Situație dramatică în Rusia. Moscova intră în lockdown din cauza numărului record de infecții COVID și decese

Publicat: 22 10. 2021, 14:15
Actualizat: 22 10. 2021, 15:09
Situație dramatică în România | Foto - Profimedia Images

Moscova va intra într-un lockdown de 11 zile din cauza numărului mare de infecții COVID și decese, a anunțat Serghei Sobianin, primarul capitalei Rusiei.

Moscova, ca și restul țării, se confruntă cu cel mai grav val epidemic de COVID-19 de la începutul pandemiei de coronavirus, în primăvara anului 2020. Închiderea tuturor serviciilor neesențiale va începe din data de 28 octombrie, a anunțat Serghei Sobianin, iar această izolare a Moscovei se suprapune, o perioadă, cu săptămâna de concediu la nivel national – care va începe pe 30 octombrie – anunțată, miercuri, de președintele Vladimir Putin.

Potrivit informațiilor oficiale, președintele Rusiei nu va participa fizic, în această perioadă, la niciun eveniment, urmând a lucra exclusiv de la distanță.

Criza medicală indusă de pandemia de coronavirus este acută, în Rusia, de mai multe săptămâni înregistrându-se, în fiecare zi, noi recorduri negative în ceea ce privește infecțiile cu noul coronavirus și decesele, dar și o rată de vaccinare alarmant de scăzută. La nivel național, doar 32% din populația Rusiei a fost vaccinată până acum.

”Situația de la Moscova continuă să evolueze conform celui mai rău scenariu”

Moscova este, conform statisticilor, principalul focar COVID al Rusiei, iar primarul Serghei Sobianin a dispus, joi, suspendarea activității în majoritatea companiilor pentru o perioadă care coincide cu vacanțele școlare.

Măsurile, a transmis Sobianin, sunt cu atât mai necesare cu cât ”situația de la Moscova continuă să evolueze conform celui mai rău scenariu”.

  • Restaurantele, saloanele de înfrumusețare, magazinele de îmbrăcăminte și mobilă, sălile de sport și școlile de dans au la dispoziție opt zile pentru a se organiza înainte de închidere.
  • Pe parcursul acestor unsprezece zile, teatrele și muzeele din Moscova vor putea continua să primească publicul, dar cu o capacitate redusă la jumătate și cu condiția să aibă permis de sănătate. Restaurantele vor putea vinde mâncare la pachet.
  • Din 8 noiembrie, un permis de sănătate va fi necesar pentru toate evenimentele cu peste 500 de persoane, informează Euronews.

Numărul total de morți a ajuns acum la peste 227.000

Și alte regiuni rusești se confruntă cu o situație extrem de dificilă din punct de vedere medical. La Vladimir – estul Moscovei – lipsesc paturile libere în spitale. În Voronezh, cimitirele nu mai fac față numărului mare de morți.

Joi, de altfel, Rusia a stabilit un nou record negativ în ceea ce privește numărul de infecții și decese în ultimele 24 de ore – 1.036 de decese și peste 36.000 de cazuri noi.

Numărul total de morți a ajuns acum la peste 227.000, conform cifrelor guvernamentale, Rusia fiind cea mai afectată țară din Europa.

Citește și: