Modul genial în care o marcă auto, populară și astăzi, a sabotat producția nazistă de camioane în al Doilea Război Mondial

Publicat: 25 07. 2019, 14:40

Citroën a fost forțată, alături de alte companii din industria auto, să colaboreze cu regimul nazist, după ce Franța a fost ocupată de germani în 1940, transmite publicația Jalopnik. Producătorul auto a fost nevoit să asambleze diverse vehicule și echipamente pentru forțele de ocupație.

Președintele de atunci al companiei, Pierre-Jules Boulanger, știa că nu poate refuza să producă ceva, dar avea un plan, potrivit cărții „Citroën 2CV”, scrisă de John Reynold.

Francezii au început să asambleze camioane, care aveau semnul, pentru nivelul corect, de pe tija cu care se verifică uleiul din motor așezat puțin mai jos decât trebuia. Astfel, mecanicii germani le puneau camioanelor mai puțin ulei decât era necesar.

Astfel, multe camioane se defectau după o vreme, având motoarele gripate.

Actul de sabotaj al celor de la Citroën este genial, fiind subtil și ieftin de implementat.