Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

FOTO | Utilaj furat din Marea Britanie, în valoare de 30.000 de euro, descoperit în România. Unde a fost găsit și cum fusese adus în țară
15 feb. 2022, 21:57

FOTO | Utilaj furat din Marea Britanie, în valoare de 30.000 de euro, descoperit în România. Unde a fost găsit și cum fusese adus în țară

VIDEO | O mașină a ars în totalitate pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din București. Flăcări de trei metri au cuprins autoturismul
15 feb. 2022, 20:38

VIDEO | O mașină a ars în totalitate pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din București. Flăcări de trei metri au cuprins autoturismul

VIDEO | Locomotiva unui tren de marfă a luat foc, în județul Tulcea
15 feb. 2022, 19:59

VIDEO | Locomotiva unui tren de marfă a luat foc, în județul Tulcea

Linie de autobuz directă între cartierele Drumul Taberei și Berceni, prin comasarea a doua linii STB. De când va circula pe noul traseu și ce indicativ va avea
15 feb. 2022, 18:24

Linie de autobuz directă între cartierele Drumul Taberei și Berceni, prin comasarea a doua linii STB. De când va circula pe noul traseu și ce indicativ va avea

Raport ONU: Poluarea produce mai multe decese decât pandemia de Covid-19. Se cere o „acţiune imediată şi ambiţioasă”
15 feb. 2022, 16:14

Raport ONU: Poluarea produce mai multe decese decât pandemia de Covid-19. Se cere o „acţiune imediată şi ambiţioasă”

Restricții pentru vânzătorii ambulanți de ghiocei din Piatra Neamț. Anunțul Poliției Locale, care a împărțit orașul în două tabere
14 feb. 2022, 23:45

Restricții pentru vânzătorii ambulanți de ghiocei din Piatra Neamț. Anunțul Poliției Locale, care a împărțit orașul în două tabere

Un bărbat din Botoșani și-a ucis fosta soție cu un cuțit. Înainte de a fugi, și-a înjunghiat soacra și cumnata care se aflau în aceeași casă
14 feb. 2022, 20:28

Un bărbat din Botoșani și-a ucis fosta soție cu un cuțit. Înainte de a fugi, și-a înjunghiat soacra și cumnata care se aflau în aceeași casă

Un mort și șase răniți, între care doi copii, după impactul dintre o mașină și o camionetă pe un drum din Cluj
14 feb. 2022, 20:01

Un mort și șase răniți, între care doi copii, după impactul dintre o mașină și o camionetă pe un drum din Cluj

Aproape 400 de persoane şi-au dat demisia din USR, după plecarea lui Dacian Cioloș de la șefia partidului. Câți membri s-au înscris, în ultimele două săptămâni
14 feb. 2022, 18:03

Aproape 400 de persoane şi-au dat demisia din USR, după plecarea lui Dacian Cioloș de la șefia partidului. Câți membri s-au înscris, în ultimele două săptămâni

Un tânăr a făcut scandal într-un fast-food din Tecuci. Bărbatul era băut și a sărit la bătaie, după ce angajați i-au refuzat „dreptul de şmecher”
14 feb. 2022, 16:59

Un tânăr a făcut scandal într-un fast-food din Tecuci. Bărbatul era băut și a sărit la bătaie, după ce angajați i-au refuzat „dreptul de şmecher”

Rezultate Loto 6/49. Numerele extrase duminică, 13 februarie 2022
13 feb. 2022, 18:48

Rezultate Loto 6/49. Numerele extrase duminică, 13 februarie 2022

Aproape 640.000 de doze Pfizer destinate persoanelor peste 12 ani sosesc în România. Când ajung și în ce orașe vor fi distribuite
13 feb. 2022, 15:32

Aproape 640.000 de doze Pfizer destinate persoanelor peste 12 ani sosesc în România. Când ajung și în ce orașe vor fi distribuite

STB scoate troleibuzele de pe Șoseaua Colentina și introduce o linie navetă de autobuz, până la finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica din sectorul 2
13 feb. 2022, 15:09

STB scoate troleibuzele de pe Șoseaua Colentina și introduce o linie navetă de autobuz, până la finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica din sectorul 2

O mamă și fiica sa au fost bătute în fața unei școli din București, chiar sub privirile polițistului local care păzea intrarea
13 feb. 2022, 14:50

O mamă și fiica sa au fost bătute în fața unei școli din București, chiar sub privirile polițistului local care păzea intrarea

A murit Alan Brinn, fostul jucător al clubului britanic Gloucester Rugby. „Gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi ai lui”
13 feb. 2022, 12:45

A murit Alan Brinn, fostul jucător al clubului britanic Gloucester Rugby. „Gândurile noastre se îndreaptă către cei dragi ai lui”

Cum și unde pot fi schimbate bancnotele rupte, uzate sau scoase din circulație. Este simplu și gratuit, dar trebuie să fie îndeplinită o condiție
13 feb. 2022, 11:36

Cum și unde pot fi schimbate bancnotele rupte, uzate sau scoase din circulație. Este simplu și gratuit, dar trebuie să fie îndeplinită o condiție

Premierul maghiar Viktor Orban, aluzii despre o posibilă ieșire a Ungariei din UE: „Uniunea Europeană duce un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept”
13 feb. 2022, 10:36

Premierul maghiar Viktor Orban, aluzii despre o posibilă ieșire a Ungariei din UE: „Uniunea Europeană duce un război sfânt, un jihad, sub sloganul statului de drept”

