EXCLUSIV | Actorul Alexandru Ion, despre rolul din „Taximetriști”: „Vorbește foarte frumos despre complexitatea naturii umane, despre preconcepții. Trăim vremuri în care ne este la îndemână să punem ștampile, să judecăm și să categorisim oamenii”

Publicat: 20/01/2023, 13:00
Actualizat: 24/02/2023, 21:19

Alexandru Ion este actor și antreprenor cultural, dar proiectul lui de suflet este, fără îndoială, Ideo Ideis. Până prin liceu, nu a realizat că actoria poate fi o meserie ca oricare alta, iar acum încearcă, și de cele mai multe ori reușește, să revitalizeze din punct de vedere cultural orașe și comunități care nu au avut privilegiul unui teatru. A început cu orașul lui natal, Alexandria, unde a reușit să transforme un festival de opt zile într-un concept permanent, Laboratorul Ideo Ideis, care este o experiență continuă de învățare, un fel de Școala Populară de Artă 2.0, cum spune el. 

Se consideră privilegiat pentru că a jucat tot timpul de la finalul facultății până în prezent și acum un alt proiect drag lui a ajuns pe ecrane: „Taximetriști”, un film realizat după piesa de teatru omonimă, care se joacă la Apollo 111 de mai bine de patru ani, cu același succes.

În prima zi în care ”Taximetriști” rulează în cinematografe, Alexandru Ion vorbește despre rolul pe care îl joacă în film, despre povești și personaje, despre teatrul independent, apartenență și provocările unei meserii care îi oferă multe și pe care chiar îi place să o facă, dar și despre proiectul Ideo Ideis și cum a înfluențat viața a mii de adolescenți.

Doi taximetriști trec, într-o noapte, printr-o serie de întâmplări care le dau viețile peste cap. „Taximetriști” – cel mai recent film regizat de Bogdan Theodor Olteanu, după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Adrian Nicolae, la fel cu piesa de teatru cu același nume – invită publicul alături de personaje savuroase, într-o poveste plină de umor și suspans.

Lică (Alexandru Ion) – taximetristul „știe-tot” – și Liviu (Rolando Matsangos) – taximetristul „tace mult” – sunt prieteni buni, deși sunt complet diferiți, iar viziunile lor despre lume și viață nu se prea întâlnesc decât la shaormerie. Dar amândoi împărtășesc frustrarea de-a face o meserie care speră să le asigure un trai decent și poate niște economii până găsesc altceva mai bun.

Pentru Lică, primează banii, pentru Liviu, mulțumirea sufletească. Asta până încep să se gândească fiecare mai mult la ce au, ce sunt și ce pot face cu viețile lor. Pentru ei, o tură de noapte prin București este o adevărată aventură în care întâlnesc oameni de toate felurile – de la tineri petrecăreți și corporatiști la vedete, DJ sau chiar interlopi. Interacțiunile cu clienții, fiecare cu bucuriile, visurile, concepțiile, prejudecățile și suferințele lor, nu-i lasă indiferenți pe Lică și Liviu.

O noapte, zeci de povești, un singur oraș. Din 20 ianuarie, „Taximetriști” este în cinematografe, distribuit de Forum Film România.

Filmul „Taximetriști” are aceeași distribuție ca piesa de teatru care se joacă la Apollo 111 de mai bine de patru ani, așa că am să te întreb cum ai ajuns să joci în ea și care este relația ta cu Bogdan Theodor Olteanu.

Eu și Bogadan ne știm din contextul Ideo Ideis, festivalul de la Alexandria fiind co-fondat de mine și de Andreea Borțun. Verișorul primar al Andreei Borțun este Andrei Borțun, care se ocupă de Romanian Design Week și de multe alte proiecte extraordinare. La vremea cu pricina, Bogdan și Andrei lucrau împreună la fostul Millenium Communications, actualul Dăescu Borțun Olteanu. Pentru că Andrei ne-a ajutat foarte mult de-a lungul existenței și creșterii Ideo Ideis, Bogdan a apărut în ecosistemul Ideo Ideis în mod natural, ca partener de afaceri al lui Andrei și așa ne-am cunoscut.

Petrecând timp împreună, la un moment dat a apărut gândul ăsta de face ceva împreună, mai ales că știam și că scrie, că are preocuparea asta, așa că i-am propus să facem un one man show. A încercat să scrie ceva, am și repetat, ne-am lămurit repede că nu este ce trebuie, așa că Bogdan a rescris textul, care a devenit spectacolul „Cea mai călduroasă zi din an”, care s-a jucat la Apollo și a fost prima piesă scrisă de Bogdan și primul spectacol regizat de el. Așa am început să lucrăm împreună pe palierul artistic.

După „Cea mai călduroasă zi din an”, la care colaborarea a funcționat foarte bine și ne-a plăcut să lucrăm împreună, în mod natural, ne-am gândit ce facem mai departe, așa că ăsta a fost sâmburele din care a înflorit spectacolul „Taximetriști”. Bogdan avea ideea „la sertar” și a scris textul împreună cu Adi Nicolae, noi, cu Ideo Ideis, împreună cu Apollo 111, l-am produs și așa a apărut spectacolul.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la rolul ăsta? Ce ai schimbat la personaj pentru varianta din film?

Ce mi-a plăcut mie foarte mult la personajul ăsta pe măsură ce construiam spectacolul este că nu e unidimensional, în direcția asta de cocalar care vorbește colorat și are orizonturi culturale sărace.

Mi-a plăcut la el dimensiunea candorii sale, sensibilitatea pe care i-o descoperi pe măsură ce spectacolul – și acum filmul – progresează. Mi se pare că vorbește foarte frumos despre complexitatea naturii umane și, extrapolând, despre ideea de preconcepții, pentru că trăim într-o lume și în niște vremuri în care ne este foarte la îndemână să punem ștampile, să judecăm și să categorisim oamenii.

Cât despre modificări pe care a trebuit să le fac pentru rol, sincer, au fost puține spre deloc. Cel mai important aspect la care a trebuit să lucrez, împreună cu Bogdan și cu echipa filmului, a fost să „dăm volumul un pic mai jos”, pentru că la film, spre deosebire de teatru, camera de foarte multe ori e fix lângă tine și surprinde fiecare mișcare din mușchii feței, fiecare modificare. La teatru ai conștiința faptului că sunt niște oameni care se află în ultimul rând și felul în care reglezi mijloacele de expresie este direct proporțional cu asta, pe când la film este nevoie să dai volumul un pic mai jos ca să nu pară că joci teatru.

Dar ești tot timpul conștient de diferența asta, de felul în care joci? Pentru că mă gândesc că, odată intrat în pielea personajului, poți să pierzi din vedere unele aspecte tehnice.

Cred foarte mult în aspectul „meșteșugăresc” al meseriei ăsteia și cred că dincolo de romanțarea ei, dincolo de povestea asta cu intratul în pielea personajului, actoria este o meserie care are niște coordonate pe care le înveți. Și atunci, dacă în interiorul acestor coordonate există faptul că tu trebuie să îți reglezi mijloacele de expresie astfel încât să livrezi cea mai bună interpretare în raport cu contextul în care te afli, asta e ceva ce primează, din punctul meu de vedere. Este o abordare mai tehnică a meseriei, dar este ceva ce pentru mine funcționează.

Cât de importantă este pentru tine povestea din spatele unui scenariu și cum îți influențează felul în care construiești personajul?

Am încercat de mai multe ori să mă gândesc la răspunsuri la întrebări din familia asta, dar recunosc faptul că nu am avut niciodată prea mult succes, pentru că nu știu cum să descriu foarte bine un traseu care se întâmplă natural, care presupune să citești textul, să repeți, să stai, practic, „în vecinătatea acelui produs”, acelui personaj, acelui univers. Și, la un moment dat, în cazurile fericite – pentru că există și cazuri nefericite, în care nu găsești neapărat cheia de rezolvare a personajului-, se întâmplă ceva.

