Costel Alexe: „Cea mai neașteptată situație pentru cei mai mulți, USR și PSD nu se atacă deloc”

Publicat: 24 08. 2020, 16:56
Costel Alexe, foto: Facebook

Liderul PNL Iași și ministru al Mediului, Costel Alexe, a declarat, luni, că PSD și USR Iași nu se atacă reciproc, ci sunt preocupate să atace PNL.

„PSD este o relicvă a trecutului și pe măsură ce îi fuge vizibil pământul de sub picioare, devine un partid cu apucături tot mai radicale, mai peremiste.

O colaborare corectă USR cu PNL reprezintă pentru foarte multă lume o astfel de variantă politică și care ar trimite PSD în derizoriu probabil pentru totdeauna.

Da, PNL își dorește să scape de toate relicvele radioactive ale PSD. Este motivul pentru care suntem deschiși la colaborare, mereu am fost. Inclusiv în momentul în care am preluat guvernarea ne-am întors privirile spre USR pentru a colabora.

„Singura temă a USR la Iași este să atace PNL”

Probabil și din cauza proximității alegerilor prezidențiale, colegii de la USR au dorit să urmeze o cale proprie.

Există totuși un aspect nefiresc în tot acest tablou:

Singura temă a USR la Iași este să atace PNL. Oraș care va atinge în curând cifra de 500.000 de locuitori și județ care va ajunge repede la un milion de locuitori, dominat de decenii de PSD, și totuși singura țintă a USR este PNL. Nici măcar nu mai este o luptă electorală, este o obsesie la care noi, cei din PNL, nu răspundem”, a precizat, luni, pe Facebook, Costel Alexe, ministrul Mediului și liderul PNL Iași.

Potrivit lui Alexe, USR și PSD nu se atacă deloc!

„Cea mai neașteptată situație pentru cei mai mulți, USR și PSD nu se atacă deloc. Ambele sunt concentrate cu atacuri asupra PNL, cu lovituri murdare și minciuni jenante la adresa mea. Și nu oricum, ci exact din aceleași studiouri, prin aceleași mijloace mass-media, cu aceleași teme și de multe ori folosesc aceleași cuvinte și insinuări sau jigniri groase. Nicăieri în țară nu mai este așa, o astfel de alianță informală între PSD și USR cu scopul de a lovi în candidații PNL la primărie și la consiliul județean”, mai scrie Alexe.

„La Iași, USR a renunțat la principiile pe care le-a promovat – oameni noi, fără penali, altfel de politic”

Sursa citată mai precizează că la Iași, USR ar fi abandonat principiul „Fără penali”.

„La Iași, USR a renunțat la principiile pe care le-a promovat – oameni noi, fără penali, altfel de politică -, a abandonat toată competiția internă în care s-au implicat tineri entuziaști și au impus un fost liberal drept candidat la funcția de președinte pentru consiliul județean.

Se știe că trădătorii sunt orbiți și de mânați doar de răzbunare și nu au scrupule să mintă, să manipuleze, să insinueze.

Nu este niciun secret de-acum că alegerile locale vor fi câștigate de PNL Iași, iar PNL va avea nevoie de o colaborare cu alt partid pentru a administra municipiul și județul Iași pentru următorii 4 ani.

Dacă un parteneriat se construiește pe încredere, cum vom vom putea bate palma cu cineva care astăzi ne atacă brutal zi de zi?”, a mai scris Costel Alexe.