Trei pompieri din Caransebeș au fost răniți, după ce autospeciala în care se aflau s-a răsturnat. În cădere, a acroșat și un autoturism care circula din sens opus
13 feb. 2022, 08:57

Trei pompieri din Caransebeș au fost răniți, după ce autospeciala în care se aflau s-a răsturnat. În cădere, a acroșat și un autoturism care circula din sens opus

STUDIU | Boosterul nu mai e la fel de eficient după patru luni. „Trebuie luată în considerare administrarea dozelor suplimentare pentru a susţine sau a îmbunătăţi protecţia”
12 feb. 2022, 16:35

STUDIU | Boosterul nu mai e la fel de eficient după patru luni. „Trebuie luată în considerare administrarea dozelor suplimentare pentru a susţine sau a îmbunătăţi protecţia”

Polițiștii din Slobozia au salvat de la sinucidere o tânără însărcinată în 5 luni. Femeia voia să se arunce în râul Ialomiţa
12 feb. 2022, 15:38

Polițiștii din Slobozia au salvat de la sinucidere o tânără însărcinată în 5 luni. Femeia voia să se arunce în râul Ialomiţa

Este anchetă la un liceu din Botoșani, după ce o profesoară a obligat patru elevi să stea în genunchi și cu mâinile deasupra capului în timpul orei sale
12 feb. 2022, 14:55

Este anchetă la un liceu din Botoșani, după ce o profesoară a obligat patru elevi să stea în genunchi și cu mâinile deasupra capului în timpul orei sale

Politician împușcat mortal la o partidă de vânătoare din județul Timiș, după ce a fost confundat cu un fazan
12 feb. 2022, 14:38

Politician împușcat mortal la o partidă de vânătoare din județul Timiș, după ce a fost confundat cu un fazan

VIDEO | O camionetă a luat foc pe Autostrada București-Pitești și a ars în întregime. Traficul auto a fost blocat pe sensul spre Capitală
12 feb. 2022, 13:53

VIDEO | O camionetă a luat foc pe Autostrada București-Pitești și a ars în întregime. Traficul auto a fost blocat pe sensul spre Capitală

CTP nu crede că Dacian Cioloș va mai avea un viitor politic după demisia de la șefia USR: „Un gest discreditant, ca președinte. Sau poate nu se aștepta să câștige”
12 feb. 2022, 11:59

CTP nu crede că Dacian Cioloș va mai avea un viitor politic după demisia de la șefia USR: „Un gest discreditant, ca președinte. Sau poate nu se aștepta să câștige”

O altă țară europeană anunță relaxarea restricțiilor anti-Covid, inclusiv pentru turiști. Motivul care a stat la baza acestei decizii
12 feb. 2022, 11:25

O altă țară europeană anunță relaxarea restricțiilor anti-Covid, inclusiv pentru turiști. Motivul care a stat la baza acestei decizii

ASF a lansat un site de educaţie financiară, pentru copii și adulți. Ce pot afla persoanele care vor să aibă cunoştinţe în acest domeniu
12 feb. 2022, 08:53

ASF a lansat un site de educaţie financiară, pentru copii și adulți. Ce pot afla persoanele care vor să aibă cunoştinţe în acest domeniu

Joe Biden, videoconferință cu liderii europeni, inclusiv președintele Iohannis. Aliaţii NATO amenință Rusia cu sancțiuni majore
12 feb. 2022, 07:52

Joe Biden, videoconferință cu liderii europeni, inclusiv președintele Iohannis. Aliaţii NATO amenință Rusia cu sancțiuni majore

FOTO | Opt aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene din SUA au ajuns la Baza 86 Aeriană de la Borcea. Se vor antrena alături de colegii români, timp de aproximativ două săptămâni
11 feb. 2022, 23:38

FOTO | Opt aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene din SUA au ajuns la Baza 86 Aeriană de la Borcea. Se vor antrena alături de colegii români, timp de aproximativ două săptămâni

VIDEO | Imagini spectaculoase în Hunedoara. Un mic avion care aterizase forțat pe un teren agricol a fost adus pe roți în satul din apropiere
11 feb. 2022, 23:01

VIDEO | Imagini spectaculoase în Hunedoara. Un mic avion care aterizase forțat pe un teren agricol a fost adus pe roți în satul din apropiere

Un copil de aproximativ doi ani a fost lovit de o mașină care dădea cu spatele, într-o piață din Sibiu
11 feb. 2022, 22:39

Un copil de aproximativ doi ani a fost lovit de o mașină care dădea cu spatele, într-o piață din Sibiu

După viermele galben uscat și lăcusta călătoare, o nouă insectă poate fi folosită ca aliment în UE. Comisia Europeană a autorizat-o pentru consum
11 feb. 2022, 21:58

După viermele galben uscat și lăcusta călătoare, o nouă insectă poate fi folosită ca aliment în UE. Comisia Europeană a autorizat-o pentru consum

Un tren a întârziat 150 de minute în stația Chiajna, „ca urmare a producerii unor defecțiuni succesive la locomotivă”. CFR Călători a demarat o anchetă
10 feb. 2022, 22:47

Un tren a întârziat 150 de minute în stația Chiajna, „ca urmare a producerii unor defecțiuni succesive la locomotivă”. CFR Călători a demarat o anchetă

O dronă care transporta țigări de contrabandă a căzut în curtea unei femei din județul Suceava
10 feb. 2022, 22:32