Nu știu exact ce, este un lucru pe care eu îl asociez cu „practice makes perfect”. Pentru că, în teorie, cu cât te apleci mai mult asupra unui lucru, indiferent care este lucrul ăsta, descoperi mai multe, devii mai bun, îl vezi din mai multe unghiuri și cred că asta se întâmplă și cu lucrul la personaj. Și evident că descoperirile pe care le trăiești sunt strâns legate și de echipa cu care lucrezi, de regizor, de chimia pe care o ai cu personajul sau cu piesa, sau cu scenariul cu pricina.

Fără îndoială, contează și momentul în care te afli. Este un citat din Brâncuși care îmi place mult și care spune că nu este greu să faci o operă de artă, este foarte greu să te pui în starea necesară pentru a face o operă de artă. Până la urmă, starea asta, oricât de metafizic ar suna, este ceva ce, într-o forma sau alta, căutăm cu toții.

Cum ai ajuns să te faci actor? Orașul în care te-ai născut și ai crescut, Alexandria, nu este tocmai un mediu care să te ducă natural în zona asta, de aceea mi-ar plăcea să înțeleg fascinația pentru teatru care te-a determinat să alegi profesia asta. Cum a pornit, cum ai cultivat-o? 

Fascinația mea pentru teatru a venit ulterior fascinației pentru actorie, pentru că primul contact pe care l-am avut cu zona asta a fost, evident, cel pe care l-am luat cu filmele pe care le vedeam la televizor, pentru că pe vremea aia nu existau platformele de streaming. Numai că, în mintea mea, era instituit cumva că oamenii ăia pe care îi văd în filme trăiesc în alt univers și fac meseria asta pentru că au fost în calea providenței. Evident că majoritatea filmelor pe care le vedeam în copilărie erau americane și cumva asociam chestia asta conform căreia, dacă nu te-ai născut acolo, e improbabil să faci meseria asta. Abia mai târziu aveam să descopăr teatrul, și e cumva firesc lucrul ăsta, pentru că în Alexandria nu exista așa ceva.

Primul spectacol l-am văzut prin clasa a noua, cred că aveam 15 ani când am văzut prima dată un spectacol cu actori pe scenă. Felul în care am devenit fascinat de teatru este exclusiv legat de mersul la festivalurile de teatru pentru adolescenți, atunci când am intrat în trupa de teatru a liceului. Prima dată când am fost la un festival de teatru am mers la Arad, evenimentul a avut loc la Teatrul Ioan Slavici și a fost pentru prima dată când am intrat într-o clădire teatru, într-o sală mare de spectacole. De acolo a început totul.

Faptul că ajungeam, adolescenți fiind, să jucăm pe niște scene mari și la propriu, și la figurat, cu siguranță că a avut un impact asupra felului în care m-am raportat la zona teatrului. Dincolo de asta, undeva pe parcursul anilor de liceu am realizat că asta este o meserie pe care o pot face și eu, nu doar actorii ăia americani pe care îi vedeam la televizor. 

Ai crezut în tine? Au crezut ceilalți în tine? Cum ți-a fost drumul până acum?

Nu știu să spun de unde a venit asta, probabil că din educația și din mediul pe care l-a creat mama în jurul meu, dar am crescut fiind un copil foarte sigur pe el, ceea ce m-a ajutat în parcursul ăsta până la UNATC și la teatru. Cât despre cei din jur, nu pot să spun că oamenii nu credeau în mine, dar crescând într-un oraș care nu avea niciun soi de istorie în teatru, faptul că ne doream să facem acolo Ideo Ideis părea mai degrabă un joc adolescentin. Oamenii așa se raportau la asta, cu înțelegere, cu candoare, dar era foarte multă circumspecție, pe sistemul ”v-ați găsit și voi o jucărie nouă, dar e ceva frivol, nu poate să dureze”.

