyeva, care a condamnat agresiunea bărbatului asupra soției sale.

Mirele bătăuș, condamnat pentru „huliganism”: Riscă doar 15 zile de închisoare

Polițiștii l-au acuzat pe mire de „huliganism”, acesta riscând doar 15 zile după gratii și o amendă, dacă va fi găsit vinovat.

O comisie a legislaturii uzbece a precizat că tânărul și-a cerut scuze și că regretă comportamentul său. Acesta ar fi apărut chiar și în fața unui consiliu al bătrânilor și o reuniune a familiilor celor doi soți, pentru a se reconcilia.

Mai mult, mirele și mireasa s-ar fi împăcat, după bătaia încasată de femeie.

Bărbatul se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

După lovitură primită, tânăra își pune mâna în cap și coboară de pe scena de la nuntă, însoțită de o altă femeie.

Mirele rămâne pe scenă și îi privește pe nuntașii mirați de gestul său, dar nu schițează nimic. Mai mult, cavalerul său de onoare se joacă nepăsător pe telefon.

Nu este primul asemenea incident violent din Uzbekistan

Uzbekistan are o istorie cunoscută de căsătorii aranjate, chiar dacă au devenit tot mai rare. Nu se știe dacă și aceasta a fost o căsătorie aranjată de rude.

Filmarea cu agresiunea a devenit virală în Asia centrală, unde oamenii l-au criticat dur pe bărbat.

Nu este primul incident din Uzbekistan surprins de camerele video. În 2019, un mire și-a bătut mireasa după ce aceasta „l-a amăgit” cu o bucată din tortul nupțial, transmite Daily Mail.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă are o experiență de 14 ani, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între 2007-2009 a lucrat la revista și site-ul „4TuningRo”, ambele produse dedicate citeste mai mult