Prima pagină » Diverse » Cel mai norocos om din lume? Povestea bărbatului care spune că a scăpat la limită de moarte de șapte ori, iar apoi a câștigat la loterie

Cel mai norocos om din lume? Povestea bărbatului care spune că a scăpat la limită de moarte de șapte ori, iar apoi a câștigat la loterie

Cel mai norocos om din lume? Povestea bărbatului care spune că a scăpat la limită de moarte de șapte ori, iar apoi a câștigat la loterie

Frano (sau Frane Selak), un bărbat din Croația, susține că a scăpat la limită de șapte ori de la moarte – și pe urmă a câștigat la loterie. Dar sunt adevărate poveștile celui mai norocos/ghinionist om din lume?

„Am putea privi lucrurile în două moduri”, a spus Frane Selak. „Am fost fie cel mai ghinionist om din lume, fie cel mai norocos. Am preferat să cred varianta a doua.”

Născut pe 14 iunie, 1929, Selak a avut prima din presupusele sale evadări din ghearele morții în ianuarie 1962, pe când călătorea cu trenul printr-un canion, pe o vreme rece și ploioasă. Trenul a deraiat și s-a prăbușit într-un râu. Cineva, dar nu se știe cine, l-a tras pe Selak afară, în timp ce alți 17 pasageri s-au înecat. Selak s-ar fi ales doar cu o fractură la braț și hipotermie, conform The Telegraph.

În anul următor, în timp ce zbura pentru prima – și ultima dată – cu avionul, de la Zagreb spre Rijeka, unde mama sa era grav bolnavă, Selak a fost aruncat din avion când ușa s-a defectat și s-a deschis brusc, doar că Selak a aterizat într-o căpiță de fân; celelalte 19 persoane din avion nu au fost la fel de norocoase, deoarece nimeni nu a supraviețuit prăbușirii avionului.

Trei ani mai târziu, în 1966, un autobuz în care călătorea Selak a derapat de pe șosea și a căzut într-un râu, ceea ce a dus la înecul a patru pasageri. Selak a înotat până la țărm cu doar câteva tăieturi și vânătăi.

În 1970, mașina lui Selak a luat foc în timp ce el era la volan dar Selak a reușit să scape înainte ca rezervorul de combustibil să explodeze.

Trei ani mai târziu, într-un alt incident legat de mașini, motorul mașinii lui Selak a fost stropit cu ulei fierbinte provenit de la o pompă de combustibil defectă. Flăcările care au rezultat au tâșnit prin orificiile de aerisire. Selak a rămas fără par, complet ars în acest incident, dar în rest nu a suferit alte răni.

În 1995, Selak a fost lovit de un autobuz în Zagreb, dar a suferit doar răni minore.

Un an mai târziu, în 1996, Selak a evitat o coliziune frontală cu un camion al Națiunilor Unite în timp ce conducea pe un drum de munte, alegând să vireze și să intre în balustrade. Balustrada a cedat sub forța impactului. Selak nu purta centura de siguranță și a fost aruncat din mașină, dar a reușit să se agate de o creangă de copac, în timp ce vehiculul a căzut în prăpastie, 300 de metri.

La două zile după ce a împlinit 73 de ani, Selak a câștigat 900.000 de euro la loterie. În același timp, s-a căsătorit pentru a cincea oară.

„Cred că toate căsătoriile anterioare au fost și ele dezastre,” a spus el la vremea respectivă.

Cu banii câștigați la loterie, Selak a ales să cumpăre două case și o barcă; dar cinci ani mai târziu, în 2010, el și-a vândut casa de lux de pe o insulă privată, și-a dăruit averea familiei și prietenilor și s-a mutat înapoi în casa sa modestă din Petrinja, la sud de Zagreb, în centrul Croației.

Selak a păstrat o mica parte din câștigurile sale pentru o operație de înlocuire a șoldului, astfel încât să se poată bucura de viață alături de soția sa și, de asemenea, pentru a putea construi un altar pentru Fecioara Maria ca semn de recunoștință pentru norocul său.

La vremea respectivă, Selak a spus că nu fusese niciodată mai fericit.

„Tot ce am nevoie la vârsta mea este Katarina mea. Banii nu ar schimba nimic”, a spus el. „Când am întâlnit-o, atunci mi-am dat seama că am o viață fermecată și binecuvântată.

„Nu am crezut niciodată că sunt o persoană norocoasă că am supraviețuit tuturor episoadelor din care abia am scăpat cu viață. Am crezut că de fapt am fost ghinionist să mi se întâmple mie în primul rând.”

El a adăugat că oamenii îi spuneau mereu că a fost norocos că a supraviețuit atâtor dezastre, dar Selak nu era de acord: „Întotdeauna am crezut că am fost ghinionist că toate mi s-au întâmplat mie, dar nu poți spune oamenilor ce nu vor să creadă”.

Dar sunt adevărate poveștile celui mai norocos (sau ghinionist) om din lume?

Niciuna dintre experiențele lui Selak nu au fost vreodată confirmate de alte surse și, uneori, unele dintre relatările sale despre cum a scăpat de la moarte se contraziceau între ele.

De exemplu, nu există nici o informație despre vreun accident de avion în 1963 în Croația, sau în jurul Croației, care să se potrivească cu povestea lui Selak.

Selak a încetat din viață la vârsta de 87 de ani, pe 30 noiembrie 2016.

Foto: Instagram

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șoc în Europa. Ungaria întoarce SPATELE Rusiei după era Orbán: „Le închidem ușa în nas”
Digi24
Sondaj IRES la comanda PSD: Cu cine votează românii dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare
Cancan.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Motivul pentru care un tânăr de 21 de ani vrea să renunțe la salariul mare din Norvegia pentru a reveni în România. „Sfatul meu este să rămâi acolo”
Digi24
China se pregătește în secret de prăbușirea regimului Putin și schimbarea puterii la Kremlin (WSJ)
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Ce s-a găsit pentru prima dată în spațiul interstelar?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cum se calculează amprenta de carbon?