Cred că mama a jucat un rol foarte important, pentru că nu a fost un părinte care să se opună din start ideii de a face meseria asta și sunt sigur că asta a contribuit în mod determinant la felul în care m-am raportat la ea. Am avut prin liceu o discuție legată de genul ăsta de meserie și îmi amintesc faptul că i-am spus că tot ce îmi doresc este să nu fiu un adult nefericit, care urăște ce face și că este foarte important pentru mine să îmi placă ce fac.

În România situația în teatru și în film este cea despre care știm. Ce rol joacă proiectele independente în mediul ăsta? 

Cred că semnul unui mediu sănătos, indiferent că vorbim de mediul cinematografic, de mediul teatral sau de altceva, este să aibă de toate. Să aibă și filme de festival, dar și filme de public, să aibă și spectacole de teatru finanțate de stat, dar și spectacole în teatrul independent. Cred că sunt medii diferite în care poți să descoperi lucruri diferite și este o formă de variație a mijloacelor care îți oferă oportunitatea să abordezi diferit aceeași meserie.

Zona asta independentă o asociez mai degrabă cu teatrul, pentru că este infinit mai dificil să faci film independent, din cauza rațiunilor financiare, pentru că a face film e mult mai scump decât a face teatru. Eu, ca și mulți alți actori, asociez zona asta independentă cu o formă de libertate, deși realitate este că nu e ca și cum, lucrând într-un teatru de stat, libertatea îți e luată, dar senzația e că, în independent, oamenii sunt dispuși să riște mai mult, există mai puține constrângeri revendicate din istoricul locului.

Cred că în momentul în care ajungi într-un teatru de stat, existând un istoric al locului, inevitabil ajungi să te aliniezi lui, într-o formă sau alta, pe când într-un spațiu independent, pare că sunt mai multe direcții de explorare.

Poți să fii mai creativ într-un mediu independent?

Cred că mai e un fenomen care se întâmplă aici: uneori, din lipsa mijloacelor de producție, pentru că ai foarte multe constrângeri, acestea ajung să alimenteze cumva creativitatea. Evident că asta nu se întâmplă de fiecare dată, dar când ai doar 3 scaune și o masă într-o sală de 50 de metri pătrați, ești forțat de circumstanțe să creezi ceva pentru spațiul ăla, cu resursele alea. Există o mulțime de exemple și la nivel mondial, european, dar și național, în spații complet improbabile, în spații mici, cu resurse financiare puține, au ieșit niște spectacole senzaționale. Mă gândesc la Green Hours, la Teatrul Act, unteatru, unde constrângerea financiară, revendicată din lipsa resurselor, a născut niște vârfuri ale creației. Îmi vine în minte și un spectacol pe care l-am văzut în facultate, făcut de Bobi Pricop când era student la UNATC la Regie – „Jocuri în curtea din spate” se numea -, și pentru că au fost forțați de circumstanțele de atunci – lucrau într-o sală foarte mică și nu aveau cum să creeze un spectacol dinamic din punct de vedere al mișcării -, au fost nevoiți să găsească soluții, așa că totul s-a întâmplat pe niște scaune în jurul unei mese și a ieșit un spectacol profund entuziasmant. A nu se înțelege că fac o pledoarie a faptului că e mai bine cu resurse mai puține.

Un avantaj al mediului independent este că actorii care nu s-au integrat în sistemul de stat – eu însumi fiind unul dintre ei, nefiind niciodată angajat într-un teatru de stat -, au găsit un mediu în care să creeze, un spațiu pe care nu l-ar fi avut altfel și ăsta e un lucru foarte important.

Este mai greu în sistemul ăsta să ai sentimentul de apartenență? 

Admit că, deși cred că sunt un actor care face meseria asta – am lucrat de când am terminat facultatea și până acum -, au fost multe momente în care sentimentul de apartenență a fost ceva după care tânjeam. Pentru că aveam (am și acum astfel de momente) senzația că sunt în afara sistemului. Lipsa sentimentului ăstuia de apartenență nu a fost ceva cu care m-am confruntat când făceam parte din trupa domnului Victor Ioan Frunză, pentru că acolo era un grup foarte sudat și un context creativ comprehensiv în care existam, și atunci simțeam că aparțin acelui grup.

