VIDEO | O celebră prezentatoare BBC, gesturi OBSCENE, în direct la TV

Publicat: 07/12/2023, 20:47

Maryam Moshiri, care prezintă „BBC News Now” la principalul post britanic de ştiri, a deschis jurnalul făcând un semn cu degetul la cameră, fără să-şi dea seama că era în direct.

Când s-a încheiat cunoscuta numărătoare inversă, miercuri, jurnalista a făcut acest gest obscen zâmbind, după care a luat foarte repede un aer serios şi a prezentat titlurile actualităţii, potrivit News.ro.

”În direct, de la Londra, priviţi BBC News”, spune deschizând jurnalul cu ştirea despre scuzele prezentate de către fostul premier britanic Boris Johnson familiilor victimelor covid-19.

A devenit rapid virală

Secvenţa a fost preluată pe reţele de socializare şi a devenit virală. Ea a fost văzută de câteva mii de ori în doar câteva ore. Nici BBC şi nici Maryam Moshiri nu au reacţionat în mod public imediat.

Prezentatoarea şi-a cerut scuze ulterior, potrivit The Guardian. Ea spune că a fost o ”glumă privată” cu colegi din studio care nu trebuia să ajungă pe post.

Acest incident aminteşte de alt deget arătat pe acelaşi post, în urmă cu peste 13 ani.

În august 2010, meteorologul Tomasc Schafernaker, care credea că nu este în emisie, i-a arătat degetul jurnalistului Simon McCoy, după acesta l-a tachinat cu blândeţe.

BBC a publicat atunci un comunicat în care şi-a cerut scuze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Daniel Baciu spune ce se va întâmpla cu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege...
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din...
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un bărbat cu tumoare orbitală din Iași a fost supus unei intervenții complexe pentru redarea...