VIDEO | Vrem o școală ca afară. Și rămânem acolo! (REPORTAJ)

Publicat: 12/09/2022, 19:35

Tinerii români optează, într-un număr cât mai mare, pentru universitățile din afară. Și chiar dacă taxele de școlarizare sunt mari în comparație cu cele din România și costurile pentru un trai în afară este ridicat, acest lucru pare să nu îi împiedice pe viitorii și actualii studenți să plece cât mai departe de casă.

Potrivit datelor furnizate de UNESCO, în total avem peste 40.000 de tineri români care au plecat în afară să studieze, iar dorința acestora de a pleca peste hotare și de a studia în alte țări crește, de la un an la altul. În acest context, Marea Britanie, Olanda și Spania par să fie printre destinațiile preferate de tinerii români care merg să își facă studiile în străinătate.

„În afară găsești oferte educaționale mult mai bogate, joburi mult mai bune, salarii mai mari și oportunități de dezvoltare mai bune decât în România”, spune Alexandra, o studentă plecată în Marea Britanie.

Motivele pentru care pleacă tot mai mulți studenți sunt însă diferite de la un caz la altul. Marian Preda, rectorul Universității din București, susține că o parte dintre cei care pleacă sunt acei studenți care merg pe domeniile de vârf cum ar fi științele și cercetarea.

„În domenii în care condițiile din România nu sunt la fel de bune. De exemplu, cei care merg în mari laboratoare de fizică, chimie, biologie. Într-adevăr, de cele mai multe ori nu au condiții tehnice similare în România”, spune Marian Preda, rectorul Universității.

Această categorie este urmată de cei care merg la universități medii din Occident, pe domenii pe care le găsesc și în România.

„Există dorința, pur și simplu, de a pleca din România, de a pleca de lângă părinți”, a adăugat rectorul.

Alexandra a plecat din țară încă de acum 4 ani. A studiat aviație în Marea Britanie, timp de trei ani, apoi a aplicat la master pe profilul de Management și Economie.

„Este o diferență majoră între sistemul de învățământ de acasă și cel de aici. Este bazat pe ceea ce poți tu crea, nu ceea ce poți învăța sau toci, ceea ce se întâmplă acasă de ani de zile. Și ceea ce am experimentat și eu în școala primară și în liceu”, spune ea.

Și Andreea a plecat să își continue studiile la o universitate din afară, iar din acest motiv a ales Olanda. Ea spune că universitatea la care a studiat, fiind o Universitate de Științe Aplicate, a pus foarte mult accent nu doar pe partea teoretică, cât și pe cea practică. Astfel că, pe parcursul anilor de studiu a fost încurajată să urmeze diferite stagii de practică atât în instituții cum ar fi ambasade, consulat și ministere, cât și în sectorul privat, în cadrul companiilor și firmelor de avocatură.

„Am ales să îmi fac studiile în străinătate pentru că, în primul rând, am simțit că România nu poate oferi ceea ce căutam eu din punct de vedere academic, pornind de la așteptări, până la criterii pe care mi le-am stabilit de-a lungul anilor”, spune Andreea.

În plus, ea consideră că România are multe lucruri de oferit, dar șansele nu sunt întotdeauna egale.

„De multe ori, în momentul în care simți că nu ai șanse ca alți copii sau alți studenți pe piața muncii, să zic așa, că simți o concurență mult mai aprigă, tinzi spre a te duce spre o destinație care oferă aceste șanse egale”, a adăugat Andreea.

Pe lângă cei care nu și-au găsit motivația de a învăța în țară, mai sunt și cei care au fost constrânși de situație să plece. În acest caz se află și Oana, studentă la o Facultate de Marketing și Market Research din Spania.

„Nivelul de învățământ este mai greu, ce-i drept, este mult mai multă materie de învățat, dar și forma în care profesorii îți explică este foarte diferită”, spune Oana.

Din păcate, puțini sunt cei care, după terminarea studiilor doresc să se mai întoarcă în țară. Și asta pentru că își doresc să meargă într-o piață a muncii liberă, unde își găsesc joburi mult mai bine plătite decât cele din țara noastră.

„În momentul în care îți dai seama că poți obține o calitate mai bună a educației, a locului de muncă, a vieții, în altă parte, de ce să nu o faci? Pe de cealaltă parte, fiecare își dorește ca, cu ale sale aptitudini, să câștige cât mai multe”, spune sociologul Gelu Duminică.

Mai mult, acesta afirmă că ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce oferă statul român pentru a-și menține populația în interior versus ceea ce oferă celelalte state.

„O să ne dăm seama că, din păcate, România în momentul de față este mai degrabă, o țară exportatoare de resurse umane, la toate nivelurile, pentru că nu putem să o ținem aici, pentru că standardul de viață, comparativ cu ceea ce poți obține, este mult mai mic”, spune sociologul.

Cu toate acestea, universitățile din România încearcă să îi stimuleze pe tineri să rămână în țară prin intermediul oportunităților de carieră și al condițiilor de învățare, dar și al burselor și locurilor din cămine.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”