Nu pot să vorbesc în numele altora, dar, pentru mine, existența preponderentă în spațiul independent mi-a dat de multe ori senzația că nu aparțin sistemului, deși nu pot să spun că m-a incomodat în mod determinant, dar e un gând care a apărut din când în când. Cred că sentimentul de apartenență e sănătos, dar am fost suficient de norocos încât, dacă mi-a lipsit apartenența la sistemul de stat, am avut-o pe cea la familia Ideo Ideis, la trupa lui Victor Ioan Frunză și, de prin 2017 încoace, apartenența la acest grup care s-a dezvoltat în jurul lui Bogdan ca regizor, noi câțiva ca actori și Alexandra Panaite ca scenograf. Acum simt că aparțin acestui grup.

Spune-mi câteva lucruri despre proiectul Ideo Ideis. Este o rampă de lansare, este o șansă dată unor tineri talentați? Cum a fost gândit?

Ideo Ideis este în momentul de față un festival care are două mari direcții de acțiune, și anume educația alternativă prin teatru și arte pentru adolescenții din România și revitalizarea culturală a comunității locale, în cazul ăsta Alexandria. Nu este o pepinieră de actori, regizori, scenografi, nu e o tabără de teatru, nu pleacă de la premisa că va scoate pa bandă rulantă tineri care să activeze în domeniul artistic, este, așa cum spunea headline-ul brandului Ideo Ideis, care acum s-a dezvoltat și este mai mult decât festivalul, „exprimă ce ești”.

Este un proiect care își propune să vină în completarea sistemului formal de învățământ, să le ofere tinerilor un spațiu în care să își găsească vocea și să exploreze meserii artistice la o vârstă fragedă, astfel încât să poată să descopere cât mai devreme ce își doresc să facă, profesional vorbind, ca adulți.

Din nefericire, ne revendicăm cu toții dintr-un sistem de învățământ care nu pune foarte mult accent sau nu pune deloc accent pe a descoperi la ce ești bun și ce îți place să faci și atunci Ideo Ideis încearcă să fie o cărămidă cât de mică în procesul acestei descoperiri. Și pentru asta folosim teatrul ca mijloc de descoperire.

Sunt peste 4.000 de adolescenți care au trecut prin Ideo Ideis în cei 17 ani de existență ai festivalului, acum nu mai înseamnă doar festivalul, ci avem și un laborator, avem o tabără, totul din dorința de a ajunge la cât mai mulți adolescenți care să treacă prin experiența asta. Noi am zis de foarte multe ori că, de fapt, încercăm să pregătim spectatorii de mâine. Statisticile noastre vorbesc foarte clar despre faptul că sub 10% din tinerii care trec pe la Ideo Ideis ajung să aibă meserii în zona cultural-artistică, dar ce câștigă acolo sau ce ne place nouă să credem că ei câștigă acolo este ceva foarte valoros, indiferent de meseria în care vor ajunge ca adulți. Este o modalitate de a-i asista pe adolescenți în a-și găsi vocea, încrederea, drumul.

Și pentru că tot am vorbim despre cifre, în 2006, când a început Ideo Ideis, din ce știm noi, nu mai fusese niciun absolvent de UNATC din Alexandria de aproape 20 de ani, indiferent de specializare. De când a început Ideo Ideis, sunt peste 20 de tineri din Alexandria care au absolvit UNATC la diferite secții. Asta, din punctul nostru de vedere, este o victorie importantă, pentru că a adus în spațiul de acolo concretețea faptului că astea sunt niște meserii care pot fi urmate. A adus această informație în comunitatea de acolo.

Cum alegeți trainerii care lucrează cu adolescenții? Ce căutați la ei?

Căutăm în mod special capacitate de a relaționa cu adolescenții și de a se poziționa într-o cheie corectă în procesul de învățare pe care ni-l dorim. Cred că este foarte important să avem niște traineri care înțeleg și etosul pe de o parte, dar, pe de cealaltă parte, înțeleg că este un spațiu în care e despre acei tineri, despre procesul lor de învățare, nu este despre ei ca traineri, despre încordarea vreunui mușchi regizoral.

Încercăm să creăm un climat care da, are și o dimensiune de învățare bilaterală, dar trebuie să fie un spațiu propice mentoratului, unul în care tinerii care vin acolo să își găsească modele cât mai „curate” și în sensul comportamentului profesional, dar și în sensul unei raportări empatice la lume în sensul general al cuvântului.

Aveți și niște mentori. Poți să îmi spui mai multe despre asta? Sunt programe de mentorat? Cum funcționează ele?

Actuala structură de mentori din Ideo Ideis este ceva ce s-a născut pe la ediția cu numărul nouă, până atunci aveam o structură de juriu. Trupele de teatru de adolescenți care veneau și jucau la Alexandria erau jurizate. La un moment dat, ne-am dat seama că este ceva ce nu face parte din gândul nostru: dacă vrem să creăm un spațiu dedicat învățării, premiile nu fac parte din asta, așa că am înlăturat premiile din ecosistemul Ideo Ideis și am transformat vechiul juriu în actualii mentori.

În fiecare an vin la Alexandria nouă trupe de teatru de adolescenți, fiecărei trupe îi este repartizat un mentor, care este un actor sau un regizor, sau o personalitate cultural-artistică aflată la altă vârstă și în altă etapă profesională față de tinerii care vin la Alexandria. Plecăm de la premisa că au multe de oferit în termeni de experiență de viață, de orizont cultural, de recomandări de filme, teatru.

De-a lungul festivalului, fiecare trupă de teatru petrece timp cu mentorul cu pricina, schimbă informații, povestesc, râd, totul se întâmplă într-un mediu foarte relaxat, e un transfer de know-how, de experiență de viață, este un spațiu care încurajează formarea de modele, mentorii dau feedback pe spectacolele pe care tinerii le joacă, intră cu ei la ateliere și pur și simplu încearcă să devină prietenul mai în vârstă care le povestește despre viață. Am avut marele noroc ca mentorii care au trecut prin sistemul Ideo Ideis să fie oameni importanți pe scena culturală a României, printre care Tudor Chirilă, Marius Manole, Pavel Bartoș, Ștefan Pavlu, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Ofelia Popii.

Cred că este o experiență foarte valoroasă pentru tine, ca tânăr adolescent, să intri în contact cu niște oameni pe care îi știi din spectacole de teatru și de la televizor, să poți să fii ascultat. Ăsta este unul dintre feedback-urile cele mai importante primite de la tineri, faptul că se simt ascultați valorează enorm pentru ei.

Am primit de la PR-ul filmului „Taximetriști” o scurtă descriere pentru fiecare dintre voi și la tine începe așa: Alexandru Ion este actor și antreprenor cultural. Poți să-mi spui și despre alte proiecte pe care le-ai dezvoltat?

Mai toate proiectele legate de management și antreprenoriat cultural pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului sunt legate într-un fel sau altul de ecosistemul Ideo Ideis. Primele care îmi vin în minte acum și pe care le-aș menționa sunt Festivalul Relief, care s-a întâmplat împreună cu Teatrul Excelsior, tot așa, dedicat adolescenților. Festivalul care a avut o viață ceva mai scurtă, ​​Showcase of Young Talent, care se întâmpla în București, divizia (cu ghilimele de rigoare) de spectacole de teatru din care face parte și spectacolul „Taximetriști”, din care s-a născut și filmul „Taximetriști”.

Faptul că am putut să contribui la producția unor spectacole (în unele dintre ele am și jucat) este foarte important. Toate se leagă însă foarte mult de Ideo Ideis și acum, spre exemplu, suntem foarte încântați de faptul că există ceea ce se cheamă Laboratorul Ideo Ideis, care este o experiență continuă de învățare, care se întâmplă în Alexandria, un fel de Școala Populară de Artă 2.0, finanțată de Primăria Municipiului Alexandria, care aduce etosul Ideo Ideis într-o structură permanentă, adică e un spațiu în care se întâmplă ateliere, se joacă spectacole, se proiectează filme, pe tot parcursul anului, astfel încât adolescenții să poată accesa tipul ăsta de experiențe tot timpul, nu doar în cele opt zile din an când se desfășoară festivalul. Și ăsta este un pas extrem de important pentru noi, pentru că ne-am dorit foarte mult să creăm ceva la care adolescenții să poată veni pe tot parcursul anului. Am extins și aria de expresie geografică, prin pilonul Ideo Ideis Capsule, care beneficiază acum de o finanțare europeană și o să meargă în opt orașe din România, în paralel, unde o să facem ateliere pentru tinerii din orașele cu pricina, o să ducem mentorii în orașele respective, practic, o să ducem acolo experiența Ideo Ideis în aceste capsule care se întâmplă în mai multe orașe în același timp.

Să revenim pe final la actorie. Care sunt lucrurile cele mai importante pe care simți că ți le oferă?

Simt că îmi oferă o existență dinamică în care, și dacă aș vrea, nu am timp să mă plictisesc și, oricât de frivol ar suna asta, este ceva ce mie îmi priește foarte mult, pentru că nu ajung să intru într-o rutină care să mă apese. Îmi mai oferă deschiderea de a cunoaște oameni noi, îmi dă ocazia să explorez parțial mai multe variante de existență, este o meserie care îmi place și îmi priește. Pur și simplu „I’m having fun doing this!”

Ți-ai chestionat vreodată alegerea de a face actorie? Sau măcar te-ai întrebat cum ar fi să faci altceva? 

Absolut. M-am gândit și cu prilejul interviurilor, și la terapie, și în discuții la bere cu prietenii, dar nu aș putea spune că am ajuns la o concluzie clară legată de ce meserie aș fi făcut dacă nu aș fi descoperit actoria. Alegerea am încercat s-o deconstruiesc în ce anume din personalitatea mea s-a potrivit cu meseria asta și clar se datorează și faptului că sunt o persoană extravertită. Cu siguranță are legătură și cu, nu știu cum să o zic altfel, cu zona vanitoasă a lucrurilor. Este clar că e un pic de vanitate implicată în ecuația asta, și aș fi ipocrit să spun altfel. Este vorba și despre tipul de atenție care se acordă meseriei ăsteia și faptul că ești într-o poziție care este, fără îndoială, privilegiată.

Foto: Cătălin Asanache, Adi Bulboacă, Barna Nemethi


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Victoria Răileanu, dezvăluiri despre rolul din filmul „Taximetriști”, cum i-a marcat cariera marele actor Adrian Pintea și ce a urmat după serialul ”Vlad”. ”Când mi-a fost greu, m-am raportat la acel moment”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum...
De necrezut! Cât costă un șnițel de pui cu piure de cartofi, la 'împinge tava'...
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana...
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Cum arăta Shannen Doherty înainte de a muri: ultimele imagini cu actrița! Avea doar 53...
Jumătate de ţară, sub cod galben de furtuni de la ora 12:00. Judeţele care rămân...
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să treci pe roșu pentru a face loc ambulanței sau pompierilor? Ce spune...
Caniculă şi furtuni violente. România, sub cod roşu, portocaliu şi galben simultan
ASTA înseamnă DACĂ ai coșmaruri noapte de noapte! Este ULUITOR
Plată FĂRĂ numerar. Devine obligatoriu în toată România. Guvernul dă ordin
Programul Prima Casă Plus a fost extins. Schimbări importante pentru persoanele care nu sunt angajate
Insula Iubirii, sezonul 8, 16 iulie 2024. S-a declanșat haosul după ce ispitele au oferit...
Cine a fost primul, oul sau găina? Oamenii de știință au găsit răspunsul la cea...
Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că...
Cine sunt suspecții în cazul crimei din Vaslui, unde un bărbat a fost găsit fără...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Am mers, recent, într-un magazin unde scria că e deschis 24...
Ce înseamnă dacă ai coșmaruri frecvente la vârstă mijlocie?